Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că, în cursul serii de miercuri, a primit o citaţie din partea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în justiţie, în calitate de suspect, ea adăugând că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european.
Kovesi a spus că nu va renunţa la candidatura pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european şi se va prezenta la Bruxelles în vederea audierii din Parlamentul European, relatează agerpres.ro.
"Nu am de gând să renunţ la această procedură, voi merge, voi explica că sunt nevinovată, voi explica faptul că această începere de urmărire penală este vădit abuzivă şi şicanatorie. (...). Îmi voi continua drumul în această procedură. Nu voi renunţa. Aşa cum am spus şi când mi-am încheiat mandatul la DNA, corupţia poate fi învinsă", a subliniat Kovesi, la postul de radio Europa FM.
Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, spune că "ceea ce se întâmplă cu Laura Codruţa Kovesi este emblematic pentru ce se va întâmpla în fiecare zi în România".
Fostul procuror-şef al DNA a explicat că miercuri a depus la instanţa supremă o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă termen luni, iar la aceasta a anexat şi biletul de avion din care rezulta că vineri urma să plece din ţară, la Bruxelles.
"La nici câteva ore după ce am depus această cerere (...), am primit această citaţie. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă, chiar şi prin abuzuri, să nu ocup această funcţie, pentru care totuşi am şanse, pentru că sunt candidatul care s-a situat pe primul loc", a afirmat Kovesi.
Ea a menţionat că faptele de care este acuzată urmează să îi fie aduse la cunoştinţă, însă a spus că bănuieşte că este vorba despre dosarul în care s-a reclamat că ar fi fost implicată în aducerea lui Popa Nicolae în ţară.
Kovesi a adăugat că "este o mare minciună" şi că este o anchetă deschisă din 2017, iar exact cu o săptămână înainte de audierea sa în Parlamentul European a primit citaţie să fie prezentă exact în ziua în care trebuia să plece şi să se prezinte la Bruxelles în această procedură.
"Am aproape 24 de ani de activitate, nu am fost niciodată cercetată disciplinar şi nici penal, nu am avut niciodată probleme (...). Eu ştiu că sunt nevinovată, ştiu că este o etapă intermediară începerea urmăririi penale. Sigur, va fi o problemă de imagine, va fi o problemă de credibilitate, şi a mea, dar şi a instituţiei care a făcut acest demers", a apreciat Kovesi.
Ea a adăugat că nu vede unde este urgenţa pentru a fi chemată înainte de a se prezenta la această procedură de la Bruxelles.
"Sigur că acest lucru poate să îmi afecteze în mod serios candidatura. (...). Cred că această începere de urmărire penală a fost făcută pentru a fi discreditată, pentru a fi împiedicată să ocup această funcţie, cu toate că, în urma procedurii, competenţele mele profesionale au fost apreciate. (...) Am prima şansă în această procedură. Sigur că începerea urmăririi penale s-a făcut pentru a mă bloca în această procedură şi nicidecum pentru a se afla adevărul", a conchis Laura Codruţa Kovesi.
"Ceea ce se întâmplă în seara aceasta cu Laura Codruta Kovesi este emblematic pentru ce se va întâmpla în fiecare zi în România dacă îngenuncherea justiţiei le va reuşi celor din PSD. Toată ţara poate vedea că lupta acerbă pentru controlul justiţiei pe care au declanşat-o, din prima zi a guvernării, nu a urmărit doar albirea dosarelor infractorilor de rang înalt ci şi asmuţirea justiţiei împotriva tuturor celor incomozi. Ar trebui de urgenţă declanşată o investigaţie să afle toată lumea cine face asta. La comanda cui??? În acest moment în România, Liviu Dragnea prin Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu sprijinul lui Tudorel Toader, duce o amplă acţiune de poliţie politică. În acest caz nu vorbim de o persoană cu o gravă suspiciune de corupţie. Vorbim de candidatul cel mai bine plasat într-o cursă internaţională pentru a deveni procuror şef european", a scris Raluca Turcan, pe Facebook.