Premierul Sorin Grindeanu a plecat miercuri într-o vizită de două zile la Bruxelles, unde va participa la reuniunea Consiliului European, în cadrul căreia se discuta proiectul preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, privind Europa cu mai multe viteze.
Premierul va avea o serie de întâlniri cu înalți oficiali europeni, în marja reuniunii Consiliului European. Înaintea plecării la Bruxelles, Grindeanu a declarat că s-a întâlnit cu preşedintele Iohannis, întâlnire care, conform unor surse ofiaciale, ar fi avut loc miercuri dimineaţă. "M-am întâlnit cu domnul președinte și avem un punct de vedere, așa cum spuneam și am declarat public, comun", a declarat Grindeanu.
Într-un comunicat al Guvernului, premierul declară că în întâlnirile cu oficialii europeni va reconfirma "angajamentul autorităților române pentru consolidarea și redinamizarea construcției europene, în special în perspectiva Summit-ului de la Roma din 25 martie a.c. România este interesată să participe activ la susținerea unei Uniuni consolidate, bazată pe coeziune, solidaritate și în spiritul valorilor fundamentale”.
Șeful Executivului român va avea mai multe întrevederi cu oficiali europeni, între care Christian Kern, cancelarul Republicii Austria, Stefan Löfven, premierul Suediei, Bohuslav Sobotka, premierul Republicii Cehe.
De asemenea, premierul Grindeanu va participa la reuniunea Partidului Socialiștilor Europeni, organizată pentru pregătirea Consiliului European.