Frână pentru bugetul pe 2017. Iohannis convoacă marţi CSAT-ul, Grindeanu amână proiectul

27 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Frână pentru bugetul pe 2017. Iohannis convoacă marţi CSAT-ul, Grindeanu amână proiectul

Disputele preşedintelui Iohannis cu Guvernul privind alocările bugetare pe 2017 în domeniul securităţii naţionale au marcat vineri un nou episod. Guvernul a amânat şedinţa în care trebuie să adopte proiectul de buget pe 2017 cu mai bine de 4 ore, în aşteptarea unei garanţii de la şeful statului că bugetele instituţiilor de forţă vor primi aviz pozitiv de la CSAT, care este obligatoriu. Numai că Iohannis a convocat o şedinţă a CSAT abia marţi, 31 ianuarie, iar premierul Guvernul a fost nevoit să scoată de pe ordinea de zi aprobarea proiectului de buget.

”Guvernul aşteaptă ca preşedintele să dea o garanţie că acest buget, care va fi astăzi aprobat în Guvern, va primi aviz pozitiv de la CSAT”, au declarat surse oficiale pentru news.ro. Conform acestora, se aşteaptă răspunsul preşedintelui înaintea adoptării bugetului, având în vedere obiecţiile acestuia.

Numai că şeful statului dă peste cap planurile Executivului de adopta cât mai repede, şi în acord cu promisiunile PSD, proiectul de buget, şi convoacă CSAT pentru a-l analiza. "Proiectul de buget pentru instituţiile din domeniul securităţii naţionale, transmis de către Guvern, a fost primit, în această după-amiază, la Secretariatul CSAT.
În acest sens, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a dispus convocarea cu celeritate a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru marți, 31 ianuarie a.c., ora 12:30, în vederea analizării proiectului de buget", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

În deschiderea şedinţei de Guvern, începută cu 4 ore şi jumătate întârziere, premierul Grindeanu a anunţat că proiectul de buget pe 2017 va fi discutat marţi, după şedinţa CSAT.Tot atunci va fi informat şi Parlamentul pentru stabilirea calendarului de adoptare a proiectului.

Decizia lui Iohannis vine după ce, cu o zi în urmă, i-a trimis o scrisoare premierului Grindeanu în care critica tăierile de buget la instituţiile din domeniul securităţii naţionale, acuzându-l că pune în pericol siguranţa cetăţenilor. 

Noul proiect al bugetului de stat pe anul 2017 a fost publicat de Guvern, fiind aşteptată să înceapă şi şedinţa Executivului în care acesta să fie aprobat. Guvernul a majorat puternic, faţă de prima variantă, fondurile alocate Ministerului Apărării, de la 11 miliarde lei la 16,3 miliarde lei, echivalent cu 2% din produsul intern brut (PIB), dar a redus semnificativ fondurile alocate Serviciului Român de Informaţii, principalul serviciu de informaţii al României. Noul proiect de buget pe acest an a fost publicat vineri de Ministerul Finanţelor.

La serviciile speciale, singura instituţie cu bugetul menţinut era, în prima variantă de buget, Serviciul Român de Informaţii, care primea 1,9 miliarde lei în 2017, cu 0,9% mai mult faţă de 2016. În noua variantă, bugetul SRI scade la 1,7 miliarde lei, în scădere cu 9,4% faţă de nivelul din 2016. 

Serviciul de Informaţii Externe are un buget de 247,06 milioane lei, la fel ca în prima variantă de buget, în scădere cu 10,6%, pe fondul reducerii la jumătate a cheltuielilor de capital. De asemenea, Serviciul de Protecţie şi Pază  primeşte 156,5 milioane lei (-9,2%), iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 270,1 milioane lei (-8,1%), niveluri identice cu cele din prima variantă a bugetului. 

Alte stiri din Politic

Ultima oră