Premierul Sorin Grindeanu a admis miercuri că preşedintele Iohannis nu i-a spus, în prealabil, că va veni la Palatul Victoria, şeful Executivului fiind anunţat de personalul de la Pază de vizita şefului statului când acesta se afla în apropiere de sediul Guvernului.
"Am aflat în momentul în care se apropia de Guvern, într-un mod informal, să spunem, de la cei care asigură paza. Dar să fim clari: e dreptul constituțional al președintelui de a veni și de a prezida ședințe de guvern", a afirmat Grindeanu, într-un briefing de presă, la finalul ședinței Executivului, conform agerpres.ro.
Întrebat de jurnaliști dacă o colaborare instituțională nu ar presupune un anunț sau telefon, prim-ministrul a răspuns că nu el este cel căruia trebuie să i se adreseze această întrebare. "Dacă m-aș duce neanunțat la Cotroceni, probabil că ar trebui să mă întrebați", adăugat premierul.
Surse politice, citate de hotnews.ro, spun că preşedintele Iohannis Klaus Iohannis a luat decizia să meargă la şedinţa de guvern fără ca premierul Grindeanu să îl invite. Iohannis l-ar fi anunţat pe Grindeanu că va merge la şedinţa de azi, cu zece minute înainte de a sosi la guvern, susţin aceleaşi surse.
Şeful statului a declarat că a decis în această dimineață să-i facă o vizită premierului Grindeanu, care l-a invitat să participe și să prezideze şedinţa de Guvern.