Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat, joi, în ședința Consiliului General al Primăriei Capitalei, că testele vor fi achiziţionate prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială.
„Primul proiect pe ordinea de zi se referă la posibilitatea DGASMB de a putea să achiziţioneze teste, precum şi servicii de prelevare şi de diagnosticare pentru beneficiarii Direcţiei de Asistenţă Socială şi mă refer aici la seniorii din căminele noastre şi de asemenea, la persoanele care nu au adăpost şi sunt în centrele noastre dedicate acestei categorii sociale”, a spus Firea, în ședința de CGMB.
Primarul Capitalei a venit cu precizări şi în legătură cu proiectul de testare în masă, unde erau vizaţi peste 10 mii de bucureşteni.
„Avem cadrele medicale pregătite, avem punctele unde să se realizeze aceste testări, întreg circuitul medical, din păcate blocada există. Este foarte dureros să vezi cum DSP urile din alte judeţe colaborează cu autorităţile publice locale, avizează aceste testări ale populaţiei pentru a afla nu doar cum a circulat virusul în comunitate, ci şi situaţia la zi, iar din păcate ceea ce e permis în alte zone ale ţării, în Bucureşti este blocat”, a adăugat edilul.