Prin termenul „încuiere”, poporul înţelege constipaţia şi uneori stranguria. Un leac foarte caracteristic se recomandă pentru vindecarea acestei neputinţe: „Să ia bolnavul un lacăt şi să-l încuie cu cheia; să aducă o vadră cu apă şi să bage lacătul încuiat în apa neîncepută; să ia cheia şi să descuie lacătul în apă; să scoată lacătul din nou afară şi iar să-l încuie, şi tot aşa până în trei ori, repetând la fiecare băgare în apă: cum se descuie lacătul ăsta în apă, aşa să descuie şi X la maţe.”
Tot cu un lacăt, băgat în apă, apoi descuiat şi încuiat de 9 ori, se descântă în Ţara Oaşului pentru a dezlega pe un bărbat, care a rămas neputincios de pe urma unei vrăji.
Când femeia înţarcă copilul, să îmbrace o cămaşă cu gura la spate şi să zică: „Cum am întors cămaşa, aşa să se întoarcă X de la ţâţă”. „Când înţărci copilul, să coci un ou sâmbătă dimineaţa, să-l pui în gunoi după uşă, să iei copilul, să-l pui aproape de gunoi, aşa ca el să vadă oul spre a-l lua şi să zici: Cum a uitat găina oul, aşa să uite X de ţâţă”
Un leac contra junghiului (pneumonie), numit pe alocuri şi „ţeapă” sau „cuţit”, e descântarea cu ţeapă de tufan de la car şi cu un cuţit furat. În Oltenia se descântă de junghi într-o oală cu apă, în care se taie gâtul unei păpuşi – se taie junghiul – şi apa o bea bolnavul.
Alt mijloc de vindecare e un ceai făcut din „sudoarea calului” sau „osul iepurelui”, plantă ale cărei ramuri tinere sunt terminate cu spini lungi şi puternici. La aromâni, când are cineva junghi, aruncă jos un ac, şi cine-l ridică de jos, capătă junghiul. După o comunicare din Râmnicu Sărat, „pământul din coarnele unui bou care împunge e bun de junghi”.
Dacă un câine muşcă pe cineva, se crede că, afumându-l cu păr din sprâncenele sau de pe capul acelui câine, îi va trece spaima şi nu-i va strica muşcătura. „Cel muşcat de nevăstuică să se spele la rană cu apă scursă peste o piele de nevăstuică, întinsă şi uscată pe un crăcan de lemn, cu partea cărnoasă în afară”.
„Când te-a muşcat „cârcâiacul” (Scolpendra, care are 20 de perechi de picioare, de unde-i vine şi numele, din turceşte, kyrkaiak, adică 40 de picioare), să te strângi bine mai în susul muşcăturii, ca să nu se împrăştie veninul în tot corpul, să te legene 40 de inşi cu o mână, într-o pătură, ori de nu, apoi 20 de inşi cu amândouă mâinile, ca să te uşurezi”.
Copiii care mănâncă peşte, înainte de a începe a vorbi, rămân muţi. De asemenea, „femeia însărcinată să nu mănânce cap de peşte, căci nu va vorbi curând copilul ce va naşte”.
„Pentru a se vindeca cel mut, trebuie cineva din casă, rudă de aproape cu mutul, să pună duminică dimineaţa într-un castron apă neîncepută şi, când toacă popa la biserică, să bată cu nişte linguri noi în apă şi să spună: „Cum se bat lingurile în strachina asta, aşa să se bată limba în gura lui (cutare).”
