O credinţă foarte răspândită e că broasca purifică apa în care stă, absorbind într-însa toate necurăţeniile ce se află acolo. De aceea se crede la noi că într-o fântână unde nu-i broască, apa nu e bună. Potrivit acestei credinţe, mulţi ţărani din Franţa pun câteodată o broască în ulciorul de apă, când sunt bolnavi, spre a avea o apă curată.
Tot astfel se crede şi în Austria, că e rău să alungi broaştele din puţuri sau din pivniţe, căci ele absorb tot veninul de acolo. De aceea, în timpul căldurilor mari, secerătorii din Franţa îşi pun pe piept o broască, ca să absoarbă năduşeala.
Tot astfel se crede că poate extrage veninul din orice rană, din care pricină e deseori întrebuinţată în medicina populară pentru vindecarea rănilor. De aceea se recomandă că „dacă cineva are un buboi care nu vrea să spargă, apoi să ia o broască, s-o frângă în două şi s-o pună încă sângerândă pe buboi, care apoi sparge”.
Pentru sugerea veninului la bolnavii de bube, de brâncă, de cancer, de vărsat, etc. se aplică şi aiurea broaşte pe răni: la francezi, la germani, la italiei, la cehi. Aceeaşi credinţă o aveau şi romanii, după cum afirmă Pliniu: „Un burete muiat deseori în apă rece, o broască pusă cu spinarea pe cap, sunt leacuri foarte bune pentru inflamaţia cerebrală (siriasis) a copiilor; se zice că, scoţând broasca, o găseşti uscată”.
Părul la deget- o bubuliţă la degetele de la mâini, de care sufăr mai ales femeile care se se înţeapă cu acul de cusut, se vindecă spintecând o broască râioasă şi punând-o la deget. În Belgia, sugelul se vindecă vârând degetul bolnav în gura unei broaşte.
Prăjită de vie, broasca se pune la gât pentru gâlci. Spintecată de vie, se pune cu partea sângerândă la rana din înţepătură, păr sau dalac. La aromâni, sugelul se vindecă astfel: „iei un brotăcel, şi spintecându-l în două, se presară cu puţin zahăr şi se pune deasupra bubei”.
Tot la aromâni, bolnavul de broaşte (un fel de umflătură la gât, la subţioară, la mâini sau la picioare) să pună pe partea bolnavă broaşte pisate amestecate cu zahăr, sau, „să iei o broască şi s-o baţi într-o scândură: când se va usca broasca, vor pieri şi broaştele de la cel bolnav”.
În Franţa, se vindecă de asemenea anghina punând în gura bolnavului o broască care trebuie să se umfle şi să se înnegrească, ca să scoată toată răutatea. Gâlcile şi scrofulele se vindecă tot acolo, în secolul al XVI-lea, cu broaşte aplicate pe gât.
Aiurea, ouăle de broască vindecă de pistrui. Durerile de gât se vindecau şi la romani cu broaşte, după cum ne încredinţează Pliniu: „anghina o vindecă zeama de broaşte fierte în oţet, această zeamă e bună şi pentru gâlci”. Cu grăsimea de broască se unge la durere de închieturi. Tot astfel se vindecă reumatismul şi podagra în Franţa şi în Gemania. Un leac aproape identic se întrebuinţa la romani.
