Prevenirea frigurilor are, fără îndoială, o origine foarte veche. Fernel, medicul regelui Henric al II-lea al Franței (secolul al VI-lea), pomenește de un leac popular contra tusei: să se prindă un brotăcel, să i se scuipe în gură și să i se dea drumul.
Acest leac contra tusei îl recomanda, acum nouăsprezece veacuri, naturalistul Pliniu, pe când, câteva secole mai târziu, Marcellus Empiricus sfătuia să se procedeze astfel pentru a scăpa de durerile de măsele. Un alt mijloc de prevenire a frigurilor, din județul Vaslui: primăvara, când cineva găsește ouă de broască, să se frece cu ele pe tot trupul, și nu-l mai prind frigurile toată vara.
Asudarea mâinilor e foarte neplăcută și stânjenește femeile la cusut, dar mai ales pe cei care lucrează cu sapa, cu coasa, cu secerea sau cu securea. Se iau măsuri preventive pentru a nu mai suferi de acest inconvenient: în ziua de Paști, la sculare, se pune întâi mâna pe piatră sau pe clanța ușii; nu se umblă, în ziua de Paști, cu sare pe mâini; se șterg de traista unui cerșetor; când se ivesc furnicile, primăvara, se trece cu mâinile peste ele.
Ca să nu li se facă un cucui sau bube în cap, când se lovesc doi inși (în special doi copii) cap în cap, sau se lovește cineva singur cu capul de ceva, e bine să scuipe numaidecât jos și nu se va mai întâmpla nimic. Ca să fie cineva ferit de bubat, să se brăzdeze cu sânge, când se taie porcii, de Ignat. Ca să nu te muște vreun câine rău, când treci pe drum, să închizi ochii, să strângi din dinți, să întinzi mâinile în jos și, mergând drept înainte, să zici: „Orb te-a făcut mă-ta, orb să fii!” sau „Cheia e în mâna mea, lacătul în gura ta!”
Copilul, până nu e botezat, e bine să treacă printre spițele carului, ca să nu turbeze când va fi mușcat de un câine. La aromâni, ca să nu turbeze cineva dacă s-a uitat la un câine turbat în ochi, i se recomandă să sară de trei ori peste câine, după ce l-a omorât. În județul Vâlcea, pentru a nu-i crăpa cuiva buzele, i se recomandă să pupe oala cu unt, luni dimineața, în săptămâna mare, după a brânzei.
