Dacă în magica lume a basmelor broaştele sărutate de trei ori se transformau în prinţi sau în feţi-frumoşi, în magia imitativă, în descântecele şi în leacurile populare broaştele şi brotăceii au mare putere de vindecare, transformându-i pe cei suferinzi în oameni sănătoşi. Astfel, contra frigurilor, bolnavul trebuie să poarte la gât o broască timp de trei zile. Babele prind un brotac, îl pun şi-l omoară în rachiu. Din brotacul omorât se face o legăturică care se dă copiilor bolnavi de friguri s-o poarte la gât.
Acest leac este răspândit şi aiurea. În Franţa, o broască verde se atârnă la gâtul bolnavului de friguri, sau i se pune pe pântece ori pe cap, sau i se coase la pălărie. La veneţieni, se ia o broască vie şi se pune într-un săculeţ , care se atârnă la gâtul bolnavului de friguri, fără ca acesta să ştie: broasca absoarbe toată răutatea şi apoi moare. În Abruzzi (Italia) şi în Sicilia se leagă la fruntea bolnavului de friguri o broască vie sau jupuită.
La germani, ca leac contra frigurilor, se atârnă la gâtul bolnavului, fără ca acesta să prindă de veste, o broscuţă într-o punguliţă; bolnavul trebuie s-o poarte nouă zile, iar a noua zi s-o arunce peste cap în apă. Bolnavul să fugă apoi acasă, făcă să se uite înapoi. Acelaşi leac îl folosesc şi cehii. Ungurii poartă şi ei de gât atârnată o broască uscată, ca leac contra malariei.
Toate aceste mijloace de vindecare a frigurilor le întrebuinţau şi romanii. Plinius, între numeroasele leacuri ce le recomandă pentru alungarea frigurilor, pomeneşte şi următoarele: „Să alegi o răspântie: acolo să fierbi broaşte în untdelemn, să arunci cărnurile şi să-l freci pe bolnav cu această unsoare. Alţii omoară broaştele în untdelemn, le atârnă apoi bolnavului, fără ca acesta să ştie, şi-l freacă pe bolnav cu această unsoare.
Inima unei broaşte purtată ca amuletă micşorează intensitatea frigurilor, tot astfel şi untdelemnul în care s-au fiert măruntaiele ei. Dar cel mai bun leac contra frigurilor e să porţi, atârnate ca amulete, broaşte cărora li s-au tăiat degetele, sau ficatul ori inima unui brotăcel într-o pânză de culoare cenuşie.
Deoarece omul, când suferă de friguri, tremură adesea ca frunza bătută de vânt, i se recomandă, în unele părţi ale Germaniei, frunze de „plop tremurător” (Populus tremula) ca leac contgra frigurilor. La Paşcani, se crede că e bine să ţii în mână un sticlete, când moare, pentru că tremură, şi-ţi trec frigurile.
Poporul stabileşte o legătură strânsă între friguri şi sperietură: după cum tremură omul când îl cuprinde o frică grozavă sau se spăimântă de ceva. De aceea se recomandă următorul leac contra frigurilor: „Să torni bolnavului apă pe cap, când doarme, ca să-l sperii, sau să te duci cu el la apă, la scăldat, şi să-l arunci pe neaşteptate în apă şi astfel îi va trece”.
Acest remediu îl întrebuinţa, acum vreo 80 de ani, d-rul Drasch, un vestit medic homeopat din Bucureşti. Acelaşi mijloc de vindecare îl găsim întrebuinţat la germani şi la cehi.În Oltenia, în Banat şi în Moldova se crede că e mai bine ca apa să fie turnată pe cel bolnav de figuri de către o femeie care a fugit o dată de la bărbat. Tot din pricină că sperietura e în strânsă legătură cu frigurile, „copiii mici poartă o broască cusută într-o petică la gât contra sperieturii”.
