Sângerul, ale cărui ramuri toamna și iarna sunt roșii ca sângele, se dă la hemoragii. Pentru altă scurgere de sânge, dizenteria, se recomandă diverse leacuri: să bei vin roșu, să pui pe pântece o turtă de cărămidă roșie pisată și amestecată cu rachiu sau sfeclă crudă tăiată felii.
La aromâni, contra dezinteriei, se recomandă bolnavului „să ia sânge de țap amestecat cu mâncare și se face sănătos”. Acest leac îl recomanda acum nouăsprezece veacuri și Pliniu: „scurgerea pântecului se oprește cu sânge de țap fript pe jăratec”, și, tot astfel, câteva veacuri mai târziu Marcellus Empiricus: „sângele de țap, scos și închegat, apoi fript pe jar și dat în mâncare, vindecă minunat scurgerea de sânge a pântecului”.
Celor ce scuipă sânge li se recomandă să bea lapte de capră roșie. Buruiana numită „tătăneasă” sau „iarba lui Tatiu”, ale cărei flori sunt roșii-purpurii, se dă ca leac acelora care tușesc cu sânge. Panțu consemnează că e bună pentru vindecat rănile. Aceeași întrebuințare o avea la romani, după cum afirmă Marcellus.
Același scriitor latin recomanda ca leac contra scuipării cu sânge, mărgean pisat, băut cu apă. Dintre pietrele prețioase, două mai ales erau pe vremuri reputate ca eficace pentru oprirea scurgerilor de sânge: hematita și sardonixul. Prima e întrebuințată și astăzi de albanezi pentru oprirea sângelui. La romani, scrie Pliniu, se întrebuința pentru scurgerile la femei și se dădea de băut cu zeamă de rodie celor ce scuipau sânge.
Cealaltă piatră, sardonixul, care e o varietate roșie de cornalină, se întrebuințează astăzi, ca și în trecut, contra sângerărilor de tot felul. Despre această piatră scumpă, care era una dintre cele douăsprezece purtate de Marele Preot la vechii evrei, găsim următoarea interesantă însemnare în Pravila lui Matei Basarab: „Saridon, căria-i zic vaviloneană, iaste o piatră de-i iaste firea ca focul și ca sângele și iastă luminoasă și are puterea dohtorească de vindecă, carea iaste de treabă dohtorilor la umflături, și la ranele carele se fac de fier, ungând cu dânsa ranele și umflăturile”.
