Din toate zilele, duminica e cea mai mare, căci duminica este ziua Învierii Domnului Hristos. Cine se naşte duminica e vesel. Duminica, omul să se scoale dimineaţa, să nu doarmă când face preotul liturghia, căci necuratul anume îl îndeamnă, doară ar dormi.
Duminica să nu înşiri mărgele, căci diavolul te pune să treci prin ele de trei ori pe ceea lume. (Cu toate astea, la ţară, mărgelele numai duminica se înşiră, ba se fac şi ghiorlande, în alte zile neavând timp).
Spre duminică, întotdeauna trebuie să te lai, să te piepteni, ca să fii curat pe duminică şi dimineaţa să te primeneşti luând alte haine curate, căci aşa se cuvine, să fim curaţi şi să serbăm cu veselie duminica.
Duminica dimineaţa se face de dragoste. Duminica dimineaţa să mături casa în patru cornuri cu mătura şi să arunci gunoiul în drum, aruncând şi mătura, căci, de sunt ploşniţe, sau îţi aduc farmece, sau ai huit, supărare în casă, toate se duc.
În duminica cea dintâi la lună nouă să dă liturghie pentru noroc, trai bun, sănătate. Atunci să te păzeşti să nu te sfădeşti cu nimene, să nu faci vreun păcat, că toată luna în sfadă şi rău îţi merge, dacă rău ai început-o.
Duminica se fac jocuri, nunţi. Oamenii merg unii la alţii, sfătuiesc, cântă; în sfârşit, să petrece şi se benchetuieşte după pofta inimii. Duminica şi joia vin flăcăii la fete.