Ieri s-au cinstit prin pomeni și rugăciuni sihaștrii, sfinții părinți și moșii din neam. Femeile au avut interdicție la tors, cusut și împletit pentru a nu „se întoarce pomana înapoi”. În schimb, a fost obligatoriu să facă plăcinte pentru a le da de pomană lui Lazăr, străveche divinitate agrară care moare și învie în această zi. I se spune Sâmbăta lui Lazăr sau Sâmbăta Plăcintelor, iar cei vizați de încărcătura malefică a zilei sunt, de data aceasta, bărbații. Ei nu au voie să lucreze nimic. Femeile, pentru a-i proteja, trebuie să dăruiască vecinilor plăcinte, alimente-ofrandă aduse lui Lazăr, „cel care a murit de dorul lor”.
Legenda spune că Lazăr a simțit miros de plăcinte pe când se afla într-un pom, iar atunci, de poftă, a căzut și a murit. Într-un târziu, surorile sale i-au găsit trupul acoperit de frunze uscate, l-au îngropat și l-au plâns. Se povestește că după șase săptămâni Lazăr ar fi înviat, așa cum se întâmplă cu toate divinitățile din vechime, care mor spre a renaște odată cu noul anotimp. Finalul poveștii este incert, dar un lucru este sigur: "Cine nu mănâncă plăcinte în Sâmbăta lui Lazăr va cădea din pom în timpul culesului".
Așa s-a încheiat ciclul Zilelor Albe din aceasta săptămâna. Oamenii s-au pregătit pentru Duminica Lăsatului de Sec de Brânză. Astăzi, este cea mai importanta zi-hotar. Face trecerea de la o perioada a îngăduinței, la una a restricțiilor de tot felul, fiind supusă exceselor culinare și bahice ce stau sub semnul carnavalului aducător de libertăți extreme, dar și a unor ritualuri de purificare, obligatorii intrării în Postul Mare. Autor: Iulia Gorneanu https://www.facebook.com/iulia.gorneanu?fref=ts
