Franţa va avea o femeie în postul de ambasador la Bucureşti. Este specialistă în lupta contra crimei organizate

27 Apr 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Franţa va avea o femeie în postul de ambasador la Bucureşti. Este specialistă în lupta contra crimei organizate Galerie foto (3)

Franţa surprinde România cu o mutare interesantă. În plină campanie pentru prezidenţialele franceze, al căror prim tur s-a desfăşurat duminică, 23 aprilie, iar turul doi urmează la 7 mai, preşedintele în exerciţiu, socialistul Francois Hollande, îl recheamă de la post pe actualul ambasador al Republicii Franceze la Bucureşti. 

Francois Saint-Paul este rechemat "pentru alte funcţii", se precizează într-un decret prezidenţial care anunţă, de fapt, mutarea-surpriză de la Bucureşti: trimiterea unei ambasadoare.

Decretul, semnat la 20 aprilie de liderul de la Palatul Elysee, a fost publicat în Monitorul Oficial francez două zile mai târziu.

Președintele François Hollande a numit-o pe Michele Ramis, diplomat de carieră, specializat în infracţionalitatea internaţională şi spălarea banilor, în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în România.

„Doamna Michel Ramis, ministru plenipotenţiar clasa I, în funcţie în administraţia centrală, este numită ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Franceze în România, înlocuindu-l pe domnul Francois Saint-Paul, chemat în alte funcţii”, se arată în decretul de numire.

În decret se precizează că premierul şi ministrul Afacerilor Externe şi al Dezvoltării Internaţionale sunt responsabili, fiecare în ceea ce îl priveşte, de aplicarea acestui decret, care a fost publicat în Monitorul Oficial (Journal officiel) al Republicii Franceze.

Michele Ramis este diplomat de carieră, cu grad de ministru plenipotenţiar, care lucrează în Ministerul francez de Externe din 1980. Ea a fost Ambasador însărcinat cu ameninţările infracţionale transnaţionale din ianuarie 2013 şi a participat în această calitate la lupta împotriva diferitelor tipuri de trafic infracţional, precum şi împotriva corupţiei şi spălării de bani, potrivit MAE de la Paris.

 

Din 2011 până în 2012, ea a fost consilier diplomatic în Ministerul Apărării.

Ea a ocupat, de-a lungul timpului, diferite funcţii în Ministerul de Externe (Afaceri Judiciare, resurse Umane, probleme consulare) şi a avut mai multe posturi diplomatice în America Latină: Columbia, Mexic şi Guatemala. De asemenea, a lucrat la reprezentanţe ale Franţei pe lângă organizaţii internaţionale de la Viena şi la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva.

Într-un interviu acordat anul trecut, ea spunea că faptul că este femeie a ajutat-o pe scena diplomatică internaţională, în special atunci când a fost implicată în negocierile privind dosarul nuclear iranian.

 

 

Potrivit ei, femeile diplomat au o „contribuţie esenţială în rezolvarea crizelor şi a marilor probleme internaţionale”.

Michele Ramis a făcut studii de master în drept, este absolventă a Institutului de Studii Politice de la Paris şi de Ştiinţe Penale şi Criminalistică.

Ea este cavaler al Legiunii de Onoare şi ofiţer al Ordinului Naţional de Merit. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră