Azi e ziua prieteniei. Adică Ziua Prieteniei, că n-am făcut armata împreună. E primu an în care țin Ziua Prieteniei. Anu trecut n-am ținut.
Adică de fapt nu știu dac-o țin, dar i-am dat like pe feizbuc unei prietene, la care mă gîndeam cu drag de dimineață.
Postase un mesaj frumos despre prietenie și m-am simțit printre destinatari și atunci i-am dat like, pentru că m-am regăsit în mesajul ei.
Era un like de tip „i hear you, sis!”. O țin? Adică țin Ziua Prieteniei?
Am citit ce trebuie să faci de Ziua Prieteniei. Să cumperi felicitări și să le trimiți prietenilor tăi.
Asta înseamnă că trebuie să te duci la poștă, să stai la coadă la timbre, să completezi adresa fiecăruia, să lingi timbrele, să le lipești pe plicuri și să le arunci în cutia aia roșie, întrebîndu-te cînd, oare o să-i ajungă prietenului tău felicitarea ta.
Iar mîine ar trebui, în mod logic, să fie Ziua Poștei dar Ziua Poștei e în altă zi, lucru total ilogic.
Din perspectiva asta, nu țin Ziua Prieteniei. Singura felicitare pe care am cumpărat-o în ultima vreme a fost anul trecut, la sfîrșitul grădiniției, pentru doamna Cristina, căreia i-am făcut și o poezie ca și cum ar fi scris-o fiică-mea dar era evident c-o scrisesem eu.
Deci oricum, nu-i timpul trecut. Mai e Ziua Prieteniei pînă diseară. Dacă n-am luat felicitări pînă acum nici n-o să mai iau, dar în schimb o să postez un mesaj pe feizbuc mai încolo. Dar niciodată nu-mi vine și mie ceva drăguț, îmi vin doar prostii în cap. În foarte rarele ocazii în care-mi vin niște idei drăguțe-n cap, de obicei, nu se întîmplă să fie nici o zi internațională.
Aștept Ziua Internațională a Zonelor Umede, care o să fie acuma, în martie. Și Ziua Pămîntului. O să țin și Ziua Internațională a Zonelor Umede, și Ziua Pămîntului. Cu sfințenie. De ziua Internațională a Zonelor Umede am să sărbătoresc prin... ăăă... prin #nuștiuce. Am să mă duc într-o zonă umedă și am să-i spun „#lamulțiani, zono umedă!”.
Iar de Ziua Pămîntului, de vreo trei ani, mă tot chiniesc să-mi aduc aminte să sting lumina și să scot tot din priză dar, ca un animal, mereu mă trezesc c-a trecut și n-am făcut nimic.
A, nu. Stai, de fapt, e Ora Pămîntului, nu Ziua Pămîntului. Sau e Ziua? Nu contează, ora, ziua... oricum nu există timp. Deci ce mi-e ora, ce mi-e ziua? Tot aia e.
De Ziua Pămîntului am să mă arunc în aer. Așa o s-ajung și eu în cosmos, măcar puțin, pînă cad iar pe jos, în bucățele mici-mici-mici, înșirată peste tot. Că nu cred io c-o să pot să m-arunc atît de mult în aer, încît să ies din cîmpul gravitațional al Pămîntului, deci în mod cert o s-ajung iar jos, sub formă de bucăți.
Aș vrea foarte mult să-mi aduc aminte să țin și Ziua de Luptă Împotriva Cancerului. Deși am auzit că-s mai multe zile d-astea. Io aș vrea cu canceru ăla cu fundiță roz. Pentru că-mi place mult rozul. Foarte mult. Bestial de mult.
Pe 18 august e Ziua Mondială a Conservării Stratului de Ozon iar pe 23 septembrie se ține Ziua Mondială a Curățeniei. O să le țin pe amîndouă. O să postez pe feizbuc mesaje cu “#lamulțiani de Ziua Mondială a Conservării Stratului de Ozon”, aducînd în discuție cîțiva mari apărători ai cauzei ozonului.
La fel o să fac și cu Ziua Curățeniei. O să fac tot la fel.
