Vă mai aduceți aminte melodiile cu versurile „Astăsi iar/La telejurnal/Am văzut cașcaval...”, „Mmm, ce oraș frumos/Fabrici și uzine...” sau „La curtea lui Vodă e ședință mare/Stau curteni pe scaun, stau și în picioare...”? Ehe, câtă vâlvă și câte hohote de râs stârneau în niște vremuri mai cenușii ca iarna de afară de acum! Protagonistul acestor cântece „cu schepsis” și al altor câteva zeci de melodii minunate, Alexandru Andrieș, prezent la matinalul „Marius Tucă Show”, de la SmartFM, povestește cum a ajuns să imprime primul disc vinil la Electrecord, prin anul 1983, de gura prietenilor/
Ce e drept, în acea vreme, Alexandru Andrieș era un cantautor cu mare priză la public, care însă se manifesta și putea fi ascultat numai la concerte. De fiecare dată sala era în delir! El, modest, cu chitara sub braț, își făcea treaba sârguincios și profesionist, fără să-l îmbete sau să-l facă un îngâmfat succesul reputat. D-aia, un timp, nici n-a crezut că poate scoate un disc la Eletrecord, mai ales că nu făcea ce trebuie din punct de vedere al textelor, nu era în zona comercială și nu avea relații.
Însă n-a putut să scape de gura cicălitoare a lui Alifantis și a celor din Post Scriptum (o foarte bună trupă de jazz-rock din acea perioadă), care au insistat să ducă o propunere de disc la Electrecord. Ca să scape de gura lor, într-o bună clipă, s-a dus la Ioana Mântulescu (fratele ei avea un casetofon mai bun) și, cu chitara, a tras niște piese (alese ulterior de Ioana) pe o casetă, a pus caseta într-un plic și a lăsat-o la poartă, la Electrecord, fără să vorbească cu nimeni.
A așteptat câteva luni și, când aproape că-și luase gândul, îl sună un prieten, care-i zice că l-a căutat la telefon unul Cărăpăceanu de la Electrecord. „Tu, cu bancurile tale, i-am zis, ăsta nici nu e nume de om. Nu, domne, zice el, a sunat Cărăpăceanu, să-l suni pe Cărăpăceanu!”. Ca să scape și de gura acestuia, a sunat la Electrecord. Cărăpăceanu era un redactor pe muzică populară, dar cum Electrecordul nu avea și unul pe muzică ușoară, tot Cărăpăceanu se ocupa și de acest segment. I-a spus entuziast că i-a plăcut materialul muzical și să vină la înregistrări. La gândul că poate să fie primul și ultimul album pe care-l scoate, i-a sunat pe cei de la Post Scriptum, i-a mai invitat și pe Mircea Baniciu, Doru Apreotesei, Dădăianu, etc. și s-a dus la înregistrări.
Cum mai fusese la Electrecord atunci când făcuse grafica la coperta „Sfinx – Zalmoxe” sau la discul lui Dan Andrei Aldea, „Zece arici înnamorați”, îl cunoștea pe maestrul de sunet, Fredy Negrescu. Însă acesta credea că Andrieș este numai un simplu grafician, nu și interpret, astfel încât, când a ajuns, a avut surpriza ca Fredy să-i spună că n-au început înregistrările, fiindcă „așteaptă solistul”. S-au lămurit lucrurile și s-a început înregistrarea.
„Primul cântec pe care l-am imprimat a fost Poveste mică, ăla cu șoricelul. Electrecordul avea un mixer performant, cu 8 canale, și se imprima la început secția ritmică: separat tobele, basul și chitara armonie, apoi tobele și basul erau mutate pe 2 canale, ca să ne rămână mai multe canale, apoi vocile, instrumentele solo, etc. Și tragem noi Șoricelul, pac-pac, dar nea Fredy zice: hai, încă o dată! Tragem încă o dată și încă o dată. Îl întreb dacă putem asculta și noi. Sigur, zice. Ascultăm, înregistrarea excelentă! Dar e bine, zic. Păi, da, e bine, dar vă opriți! Ne oprim, fiindcă atât e cântecul! Mai apoi ne-a spus nea Fredy că, obișnuit cu cântece de cel puțin 2-3 min., nu credea că poate fi unul și de 30-40 de secunde!”
Așa a început povestea înregistrării pe vinil a unuia dintre cele mai bune, cele mai sensibile discuri trase vreodată la Electrecord: „Interioare”, al lui Alexandru Andrieș. Pentru alte povești, ascultați SmartFM, pe frecvența 107,3 și nu uitați: „Într-o țară cât o nucă/Unu’ este Marius Tucă!”
