E Sfînta şi Marea Marţi. Marea Marţi.
Adică atunci cînd se citeşte pilda celor zece fecioare.
Dintre care cinci sînt “înţelepte” (a se citi “deştepte”) şi cinci sînt proaste.
Ȋn pilda celor zece fecioare se întîmplă aşa. (Io ştiu, c-am fost, că mă duc, că citesc. Ȋn fine…. Că eram, că mă duceam, că citeam…).
Erau zece fecioare şi fecioarele erau în aşteptarea Mirelui.
Se face noaptea, fecioarele adorm. La miezul nopţii se vesteşte sosirea Mirelui (adică a lui Hristos în persoană). Fecioarele se trezesc.
Alea proaste constată că nu mai au ulei pentru candele, în timp ce alea deştepte mai aveau.
Alea proaste le cer la alea deştepte să le dea şi lor ulei.
“Da bine, mă… ştii că eşti tare? Pana mea! Vrei să rămînem şi noi fără ulei? Ȋmi pare rău, nu putem!”.
Şi aşa se face că alea proaste se duc la non-stop după ulei de candele, în timp ce Mirele vine şi proastele ratează, astfel, Marele Eveniment.
Proastele se întorc şi bat la uşă să le deschidă şi Mirele le zice: “Adevărat vă spun vouă, nu vă cunosc pe voi”.
Părintele Galeriu notează o traducere mai reuşită a textului biblic, care s-ar traduce: “Nu recunosc chipul Meu în voi”.
Cu alte cuvinte, noi sîntem noi înşine doar întru Hristos. Altfel nu. Adică noi nu putem fi proşti!
Noi nu sîntem proşti decît cu acordul nostru. Cu acordul lui Hristos, nu sîntem proşti. Noi alegem să fim proşti.
Cu şi mai alte cuvinte, nimeni dintre noi nu mai e el însuşi.
Candelele aprinse sînt faptele bune. Credinţa e, de fapt, uleiul care alimentează candelele.
Fecioarele proaste n-au mai avut ulei pentru candele, pentru că n-au mai făcut fapte bune şi n-au mai făcut fapte bune pe bază de lipsă de credinţă. Sună cunoscut.
Dar voi… voi… poate voi sînteţi altfel. Sper că voi sînteţi altfel.
Voi SȊNTEȚI altfel!. Ştiu asta.
