Peliculele în care au fost distribuiţi mari actori români sunt difuzate de luni până joi, de la ora 23:30, iar vineri de la 20:30.
La Prima TV continuă Serile Filmului Românesc cu cinci producţii autohtone în care sunt distribuiţi actori intraţi în legendă şi reprezentanţi ai noului val. Astfel, de luni până joi, de la 23:30, iar vineri de la 20:30, sunt programate filme cu eroi de basm, dar şi cu întâmplări desprinse din istorie şi din viaţă.
“Păcală”, cel mai cunoscut personaj din basmele româneşti, vine luni, la Prima TV, în interpretarea magistrală a lui Sebastian Papaiani într-o peliculă realizată în 1974. Producţia se află pe locul 2 în clasamentul celor mai vizionate filme româneşti din toate timpurile. Marţi, “Păcală se întoarce”! Filmul, lansat la peste 20 de ani de cel regizat de Geo Saizescu, îl are în rolul principal pe Denis Ştefan.
Unul dintre cei mai mari artişti ai României, Toma Caragiu, poate fi văzut miercuri în “Actorul şi sălbaticii”, o producţie inspirată din activitatea marelui Constantin Tănase, personalitate marcantă a teatrului de revistă românesc. Joi, Ana Ularu şi Mara Nicolescu sunt “Italiencele”, două femei care sunt seduse de posibilitatea de a câştiga bani mulţi în străinătate.
Weekendul începe cu un film istoric. “Pintea”, ofiţerul român care devine haiduc, jucat de Florin Piersic, vine la Prima TV de la, 20:30.