Serialul “Vikingii” revine pe History cu un nou sezon

13 Iul 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Serialul “Vikingii” revine pe History cu un nou sezon

History, televiziunea factuală numărul 1 din România, va difuza în premieră al patrulea sezon al serialului “Vikingii”. Duminică, 17 iulie, de la ora 22:00, fanii acestei serii populare în toată lumea pot urmări primul episod al noului sezon.

 

Punctul culminant al sezonului 3 a fost extraordinara bătălie de la Paris, în care Ragnar (Travis Fimmel) a transformat înfrângerea în victorie. Dar Ragnar s-a întors la Kattegat foarte bolnav şi gândul morţii sale îi animă pe cei care vor să-i ia coroana, inclusiv pe soţia lui, regina Aslaug (Alyssa Sutherland), şi pe fiul său cel mare, Bjorn (Alexander Ludwig).

 

Între timp, Lagertha (Katheryn Winnick) continuă lupta pentru putere cu fosta ei mână dreaptă, Kalf (Ben Robson), Rollo (Clive Standen) îşi trădează moştenirea vikingă rămânând în Franţa, iar Floki (Gustaf Skarsgård) este întemniţat pentru că l-a atacat pe călugărul creştin Athelstan.

 

Cele zece noi episoade ale sezonului 4 vor fi difuzate în fiecare duminică, exclusiv pe HISTORY.

 

History, în prezent existentă în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră