Oprah Winfrey prezintă emisiunea Credințele lumii, o serie ce dezvăluie cum adepți ai diverselor credințe pornesc să caute un sens mai profund al vieții și o conexiune cu lumea din jur. Apelând la povești emoționante, susținute de imagini de excepţie, seria pune în valoare cele mai complexe elemente ale unor practici spirituale din întreaga lume – ritualurile, poveștile și legăturile care ne aduc laolaltă. Seria va fi difuzată în premieră pe TLC, începând de luni, 4 ianuarie, de la ora 21.00.
“În ultimii trei ani, am căutat împreună cu echipa mea povești uimitoare despre credință, iubire și devotament,” a declarat Oprah Winfrey. “Acest proiect este unul foarte drag mie. Mi-am dorit să pot împărtăși mai departe astfel de povești, care reflectă lumea în care trăim și explorează căutările continue ale omenirii, în încercarea de a ne conecta cu ceva mai presus decât noi.”
Emisiunea invită telespectatorii să fie martorii unora dintre cele mai fascinante călătorii spirituale din lume, prezentate chiar prin ochii adepţilor. Ajungând până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, seria caută originile diverselor credințe și adevăratul lor sens.
De la momente epice până la experiențe foarte personale, în fiecare episod de o oră sunt împărtăşite povești despre oameni porniți pe trasee spirituale care îi conduc spre locuri sacre, cum ar fi: cea mai mare adunare pașnică din istorie, când un grup de credincioși își caută mântuirea pe malurile unui fluviu sfânt; un cățărător care cucerește vârfurile munţilor, convins că nu există forță mai puternică decât conștientizarea absolută a momentului în care face escaladă liberă, fără coardă de susținere; ceremonii care amintesc de trecut și prin care o femeie din secolul XXI caută un leac miraculous, folosind tratamente străvechi, ritualice; liniștea unei nopți în care o anumită comunitate încearcă să mențină vie legătura cu istoria sa de 50,000 de ani, cercetând stelele pentru a putea să comunice cu generațiile viitoare; o sală de tribunal și o închisoare în care o mamă îndurerată trebuie să lupte cu ea însăși ca să poată să se întâlnească față în față cu omul care i-a ucis fiul și să găsească în inima ei puterea de a-l ierta.
Toate aceste povești și multe altele ne vor determina să ne punem mai multe întrebări despre propria credința.