E bine că s-a răcit afară, din punctul meu de vedere. Cît a fost frumos afară mă reactivasem. Că noi, psihopaţii, ne reactivăm la căldură, ca paramecii.
Acuma, cînd e iar frig, ne dezactivăm. Nu mai tremurăm aşa, nu mai avem frisoane cînd ieşim în stradă.
Eu personal nu mai sînt frenetică atunci cînd caut cîrpe prin magazine.
M-am urmărit. Am un fel agitat de a căuta printre cîrpiţe. Deşi nu-mi place mai nimic, tot găsesc eu ceva să-mi placă.
Şi sînt frenetică, aşa. Bine c-a venit iar frigul, ca să redevin eu însămi. Adică persoana aia calmă şi destinsă, care nu se agită atîta din orice prostie.
Şi nici măcar nu sînt pe medicaţie!
Medicaţia mea sînt temperaturile scăzute care nu, nu sînt preferatele mele, dar se pare că, mental, reacţionez bine la frig.
Stai să mai dea puţin căldura, că iar mă vezi. Şi pe mine, dar şi pe prietenii mei de la secţia “agitaţi”.
“Cămăşi de forţă cu şnur roz nu mai aveţi?”,
“Nuuu, ne pare rău, tocmai le-am dat”, “Aoleu, şi cînd mai primiţi?”,
“Ȋncercaţi săptămîna viitoare”, “Mmmm…. Da nici cu şnururi mov sau de altă culoare?”, “Ne pare rău…”,
“Aia n-aveţi, aia n-aveţi! Eu n-o să mai calc pe aici! Şi eram un client fidel, să ştiţi!”.
Deşi, poate, nu părem, noi, psihopaţii, sîntem şi noi oameni. De pildă, se pare că ne place să privim marea.
Mie medicul mi-a recomandat să mă duc la mare, că mă calmează doar să fiu pe malul mării. Ȋn lipsa mării, mă gîndesc c-aş putea să apelez la una dintre fîntînelele alea tip kitsch, care se găsesc prin magazinele de kitschuri.
Nu ştiu dacă le ştiţi, sînt ceva acţionat electric şi curge apa şi se aude sunetul apei. Zic să-mi iau o fîntînică d-aia, s-o bag în priză, să mă calmez.
Tre să mă grăbesc, că se încălzeşte afară şi cămăşi de forţă cu şnururi roz n-am găsit.
Trebuie să am un back-up.
(Deşi am citit pe linked-in că dacă ai o soluţie de back-up înseamnă că admiţi c-ai să eşuezi – deci te programezi pentru eşec).
