Motto: “Munca te-nvaţă! Munca te-nalţă!” (Timpuri Noi)
Am citit că e bine să munceşti. Zice că s-au făcut studii care au atestat fără echivoc că munca-l capacitează pe om, îi tratează depresia şi-l face mai sănătos la organism.
Era o melodie celebră a celor de la Timpuri Noi, “Vecina”, în care “vecina” era mereu în căutarea unui ciocan, deoarece era de meserie tîmplar şi voia să muncească.
Pentru că fata nu voia decît să muncească.
“Vecina mea este tîmplar/ (Jeni, Jeni)/ Ăsta-i un lucru foarte rar/ (Şi Jeni e tare)/ Chiar astăzi şi-a pierdut ceva/ (Jeni, Jeni)/ Vecina mea ciocanu vrea/ Vecina mea ciocanu vrea”.
Studiile mai atestă şi faptul că ăla care nu munceşte e mai predispus la boli, la atacuri cardiovasculare, la divorţ şi la tot felul de alte stressuri.
“Vecinul meu, tîmplar şi el,/ Mai are doar un ciocănel”.
Deci să muncim, zic. Fiecare la locul lui, să punem mîna să muncim.
Din zori şi pînă-n noapte, să muncim la job, apoi să muncim acasă, să muncim cînd dormim şi să muncim şi cînd nu muncim, în sensul că şi relaxarea trebuie să implice un fel de muncă.
“Prea multe cuie a bătut/ Şi-acuma coada i s-a rupt/ Şi-acuma coada i s-a rupt”.
Şi adolescenţii să muncească şI să lase prostiile. Muzica nu e o activitate bună, pentru că muzica te-nvaţă la prostii.
Eu însămi am învăţat multe prostii din muzică, aşa că ştiu ce spun atunci cînd spun. (“We don’t need no education/ We don’t need no thought control” – pe bune, mă??? Băi, bagă-ţi minţile-n cap!)
Ȋn loc să-şi bage metal pe venă, adolescentul trebuie să muncească.
Să-şi ia un job sezonier în vacanţă, cum am văzut eu în serialul ăla, Beverly Hills, că fac adolescenţii americani. |mbină şcoala cu munca, într-un mod armonios.
Şi fără ţigări!
Cum am citit eu într-o carte, “munca îţi ţine mîinile ocupate. Copilul trebuie pus la la muncă”.
E foarte adevărat că munca e terapeutică dar cu o singură condiţie: să-ţi placă! Dacă nu-ţi place munca ta, atunci ce faci?
Ȋţi zic eu ce faci: te deprimi mai rău decît dacă n-ai munci! Să muncim, deci.
Să muncim de dimineaţa pînă seara şi cînd dormim. Să muncim şi cînd ne odihnim. “Munca ne-nvaţă/ Munca ne-nalţă”.
Să luăm exemplu de la “vecina” şi să facem ceva în acest sens. Aşa nu se mai poate. Munca e terapie. Terapie intensivă, nu alta!
Nimeni, în viaţa lui, n-a cerut vreodată mărirea orelor suplimentare la job, dar măriri de salariu au cerut o grămadă, nesimţiţii!
La muncă n-ar sta zece ore peste programul în care stau peste program dar la cerşit imediat! La muncă, deci! La muncă!
Să-l întrebăm pe şeful nostru dacă am putea să dormim la job măcar cinci zile pe săptămînă dacă nu şapte, ca să nu mai pierdem timp cu venitul.
Să ne surprindem şeful făcînd lucruri sălbatice, cum ar fi, de pildă, să mai cerem nişte extra-sarcini, cum ceri la pizza extra-topping. “Ştiţi, aş dori să specific că am prea puţin de lucru, sînt profund nemulţumit că am doar atît de lucru.
Vreau mai multe sarcini şi responsabilităţi şi, de asemenea, vreau mai mulţi şefi, nu doar cinci. Eu vin aici ca să muncesc şi ca să mă certe şefii mei, nu ca să mă distrez!”.
Aşa angajaţi să fim cu toţii! Nuuuuu, aşa, cu gîndul la mare, la soare, fetiţele sînt goale.
Golanilor!
