“Manhunt” este o emisiune care îl urmăreşte pe Joel Lambert, fost membru al trupelor de elită SEAL, într-o versiune extremă a jocului “de-a v-aţi ascunselea”. Având la dispoziţie doar ceea ce poate duce într-un rucsac, Joel se întrece cu membri ai celor mai prestigioase trupe militare de elită şi echipe de urmărire din lume, încercând să reziste 48 de ore fără a fi prins. Punând în prim-plan fiorul urmăririi, dar şi ingeniozitatea permanent alimentată de spaima fugarului de a nu fi prins, programul menţine un nivel ridicat de adrenalină. Filmat în Statele Unite, Polonia, Africa de Sud, Filipine, Panama şi Coreea de Sud, fiecare episod îl urmăreşte pe Joel, care are un oarecare avans la momentul când pleacă dintr-un punct iniţial, prestabilit. Cum în joc sunt deopotrivă reputaţia lui şi mândria naţională a trupelor de elită care îl urmăresc, miza este extraordinar de ridicată.
Totdeauna am fost curios cum vede un profesionist un film de profil. Cum se uită un doctor la “Dr House”. Sau cum se uită un specialist SEAL la fimele de acţiune.
Depinde de filmele de acţiune (râde). “Black Hawk Down/Elicopter la pământ” sau “Lone Survivor/Supravieţuitorul” au fost filme într-adevăr remarcabile. Alte filme sunt numai ca să te distreze. Şi mă duc la ele ca să mă distrez. Nu sunt tipul de spectator “profesionist” care vânează fel de fel de greşeli. Dacă personajul vrea să golească toată magazia de cartuşe, e treaba lui (râde).
Să înţeleg că Chuck Norris este supraapreciat?
Chuck Norris? Când a făcut “Missing in action/Dispărut în misiune” m-a chemat pe mine. (râde) La toate cele trei filme…
Ce faci atunci când vrei să te relaxezi?
Am un câine de care sunt realmente îndrăgostit. Îmi place să mă plimb cu motocicleta. De asemenea îmi place să fac căţărări..
Apropo. Atunci când eşti “vânat” pe urmele tale se află fel de fel de unităţi de elită, cu tehnică de ultimă oră dar, uneori, şi cu câini. Cât de greu este să păcăleşti un câine într-o astfel de urmărire?
Este imposibil să păcăleşti un câine. Trebuie să gândeşti puţin diferit. De fapt, nu câinele trebuie să-l păcăleşti. Tu, de fapt, trebuie să dovedeşti stăpânul câinelui. Evident că trebuie să încerci să păcăleşti şi câinele, să-l faci să-şi piardă interesul pentru urmărire. Dar o astfel de cursă trebuie văzută ca o cursă de rezistenţă. De multe ori persoana urmărită alege calea cea mai uşoară, iar aceasta este o greşeală. Eu aleg calea cea mai grea pentru că ştiu următorul fapt: cu cât mie îmi va fi mai greu, cu atât tandemului câine-stăpân îi va fi şi mai greu. Tocmai din cauza ritmului.
Ai fost urmărit de fel de fel de trupe de elită. Din toată experienţa ta…ce trupe ai vrea să nu ai pe urme?
Interesul meu este să fiu urmărit de cei mai tari. De cele mai multe ori, scenariul este imposibil şi numai aşa pot să îmi văd limitele. Şi să-ţi mai spun ceva. Nu trebuie să-ţi judeci adversarul după grad, după uniformă sau după ţara în care te afli. Vorbim aici de operaţiuni speciale şi aici ai de-a face cu individualităţi bine antrenate. Niciodată nu ştii cum vor reacţiona şi este bine să nu-ţi subestimezi niciodată adversarul.
Există trupe speciale cu care ai vrea să te întâlneşti?
Da. De exemplu trupele SAS din Australia au în componenţă aborigeni specializaţi în citirea urmelor..
Ai în vedere, în viitor, şi alte tipuri de show-uri?
Da, am câteva idei, dare deocamdată principala mea preocupare este “Manhunt”. Vreau să fac acest lucru atâta timp cât condiţia fizică mă ajută. Pentru că nu e o doar o slujbă este pur şi simplu un mod de viaţă. Şi îmi place foarte mult..
Dacă cineva ţi-ar fi spus în urmă cu zece ani, când erai în “activitate”, că o să fii vedetă şi o să faci aceste lucruri…ce i-ai fi spus?
Niciodată nu am fost o persoană îngrijorată cu privire la viitor. Dacă mi-ai spne acum că peste zece ani voi fi Preşedintele Statelor Unite, ţi-aş spune: “ok, o să vedem ce o să fie”. Tot ce vreau este să trăiesc clipa. Aici, acum!
