E o campanile pe feizbuc: “Sînt ţăran”. Pff! Eu m-am născut la oraş. Mă rog, adică, literalmente, nu m-am născut la ţară.
Mama e din Otopeni, tata e din Străuleşti. Nu mă-ntrebaţi cum s-au reunit, habar n-am!
Pentru mine, “ţară” înseamnă Otopeni. Acuma, dacă te duci la Otopeni, numai “ţară” nu-ţi inspiră!
Ȋnainte erau bălării, cărări ascunse prin iarbă, cîini maidanezi care te atacau şi pe care tata-i ţinea la distanţă cu pietre… Aşa ne duceam noi la mamaie!
Acum nu mai e nimic din toate astea. Dintre maidanezi, mai e Tăntă.
De la Tăntălău, bineînţeles. Stă în faţă la Xerox. La Xeroxu-ul ăla din piaţă.
Fata mea se ştie cu el dar eu mă sperii cînd ea se apropie de el şi-i spune “Tăntăăăă, te iubeeeeesc”.
Măi, deci mi-e jenă. Nu sînt ţărancă. La modul propriu. La modul impropriu, sigur că sînt o ţărancă. Dar n-aş şti cum să definesc ţărănia.
Ce-nseamnă să fii ţăran? Cum e aia să fii ţăran?
Vreau şi eu un ţăran-ţăran.
Un ţăran gen Moromete. Ai ghicit. Se pare că la asta se reduce tot conceptul de ţăran. La Moromete. Nu poţi fi ţăran fără să fii Moromete.
Dar revin. Ce înseamnă să fii ţăran autentic? Ce faci? Cum eşti? Ȋmbraci o ie şi gata, eşti ţăran?
Măi, şi mie-mi plac iile, alea bune, de producător.
Dar nu ştiudacă sînt ţărancă sau doar snoabă.
#Iubesciaromanească!
