Nu știu să gătesc. M-am mințit mereu că știu să gătesc dar de acum încolo nu mă mai mint. Trebuie să înfrunt adevărul, odată și-odată.
Deci nu-știu-să-gă-tesc.
La mine, gătitul e o loterie. Uneori îmi iese, alteori nu.
De pildă, am făcut chiftele la cuptor. Le-am carbonizat și, în plus, s-au lipit și de hîrtia aia de copt. De mirosit, mirosea bine pe scară. Bine... puțin a ars. Bine.. mirosea a ars pe scară.
Dacă n-ar fi mirosit a ars, lumea ar fi putut să spună că aia de la doi gătește bine.
Copilul meu crește cu broccoli la aburi. Știu să fac borccoli la aburi.
Prietenele mele, alte mame, mă-ntreabă cu invidie „Și mănîncă?”, „Dacă mănîncă? Mănîncă cu două mîini!!!”.
Le simt invidia. Ah, ce mă bucur că Măriuca mea mănîncă broccoli!
Așa le invidiez și eu pe ele cînd îmi spun că ai lor mănîncă sarmale. Și perișoare. Și omletă. Și brînză cu roșii. A mea nu mănîncă.
A mea nu mănîncă decît broccoli la aburi. Dar numai dacă-l fac crocant.
Dacă-l las mai mult, nu-i mai place. Broccoli proaspăt se fierbe patru minute cu ochii pe ceas. Buchețelele să fie mari.
Dacă sînt mai mici, se fierb trei minute. Trebuie să fie verzi cînd le scoți din cratiță. Cratița trebuie să aibă fundu gros, să fie d-aia bună. Apa să nu fie multă.
Investește într-o cratiță ca lumea! Sfatu ăsta l-am văzut și la Paprika. E foarte bine să ai o cratiță bună în bucătărie.
Buchețelele de broccoli se pun în apa care deja fierbe și în care, cum am citit eu în rețete, „se aruncă un praf de sare”. Acoperi și stai încordat, cu ochii pe ceas.
Patru minute. Unii zic că șase dar patru e mai bine. La șase deja nu-i mai place Măriucăi.
Sînt o catastrofă. Ciorba mea are un gust ciudat, am renunțat să mai fac.
Și, în fond, legumele crude sînt mai bune ca alea fierte.
Maria mea mănîncă tone de morcov crud, dar ăsta de iarnă nu-i place.
Cic-o ustură la limbă. Într-adevăr, e cam bizar morcovul ăsta de iarnă, ce să zic...
Mazărea știu că se fierbe foarte puțin. Există d-aia prefiartă și, dacă iei d-aia prefiartă, o ții trei minute la fiert, nici mai mult, nici mai puțin.
Peștele îl țin la cuptor de parcă e porc. O oră, o oră jumate.
Mi-e frică de bucătărie, deși mulți spun că bucătăria e ringul de luptă sau #nuștiucum al gospodinelor. da.
Cu condiția ca eu să îndeplinesc criteriile de gospodărie. Nu le îndeplinesc.
Iau lapte de la laptomat sau cumîizice, pe care trebuie să-l fierb.
Dar n-am răbdare să stau lîngă el. Ori îi dau focul tare și atunci îl afum, ori il dau încet și plec afară, gîndindu-mă că pînă fierbe el, eu mă întorc.
Mereu îmi dă în foc. Poate, într-o bună zi, o s-arunc și blocu-n aer. (Dar am mereu grijă să deschid geamul, că mă știu catastrofă. Deci mai există riscul s-arunc blocu-n aer?).
Aș vrea să pot și eu să fac mîncăruri sofisticate. Cum fac la Masterchef.
Muamă, cît îi pizmuiesc pe concurenții de la Masterchef! Niciodată n-o să gătesc #zerovirgulădoilasută din ce fac ei acolo.
Nici imaginație n-am. Dă-mi o mie de ingrediente și eu îți bag carnea în pungă d-aia specială și-o pun la cuptor. De altceva nu sînt în stare.
Da și de aia tre să-mi aduc aminte s-o scot din cuptor.
Că se carbonizează chiar și în pungă, să știi. Been there, done that.
