De la momente de teatru, la stand-up, de la muzică, la coregrafii amuzante sau de-a dreptul şocante, de la circ şi până la numere excepţionale de magie, acestea sunt doar câteva dintre domeniile pe care românii au dorit să le aducă în faţa juriului, mai ales că este bine ştiut faptul că imaginaţia românului nu cunoaşte limite în materie de umor.
Premiu 20.000 de euro
Premiul pus în joc de către Antena 1, de 20 000 de euro, i-a tentat pe mulţi, astfel că cei trei juraţi au avut parte de zile pline până acum la filmări. Aşa cum era de aşteptat, personalitatea explozivă a lui Mihai Bendeac, umorul sec şi sarcastic al lui Cheloo şi pofta de viaţă şi de râs a Deliei, toate laolaltă au stârnit tot felul de reacţii, iar de aici şi până la controverse a mai fost doar un pas. De la hohote de râs, la încrâncenare sau chiar nervi, de la părăsirea mesei juriului până la ameninţări de-a dreptul, de toate au trăit cei trei juraţi în perioada preselecţiilor.
Prima ediţie a emisiunii aduce în faţa juriului o mulţime de momente cu umor. Magie, acrobaţii spectaculoase, muzicã reinterpretatã în variante inedite, coregrafii excepţionale, parodii sau stand-up sunt doar câteva dintre domeniile de care concurenţii s-au ajutat pentru a le demonstra juraţilor, dar şi întregii ţãri cã meritã titlul de cel mai amuzant român.
Marea finală
În marea finalã, ca o noutate absolută, juraţii se vor transforma în concurenţi. Mai exact, finaliştii vor avea obligaţia să aleagă unul dintre juraţi, alături de care să îşi construiască momentul, fiecare dintre juraţi neavând dreptul sã voteze concurentul alãturi de care participã. Câştigãtorul emisiunii va fi desemnat tot prin vot de cãtre telespectatori, de data aceasta prin sms, cu menţiunea cã pentru a se califica la votul publicului, finaliştii vor trebui sã obţinã trei de „DA” din partea juraţilor.
Până acum, informează Antena 1, s-au filmat nu mai puțin de 9 episoade, toate avându-l pe Cheloo în juriu. Mai puțin finala, care se va filma și ea în curând.