Aseară am zis că gata. O termin cu viața. Viața mea era terminată. Am luat o carte și... nu. N-am început s-o citesc. Am început să-mi dau cu ea în cap, în mod repetitiv și intenționat. Foarte tare, fără milă.
Eram foarte nervoasă. Și, dacă tot eram nervoasă, zic s-o termin cu viața asta, că oricum. N-am ajuns să mă omor. Am ajuns la concluzia că luasem cartea greșită.
Păi bine, mă, sinucigaș falit ce sînt, io cu Don Quijote voiam io să mă sinucid? Chiar dacă era varianta aia cartonată și cu colțuri bine ascuțite. N-am reușit decît să obțin o amețeală și o durere de cap care mă ține și acum din activitatea antelectoală.
Cred că mi-am făcut o d-aia, o cum îi zice, mă, o vînătaie pe dinăuntrul căpățînii, un hematom, ceva. Bine că nu mi-a afectat nervul optic. Nu muream, da rămîneam nevăzătoare, nu mai apucam să văd lumina zilei.
Deci concluzia mea: „Dacă vrei să te sinucizi, nu cu Cervantes! Cervantes doar te amețește de cap, nu te omoară”.
Mă gîndesc că o variantă foarte bună de sinucis ar fi Istoria Literaturii Române a lui Călinescu, da problema e că aia e foarte grea și nu poți să-ți dai repetitiv cu ea în cap, că obosești și scapi. Scapi, eventual, iar cu amețeală și dureri de cap care nu mai trec. Te umpli de vănătăi pe dinăuntru, Doamne ferește!
Mai e o variantă viabilă și nu prea. DEX-ul. Da DEX-ul e lipit, nu e cusut. Prin urmare, dacă-ți dai una și nu reușești din prima, riști să-ți rupi DEX-ul. Băi, ce cărți proaste se fac în ultima vreme!
Mai bune erau alea de pe vremea lu Ceașcă, lăudat fie-i numele! Ia să fi avut acuma o Plenară d-aia, c-o terminam din prima. Nici nu se rupea și obțineam și efectu. Da de unde iau Plenara? Să umblu prin anticariate, da acuma crecă nu mai are cartonu așa bun, ca pe vremuri. Că și cartonu ăla cît să reziste și el, săracu?
Trebuie să găsești o carte care să te doboare dintr-o lovitură. Ce carte ar putea să mă doboare dintr-o lovitură? Alea de RAO ar fi bune, că sînt copertate. Și de la Polirom aș încerca. Și ei scot cărți bune. Adică bune de sinucis cu ele. M-aș risca, să zic.
Am văzut ceva bun, ceva drăguț, cartonat, nici prea mare, nici prea mică, da costă destul de mult. Tre s-o împrumut de la cineva, zic. E despre Islam. Cred că p-aia o s-o aleg.
Bine, dar cum aș putea să mă sinucid, io creștin-ortodox, cu o carte despre Islam? Asta-i blasfemie curată. Dacă tot e să mă sinucid, zic să mă sinucid cu una de-a noastră. Cu Biblia mea din casă ar fi o idee excelentă, numai că e deja dezlipită. Deoarece am tot citit la ea, că mi-a plăcut subiectu. Da cînd am ajuns la Regi m-am oprit că erau prea multe războaie. Mai bine-mi dau cu cartea-n cap decît să mai citesc despre războaie! Dar, după ce că mă sinucid cu cartea, să mă sinucid chiar cu Biblia? Îți dai seama că mă duc direct în iad? Că oricum mă duc direct în iad, dar poate mai pe ocolite. Poate că mai întîi m-arr duce în rai să-mi bag unghia-n gît, să văd ce-am pierdut, zic.
Mai bine cu Coranu, că arată la fel ca Biblia. E tot negru și tot despre iubire bagă și ăla. Tre să fac rost de un Coran nou, eventual legat, nu lipit, să-l am la îndemînă cînd mai vreau să mă omor.
Odată, cînd eram la Jurnalul, am făcut un reportaj despre restaurarea de cărți vechi. Băi, ce bine făceau ăia cărțile pe vremuri, dacă doar paginile le erau stricate, nu și copertele! Ia să fi făcut și noi acuma așa niște cărți, ce bine mai era de mine! Nu mai obțineam doar o biată amețeală și un biet hematom!
Și acuma mă doare capu. Oare dacă beau multă apă se resoarbe? Să-mi fie învățătură de minte. Data viitoare, să știu clar cu ce carte mă sinucid, că nici de asta nu sînt, măcar, în stare.
