Motto: 'Money makes the world go round" (Cabaret)
Am o relaţie proastă cu cifrele. Creierul meu pur şi simplu nu e setat pe cifre. Pentru că am o relaţie proastă cu cifrele, am, prin urmare, o relaţie proastă şi cu banii.
Dacă m-ai fi întrebat pe mine, atunci cînd au fost inventaţi banii, aş fi zis că banii nu sînt necesari. Trocul e mult mai avantajos şi mai onest.
Ȋn zilele noastre, banii măsoară multe lucruri. Banii au ajuns modalitatea prin care se măsoară ipocrizia socială.
E deja truism, aşa că nu insist. Mi se pare uşor penibil să judeci un om după ce maşină conduce şi după ce ceas are la mînă şi după ce etichete au hainele lui.
De-a dreptul penibil. N-am să dau niciodată doi bani pe lucrurile materiale.
Eu sînt atît de proastă cu banii, încît numai dacă nu vrei nu mă faci la bani.
Pe mine mă face oricine la bani. Numai să vrei şi gata. Uneori îmi dau seama, alteori nu-mi dau seama că m-ai făcut.
Ȋn tinereţe am avut un job de vînzătoare. Vindeam haine la Hippy-Hippy Shake.
De fapt, e mult spus job, pentru că n-am trecut de cele două săptămîni de probă . După două săptămîni mi-au spus că tre să mai vină o fată.
Eu, în sinea, am zis “Doamne ajută”, că eram varză cu banii. Nu ştiam să dau restul ca lumea.
Ori dădeam prea puţin, ori dădeam prea mult.
Dădeam prea puţin nu pentru că voiam să păcălesc pe cineva, ci pentru simplul motiv că nu ştiam să socotesc.
Eram atît de emoţionată în faţa clientului, încît mă pierdeam toată şi nu mai reuşeam să mă adun.
Stăteam foarte mult să dau restul şi, cînd, în sfîrşit, o făceam, o făceam prost. O fată mi-a zis odată că i-am dat prea puţini bani şi că trebuia să-i mai dau #nuştiucît.
Mi-a fost atît de jenă! Mi-am cerut scuze dar ea cred c-a empatizat foarte bine cu mine şi nu s-a supărat.
O altă fată mi-a lăsat un rest enorm. Pe care nu l-am păstrat pentru mine, l-am lăsat în sertăraş.
Aş fi avut senzaţia că fur dacă-l luam, lucru care, evident, nu mi-ar fi făcut cinste în faţa propriei mele conştiinţe.
Le-am admirat din fragedă copilărie pe casieriţele care numără bani repede. Modul ăla profesionist în care ţin banii şi cum răsfiră bancnotele e genial!
Eu nu pot să fac asta. Mie nu-mi alunecă mîinile pe bani şi-mi scapă pe jos. Nu reuşesc să număr bani ca un profesionist.
Nu ştiu să apreciez dacă un lucru e prea scump sau prea ieftin. Niciodată n-am negociat salarii. O singură dată, acum, recent, am fost nevoită să negociez într-o tranzacţie imobiliară.
Am lăsat tot de la mine, îţi dai seama. Urăsc să mă tocmesc. La piaţă dau mereu cît mi se cere şi nu comentez cum fac alte nesuferite “asta e prea scump pentru cum arată” sau altceva, aşa, inteligent şi profesionist.
Acum două seri, la un chioşc cu de toate dintr-un parc, i-am zis lu nenea care vindea: “porcăria asta e şase lei?”. Şi nu m-am simţit deloc bine. Era un arici din cauciuc, care lumina. Ceva oribil.
Sînt atît de proastă cu banii, încît sînt în stare să te plătesc ca să mă angajezi. Ȋţi dau bani ca să vin la job.
Sînt atît de proastă cu banii, încît, de obicei, am parte de oameni buni, care nu profită de prostia mea.
E vorba aia “şi la barza chioară îi face Dumnezeu cuib”. Sau ceva de genu.
