Cartoon Network anunță noi aventuri ale Fetițelor PowerPuff începând cu 23 ianuarie. În noile episoade, Blossom, Bubbles și Buttercup, ajutate de creatorul lor, profesorul Utonium, salvează lumea de fiecare dată, în timp ce iși continuă viața de fetițe de vârstă preșcolară. Lansarea noilor episoade va fi susţinută de campania „Un copil încrezător schimbă lumea mai ușor”, demers ce urmărește să încurajeze copiii să își descopere propriile calităţi și aptitudini, care îi fac să fie unici.
Campania îsi propune, într-un sens mai larg, susținerea încrederii în sine a copiilor prin recunoașterea și punerea în valoare a aptitudinilor practice, dar și a celor emoționale și sociale. Irina Petrea, psiholog, terapeut, autor și specialist în educație parentală se va implica în campanie prin îndrumarea părinților în cultivarea încrederii în sine a copiilor, ca premisă a dezvoltării armonioase a acestora.
“Încrederea în sine este un ingredient – cheie în dezvoltarea copilului. Fără aceasta, copiii se tem să exploreze, să descopere, să experimenteze, să învețe, să trăiască. Încrederea în sine le dă însă curajul și energia cu care să își construiască propria viață și chiar să facă lumea un loc mai bun pentru noi toți”, a declarat Irina Petrea.
„Un copil încrezător schimbă lumea mai ușor” pune la dispozitia copiilor aplicația Powerpuff Yourself, precum și activități creative și concursuri în școli, prin care copiii își pot identifica atribute specifice. Părinţii vor acea acces la expertiza Irinei Petrea printr-o serie de recomandări practice şi discutii disponibile pe pagina de Facebook Cartoon Network România.
Primul sezon al celei mai noi serii a avut premiera anul trecut și a înregistrat un succes răsunător în întreaga lume încă de la lansare, milioane de fani din întreaga lume interacționând cu acest brand pe multiple platforme.
Noi episoade cu „Fetiţele Powerpuff” pot fi urmărite la Cartoon Network din 23 ianuarie, de luni până vineri, de la 15.45.