Ziua darurilor şi a iubirii, sărbătorită mai ales în Europa Occidentală şi SUA; această zi este marcată şi în România, deşi la români există „Dragobetele”, o sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume, care se celebrează la diferite date, în funcţie de zonele ţării, între 24 februarie şi 25 martie.
Originea acestei sărbători a iubirii nu este nici astăzi clară, existând doar legendele care înconjoară cu mister începutul său şi care îl au în centrul lor pe Sfântul Valentin.
Astfel, unele dintre acestea susţin faptul că în această zi în Roma Antică era sărbătorită Iuno, zeiţa tuturor zeilor, protectoarea femeilor şi căsătoriilor.
În următoarea zi avea loc Lupercalia, un festival păgân în centrul căruia se afla Faunus, zeul agriculturii şi fertilităţii, potrivit stvalentinesday.org.
În cadrul festivalului avea loc şi un alt obicei interesant, care îi aducea împreună pe băieţi şi pe fete, care până în acel moment stăteau separaţi.
În ajunul sărbătorii, numele fetelor erau scrise pe bucăţi de hârtie şi introduse într-un vas, care apoi erau extrase de tineri.
Astfel, se formau perechi ce ţineau uneori şi un an. Destul de des, cei doi se îndrăgosteau şi se căsătoreau.
În ceea ce-l priveşte pe Valentin, una dintre legende spune că a fost preot în Roma, în secolele II-III, iar în timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270 d.Hr.), ar fi ajutat tinerii, creştini sau păgâni, să se căsătorească.
Împăratul roman era convins că bărbaţii ar fi soldaţi mult mai buni, dacă nu ar fi avut logodnice sau soţii, de aceea a interzis căsătoriile.
Tânărul preot, dimpotrivă, susţinea că mariajul era parte din planul lui Dumnezeu şi unul dintre scopurile acestei vieţi.
Astfel, a continuat să îi căsătorească pe tineri în secret, în numele iubirii. În momentul în care secretul său a ajuns la urechile împăratului, acesta a fost închis şi condamnat la moarte, fapt care s-a petrecut la 14 februarie 269.
Aceeaşi legendă spune că Valentin, în timp ce se afla la închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului.
Înainte de a muri, Valentin i-ar fi trimis acesteia o scrisoare, pe care a semnat-o ''De la al tău Valentin''. De aici a rămas obiceiul de a trimite în această zi mesaje de dragoste.
Abia la sfârşitul secolului al V-lea, în anul 496 d.Hr., Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele şi să fie dedicată martiriului său, punând astfel capăt sărbătorii Lupercaliilor.
Sfântul Valentin, oficial cunoscut ca Sfântul Valentin al Romei, a existat ca persoană, fiind comemorat la 14 februarie, în calendarul romano-catolic. Martirul a fost înmormântat într-un cimitir de pe Via Flaminia, în zona de nord a Romei, fiind ridicată, atunci, şi o biserică.
Biserica Catolică recunoaşte cel puţin trei sfinţi diferiţi numiţi Valentin sau Valentinus, care au fost cu toţii martirizaţi, scrie history.com.
Alţii susţin că Sfântul Valentin din Terni, un episcop, era adevăratul sfânt care a dat numele sărbătorii. Şi el a fost decapitat de Claudius al II-lea.
Alte versiuni sugerează că Valentin ar fi putut fi ucis pentru că a încercat să ajute creştini să scape din foarte durele închisori roamen, unde erau bătuţi şi torturaţi.
Deşi spun poveşti diferite, toate legendele care au circulat îl descriu pe Valentin ca pe o figură eroică, devenind în Evul Mediu unul dintre cei mai populari sfinţi în zona anglo-saxonă.
Totodată, în aceeaşi perioadă, se credea că ziua de 14 februarie este ziua în care un nou anotimp îşi face simţită prezenţa, natura revenind la viaţă, începând sezonul în care păsările îşi căutau perechea.
Această credinţă s-a suprapus peste Ziua Sfântului Valentin, care a devenit ''sfântul patron al îndrăgostiţilor''.
Celebrări ale acestei sărbători nu au fost consemnate nicăieri, doar poetul medieval Geoffrey Chaucer scria, pe la 1375, în ''Parliament of Foules'' despre această zi ca fiind ziua în care ''orice pasăre îşi alege perechea'', menţionează stvalentinesday.org.
Foarte populare în Evul Mediu erau urările îndrăgostiţilor transmise prin viu grai, ''valentinele'' scrise de mână apărând după anul 1400.
Cea mai veche scrisoare de acest gen, care există şi astăzi, este un poem scris în 1415, către soţia sa, de Charles, duce de Orleans închis în turnul Londrei, capturat în urma Bătăliei de la Agincourt.
Nu se cunoaşte cum a evoluat obiceiul în timp, dar tradiţia modernă a apărut în special în Statele Unite, când americanii au început trimiterea de ''valentine'' scrise de mână pe la începutul anului 1700.
În 1840, britanica Esther A. Howland a început comercializarea primelor felicitări realizate în masă, una dintre acestea aflându-se expusă la British Museum.
Felicitările create erau nişte mici opere de artă, acestea fiind realizate din dantelă adevărată, panglici şi imagini colorate.
''Valentinele'' scrise de mână au fost înlocuite treptat de tehnologie şi de cadouri simple sau extravagante. Unii îndrăgostiţi preferă în continuare să trimită o felicitare, fie ea şi electronică, însă neapărat împodobită cu trandafiri roşii, inimioare, cupidoni şi porumbei, alţii aleg un fir de trandafir roşu sau un buchet imens, o cutie cu inimioare de ciocolată, fructe sau bijuterii.
Pe mapamond, Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte sub diferite nume, şi în unele ţări are specific local. Astfel, în Suedia, această zi se numeşte ''Ziua tuturor inimilor'' şi este marcată din 1960, scrie agerpres.ro.
