Tristețe, furie, neputință, frică sau chiar plictiseală. Acestea sunt emoțiile negative pe care le-au resimțit, cu atât mai acut în ultimele luni, cei mai mulți dintre tineri și copii, din întreaga lume. Efectele reale ale pandemiei de coronavirus asupra sănătății mintale a tinerilor sunt încă greu de întrevăzut, scrie Sinopsis într-o analiză dedicată acestui fenomen tot mai răspândit în toată lumea.
Coralia a fost mereu genul de elevă a cărei personalitate lumina camera. Era prezentă la toate olimpiadele, dar totuși își făcea timp să meargă la concerte de metal, să iasă cu prietenii și să petreacă timp cu Sânzi, sora ei mai mică.
Un copil de nota zece încă de mică, Coralia era iubită de profesori și de colegi, iar cu toții știau că va ajunge sa facă lucruri mărețe în viață. Dar, de când a plecat la facultate acum cinci ani, vine mai rar acasă, iar veselia care o purta pe holurile școlii, a început să îi dispară.
Tânăra are 23 de ani și este studentă la medicină în Germania, unde și-a petrecut perioada carantinei departe de casă și familie. S-a întors abia în septembrie în țară, pentru o scurtă vacanță. Dorul de casă, grija față de familie și neputința de a reveni mai repede, toate acestea au frământat-o mult. De asemenea, lipsa unei strategii de comunicare a facultății cu privire la examene, incertitudinea lucrurilor și lipsa de control au fost de asemenea nuclee de anxietate și stres.
Coralia este doar unul dintre mulții tineri, din România și din lume, care au avut de suferit, îndeosebi sub aspect psihic, din cauza pandemiei de coronavirus.
Efecte psiho-emoționale negative din cauza pandemiei
Incertitudinea financiară, ciclul nesfârșit de știri, cel mai adesea negative și stresul generat de muncă/școală sau chiar lipsa ei, au afectat în mod disproporționat tinerii.
Amalia Oltean, psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, spune că pe lângă volumul exponențial de pacienți pe care i-a avut în pandemie, mulți au revenit în terapie datorită contextului actual.
„Tinerii din ciclurile școlare (liceu și facultate) au suferit un nivel mai mare de anxietate generată de incertitudinea cu privire la examene și cum va continua activitatea lor în aceste noi circumstanțe, dar si stres cu privire la viitorul lor după ce vor termina școala.
De asemenea, pentru studenții întorși acasă datorită pandemiei, aceștia au simțit că nu aveau intimitatea necesară pentru a discuta despre toate nevoile, fiind deseori înconjurați de familie și, în plus, ședințele fiind online”, explică Oltean.
Nici copiii mai mici nu au rămas nemarcați de aceste schimbări. Oltean spune că datorită statului în casă doar cu familia, incapacității de a merge la creșă/grădiniță, de a socializa cu alții copii sau de a se juca în parc, a observat întârzieri în dezvoltarea socială și emoțională a copiilor.
În rândul tinerilor angajați, Oltean a sesizat griji cu privire la ascensiunea lor profesională. „Dacă la începutul anului, aceștia aveau un plan pentru cum vor avansa profesional, pandemia i-a forțat să pună aceste ambiții pe pauză, focusându-se mai degrabă în a-și menține o stabilitate financiară, decât să aspire la o evoluție profesională în acest an”.
„Deși tinerii au perceput o frustrare, nemaiputând profita de avantajele mersului la birou – socializare, comunitate – aceștia s-au obișnuit rapid, iar după ce starea de urgență a fost ridicată, nu mai doreau să se reîntoarcă la birou” – confirmând reziliența firii umane și capacitatea extraordinară a omului și în special a tinerilor, de a se adapta rapid la noi contexte, mai consideră Amalia Oltean.
Însă, în contextul pandemiei, anumite premise nu stau în picioare, consideră specialiștii. Joe Ruzek, un cercetător pe stres posttraumatic de la Universitatea Stanford a observat că reziliența psihologică de care dau dovada cei care trec prin dezastre naturale (uragane, cutremure) nu se aplică în mod integral și în cazul pandemiei: „Nu mai există zone sigure, unde poți merge pentru ajutor. Spre deosebire de un tsunami sau de un uragan, pandemia este invizibilă, ceea ce provoacă și mai multă anxietate și stres”.
Omniprezentul WFH – „work from home” – a devenit deja un slogan al pandemiei, care pentru mulți a devenit o realitate prea dură.
Muncitul excesiv pe perioada pandemiei a fost perceput negativ de cei mai mulți tineri, generându=le stări de oboseală și stres. Fiind acasă tot timpul și nemaiexistând o barieră clară între viața personală și cea de birou, mulți s-au aflat în postura de a lucra mai mult decât înainte.
Totodată, pe perioada pandemiei, lungimea întâlnirilor virtuale s-a redus cu 15%, în timp ce numărul total de ore lucrate a crescut cu circa 2 ore/zi. Puse laolaltă, stresul de a trăi într-o pandemie, coroborat cu o creștere de 25% a timpului de lucru, a dus în multe cazuri la burnout, depresie și anxietate. Deși s-a demonstrat că lucratul de acasă poate genera mai multă productivitate, o mare parte a acestei creșteri s-a datorat de fapt orelor în plus de muncă.
Foto: Unsplash
