Guvernul israelian a adoptat, joi, noi măsuri restrictive după ce premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că o creştere a numărului de infectări cu coronavirus împinge ţara „pe marginea prăpastiei”, relatează Reuters.
Statul evreu a reintrat, la 18 septembrie, în carantină, a doua de la începutul epidemiei, însă în ultima săptămână numărul cazurilor zilnice a ajuns la aproape 7.000, într-o populaţie de 9 milioane de locuitori, punând la grea încercare resursele unor spitale.
„Am luat decizia de a trage frâna de mână”, a spus ministrul adjunct al sănătăţii, Yoav Kisch, la Radio Israel, fără a da detalii precise despre noile restricţii.
Măsurile decise, care vor intra în vigoare de vineri, după aprobarea lor în parlament, vor permite ca activitatea să continue în şi mai puţine sectoare, considerate esenţiale, precum finanţe, energie, sănătate, tehnologie, agricultură, procesare şi vânzare de alimente.
Limita actuală de un kilometru pentru deplasările în jurul locuinţei – cu excepţia celor la lucru sau pentru cumpărături esenţiale – se va aplica şi pentru participarea la proteste de stradă, conform presei israeliene.
Este probabil că această măsură va descuraja demonstraţiile din jurul reşedinţei de la Ierusalim a premierului, unde protestatari, mulţi dintre ei veniţi din afara oraşului, îi cer demisia în urma acuzaţiilor de corupţie, pentru care premierul este judecat într-un proces care se va relua în ianuarie.
Benjamin Netanyahu respinge acuzaţiile, la fel cum le neagă şi pe cele ale protestatarilor care susţin că restricţiile au ca scop principal suprimarea demonstraţiilor împotriva sa.
Şcolile vor rămâne închise, dar cabinetul a decis să nu închidă sinagogile în ziua sărbătorii de Yom Kippur, săptămâna viitoare, potrivit presei. Numărul credincioşilor care vor avea acces va limitat însă.
Ratele de infectare în cartierele şi localităţile ultraortodoxe au fost ridicate, dar partidele religioase din coaliţia de guvernare s-au opus închiderii sinagogilor.
De la izbucnirea epidemiei, Israelul a raportat aproximativ 200.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 1.316 de decese.
Actualul val al doilea de infectări a urmat după relaxarea carantinei impuse la nivel naţional în martie.