În curând se face un an de când resimţim efectele pandemiei. De când stilul nostru de viaţă s-a schimbat aproape în totalitate. De când am renunţat să ne mai vedem cu prieteni, rude sau colegi. De când ne-am retras în casele noastre, sperând la o zi de mâine mai bună.
A fost, fără discuţie, un an greu. Am fost şi suntem puşi la grea încercare. Emoţional, spiritual şi psihic. Ne simţim obosiţi, extenuaţi, parcă chiar un pic mai nervoşi. Ce efecte o să aibă acest an asupra noastră şi cum ne vom reveni când lucrurile se vor îndrepta, vom dezbate în acest articol.
Se spune că ochii sunt poarta către suflet. Şi aşa este. Este singura porţiune a feţei pe care o mai vedem de când purtăm măşti. Uneori ne tradează, arată frica şi nopţile nedormite. Alteori, arată bucurie şi speranţă.
Am ajuns să vedem chipurile altora în totalitate, mai mult online. În spatele ecranului. Nu ne mai transmitem emoţiile. Sau cel puţin, nu o mai facem ca înainte. Nici nu am avea cum. Zâmbetele se văd de la distanţă, iar îmbrăţisările par un obicei demult uitat.
Desigur, aşa e cel mai safe. Dar care vor fi repercursiunile acestei lipse de afişare a emoţiilor asupra comportamentului nostru pe termen lung?
Teoria ataşamentului dezvoltată de britanicul John Bowlby este grăitoare din acest punct de vedere.
O mamă îşi ţine în brate bebeluşul. Dacă mama zâmbeşte, copilul zâmbeşte şi el. Dacă mama plânge, şi copilul începe să ‘’copieze’’ acest comportament. Mai există şi situaţia în care, deşi este ţinut în braţe, bebeluşul începe să se simtă inconfortabil, să plângă, să fie agitat, în cazul în care mama nu transmite niciun fel de emoţie. Îl ţine în braţe şi atât. Gândiţi-vă că de aproape de un an de zile, din spatele măştii, noi nu mai putem transmite aceste emoţii unii altora. Acest experiment demonstrează puterea emoţiei afişate.
Sperantă există, desigur. La nivel de reconectare umană, ne vom reobişnui, treptat, cu gesturile de tandreţe. O atingere de mână, un sărut. Poate le vom preţui şi mai mult, acum când ştim ce înseamnă să trăim fără ele.
Poate nu stiaţi, dar o îmbrăţisare are multiple efecte benefice demonstrate ştiinţific:
- Reduce tensiunea arterială şi prevenie instalarea anumitor afecţiuni cardiace
- Ajută la creşterea încrederii şi la formarea unei legături
- Reglează ritmul cardiac şi reduce anxietatea
- Ne ajută să ne simţim iubiţi şi importanţi
- Elibereaza dopamină, substanță secretată de creier este direct răspunzătoare de starea noastră și de buna dispoziție.
Îmi aduc aminte, acum în închiere, de o fotografie care mi-a rămas întipărită în minte. A circulat destul de mult pe reţelele de socializare. Poate aţi văzut-o. Este vorba despre o fiică care îşi îmbrătişează mama, mai în vârstă, amândouă fiind îmbrăcate în pelerine de plastic din cap până în picioare. Într- adevăr, uneori o imagine face cât o mie de cuvinte!