Rob Wainwright, directorul Europol, a declarat duminică într-un interviu la ITV că cel mai probabil numărul victimelor va crește, luni, când "oamenii se vor întoarce la muncă și își vor deschide calculatorul".
"Desfășurăm operațiuni împotriva a circa 200 de atacuri cibernetice pe an, însă până acum nu am mai văzut un astfel de atac", a declarat directorul Europol.
Experţii în securitate informatică susţin că foarte probabil atacul de luni dimineaţă va fi imposibil de oprit, în ciuda măsurilor de siguranţă luate între timp.
"Urmează un al doilea val de atacuri cu un alt tip de ransomeware Uiwex, care foloseşte aceeaşi tactică de a se răspândi, și, atât timp cât vulnerabilitatea va fi deschisă pe anumite sisteme de operare, această infectare va continua să se propage. Nu ştim încă dacă în acest tip de ransome există un killswitch aşa cum a exista în wannacry care să poată bloca infecţia odată ce acesta a fost neutralizat”, a declarat Andra Zaharia, reprezentant al Bitdefender.
Anchetatori și experți informatici încercă să îi identifice pe hackerii care s-au aflat la originea atacului informatic și care ar putea lovi din nou în zilele următoare.
Atacul este "de un nivel fără precedent și va necesita o anchetă internațională complexă pentru a-i identifica pe vinovați", a transmis Europol, precizând că a fost creată o echipă specială în cadrul Centrului European împotriva Criminalității Cibernetice pentru a ajuta la anchetă.
320 de adrese IP publice din România au fost afectate de atacul de tip recompensă. Potrivit reprezentanţilor Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, printre victime se află şi instituţii ale statului. Cătălin Pătraşcu, şeful Serviciului de Securitate a Informației spune că numărul celor care au raportat atacul este foarte mic, însă acesta ar putea creşte luni, când se reia programul normal de lucru.
"Se pare că cele mai multe sunt din Bucureşti, la o distanţă mare de celelalte zone ale ţării. Sunt şi companii, sunt şi instituţii ale statului. Mai precis, până acum avem cunoştinţe despre patru instituţii ale statului afectate. Companii din diferite sectoare: energetic, transporturi, telecom, auto. N-aş putea spune dacă creşte numărul sistemelor informatice afectate până mâine (luni – n.r.). Dacă ar fi fost deja compromise nu creşte ci, eventual, o să avem mai multe notificări", a declarat Cătălin Pătraşcu, şef şerviciu Securitate Informatică CERT RO.
Asaltul informatic de acum două zile a afectat 200 de mii de adrese electronice din 150 de ţări. Cele mai afectate au fost serverele din Rusia şi Marea Britanie. Statistica tranzacțiilor de bitcoins arată că hackerii au reușit să obțină prin această acțiune aproximativ 25.000 de dolari.