Jurnalistul Marius Tucă realiza, în 2004, un interviu-document cu subofiţerul de Miliţie Constantin Paisie, cel care i-a escortat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu la Târgovişte, unde aveau să fie executaţi, în decembrie 1989.
Interviul a fost publicat la 17 martie 2004 în cotidianul Jurnalul Naţional, unde Marius Tucă a fost director şi a coordonat, printre altele, un amplu proiect media dedicat zilelor Revoluţiei din 1989. A fost un lung serial cu dezvăluiri în exclusivitate despre ultimele zile ale cuplului Ceauşescu, dar şi alte aspecte ale Revoluţiei.
Cu numai o zi înainte, în acelaşi cotidian era publicat un interviu realizat de jurnalist cu un martor ocular, care a povestit cum au fugit Elena şi Nicolae Ceauşescu din sediul Comitetului Central din Bucureşti, de ce au plecat la Palatul de la Snagov şi de ce nu au vrut să părăsească România.
Prima parte a interviului cu Constantin Paisie, pe care o puteţi citi AICI, redă episodul întâlnirii Ceauşeştilor, fugari, cu Constantin Paisie, subofiţer de Miliţie, şi cu colegul acestuia, subofiţerul Enache.
Vă prezentăm, în continuare, partea a doua a interviului în care Constantin Paisie povesteşte cum au ajuns Nicolae şi Elena Ceauşescu în clădirea Inspectoratului de Poliţie şi, mai apoi, la unitatea militară din oraş.
Jurnalul National: Nu au dat deloc de inteles cei doi Ceausescu ca asteptau ceva, ca urma sa se intample ceva care sa reabiliteze situatia?
Constantin Paisie: Nu. Nu. Daca nu ma insel, tot acolo la Ratoaia, am intrebat eu: "Dar cum de sunteti singuri?", si Ceausescu a spus ca au mai fost insotiti de cineva, dar persoana aceea sau persoanele acelea s-ar fi dus la Comitetul judetean de partid Dambovita, la prim-secretarul Pantelimon Gavanescu, sa ia legatura cu cineva si sa se organizeze de acolo. Ca ei pana in zona Targovistei dadeau impresia ca venisera dezorganizati, ba cu o masina, ba cu alta. Dar nu ne-au spus mai mult, decat atat.
Legat de asta, imi duc aminte ca au vorbit de un elicopter, ca s-ar fi dus cineva sa faca rost de un elicopter si Ceausescu a zis: "Probabil ca n-a gasit".
Nicolae Ceausescu isi incuraja sotia, spunandu-i ca e vorba de un moment trecator si ca totul va reintra in normal?
Domnule, ei nu stiau ce se intampla in tara in timpul acela. Intr-adevar, dadeau semne ca ar astepta sa vina cineva sa-i scoata din toata treaba asta si sa se simta ei mai in siguranta, dar, vedeti, ei in primul rand pe Securitate se bazau.
Stiu ca la un moment dat, Nicolae Ceausescu mi-a spus sa mergem la unitatea aia de Securitate, o unitate speciala la Baneasa, dar din partea Militiei sau a Armatei nu se astepta sa-i vina sprijinul imediat.
Pe tot parcursul acesta, pana sa ajungeti la sediul Militiei, a rostit vreodata numele generalului Milea, l-a facut tradator?
Asta tot la una din intrebarile noastre, a mea sau a colegului meu Enache, Ceausescu a raspuns: "Un tradator, a tradat" - atata a spus.
Numele generalului Stanculescu l-a pomenit in vreo imprejurare?
Nu.
In aceeasi ordine de idei, sa stiti ca Nicolae Ceausescu in nici un fel n-a cautat sa-si menajeze sotia. Din contra, ei au stat tot timpul in asteptare, ca cineva ii va salva. Dar nu-si faceau nici reprosuri. Nu pomeneau nici de domnul general Stanculescu; deocamdata stateau in asteptare.
Cine a hotarat plecarea de la Ratoaia?
Eu. Dupa ce am auzit motorul acela, care de fapt era de tractor, atunci ne-am speriat, am intrat in masina, ne-am tot uitat pe sus, n-am vazut nimic si, la un moment dat, vazand ca nu-i nimic, am luat hotararea ca tot se insera, sa mergem la Inspectoratul judetean din Targoviste.
Pe drum, ne-a zis Ceausescu: "Opriti, opriti aici!". Ii era teama sa mearga din nou in oras, dupa ce vazuse ce se intamplase cu cateva ore inainte.
Din aceasta cauza, Ceausescu a intrebat: "N-ar fi mai bine sa ma opriti la casa asta de tarani? Intru mai bine si stau la ei". Eu am zis nu, ca nu putem sa fim in siguranta, si ca "n-avem cum sa va lasam asa, aici". Practic erau case la marginea satului si n-am fost noi, militienii, de acord sa-i lasam acolo.
Cand am ajuns in oras se intunecase bine, nu mai era nici o agitatie pe strazi, decat cativa trecatori.
Mai intai am trecut prin fata Inspectoratului, sa vedem daca mai e ceva si daca putem sa intram. Apoi, am ocolit pe la gara, cu intentia de a intra prin poarta din spate a Militiei. Cand am ajuns la intrarea respectiva, atunci am avut toti patru din masina o stare de emotie, pentru ca au venit niste civili cu arme la noi: "Stai! Cine sunteti?", si tot cu amenintari din astea. Baiatul care stiam ca statea in post acolo la poarta, statea si nu mai avea nici un fel de putere, de autoritate, de atributie acolo. Eu m-am adresat lui: "Mai, tu ce faci? Ce e cu lumea asta inarmata?". Eu nu stiam ca intre timp sediul fusese devastat si revolutionarii luasera armele si munitia. L-am intrebat pe baiatul din post: "Vezi cu cine sunt eu in masina?". S-a uitat, a vazut, s-a speriat, si a deschis imediat poarta.
Am intrat si cei din curte au inceput sa strige: "Au venit, au venit!". De altminteri in curtea Militiei erau putini oameni. Abia cand am ajuns la scarile din spate, de acolo, de la unitate, erau cativa civili si cativa subofitieri. I-am scos pe cei doi Ceausesti din masina, am urcat cu ei pana la etajul I, ca acolo avea comandantul biroul.
Ce reactii au avut oamenii aceia care erau pe scari?
In momentul in care am ajuns cu Ceausestii in fata scarilor, acolo, toti s-au dat la o parte. N-a cracnit nimeni, n-a zis absolut nimeni nimic. Toti erau socati, se uitau si nu le venea sa creada.
Din toata galagia care era inainte sa ajungem noi acolo, cand a aparut Ceausescu dintr-o data s-a facut liniste mormantala. Nimeni nu mai scotea un cuvant.
Cand am ajuns la etaj I din sediul Militiei judetene, mi se parea ca un domn Stirbescu, care erea un fel de sef al revolutionarilor din Targoviste, a facut un pic de galagie.
Cand m-a vazut colonelul Con tStefan, care cred ca era ofiter de servicii pe unitate, mi-a spus mie sa intru intr-un anumit birou cu Ceausestii.
Eram in biroul comandantului cand, tot asa, niste civili revolutionari au intrat acolo, au facut cerc in jurul Ceausestilor si cautau unii dintre ei sa-l interpeleze, sa-l apostrofeze pe Ceausescu, sa-l jigneasca chiar. Tocmai de aceea, colonelul Cont ne-a facut semn sa ne retragem intr-un alt birou.
De fapt in biroul alaturat, al loctiitorului comandantului.
Ne-au lasat asa linistiti, sa zic zece minute, poate nici zece minute, dupa care a venit tot Stirbescu acela.
Comandantul Militiei era in cladire?
Nu. De fapt nici un ofiter din conducerea Militiei judetene nu se mai afla in sediu, afara de colonelul Cont.
Acel Stirbescu incepuse din nou cu jigniri la adresa lui Ceausescu. Un fel de "ba, ne-ati nenorocit" si chestiuni de genul acesta. La un moment dat au vrut chiar sa-l bruscheze. Aproape ca nu-i dadeau voie lui Ceausescu sa stea pe scaun. Am intervenit eu si bineinteles ca sau asezat amandoi Ceausestii pe scaune.
Eu vedeam la acei revolutionari targovisteni un fel de incercare de intimidare a lui Ceausescu. In situatiile acestea, Nicolae Ceausescu n-a scos nici un cuvant. In schimb Elena Ceausescu li s-a adresat de cateva ori. "Mai baieti, stati linistiti". Asta asa, la cei patru-cinci civili care erau acolo.
Am uitat sa mentionez ca atunci cand am spus loctiitorului de comandant, locotenent-colonel Bala Eugen, ca merg sa-i prind pe Ceausesti, acesta mi s-a adresat: "Tradatorule! Esti nebun!" si cuvinte din astea, prin care cauta sa ma linisteasca, sa nu cream o agitatie colectiva.
Erau momente de degringolada la noi in unitate - cand unii dintre militieni predau armamentul, altii nu voiau sa-l predea. Dupa apostrofarea care mi s-a facut, aproape ca mi-am zis in sine ca trebuie sa plec, fiindca eram satul de atmosfera care se crease in incinta militiei.
Am crezut ca mergem pur si simplu intr-o plimbare, nu credeam ca vom da noi de Ceausesti. Nici pe departe gandul, deci, sa dam noi de cuplul prezidential.
Eu am inteles ca de acolo, de la Plante se daduse telefon la Militie si se comunicase ca Ceausestii erau acolo.
Nu. Noi nu am stiut absolut nimic. Noi am mers la intamplare. Auzisem ca s-ar afla in zona. Si initial fusese lansat zvonul ca Ceausestii ar fi trecut prin zona Otelariei Targoviste, ca ar fi fost zariti in zona.
Eu ma aflam in preajma dispeceratului Militiei, cand dispecerul de serviciu a iesit din incapere, pentru ca sa duca o comunicare comandantului unitatii. Comunicarea mi-a spus-o si mie si era aceasta, ca fusesera zariti Ceausestii pe platoul de la Otelarie.
Intre timp, cand noi ieseam cu autoturismul pe poarta Militiei, a mai venit un cetatean, un targovistean, sa spuna ca i-a zarit pe Ceausesti in zona industriala a orasului.
Pe baza acestei ultime informatii, alti colegi subofiteri au luat o hotarare sa mearga sa-i caute pe Ceausesti. Ei au plecat cu un ARO.
Noi rulam cu masina, si la iesirea din Targoviste, cam dupa cinci kilometri, am observat in fata Institutului de Plante, ca stationa un camion cu muncitori agricoli si din toata miscarea si agitatia, am inteles ca acolo s-ar petrece ceva. Am oprit masina si i-am intrebat pe oameni: "Ce este, se intampla ceva pe aici?". N-au raspuns si se aratau destul de speriati. Banuitor, am intrat pe poarta Institutului. Cred ca mai inainte, colegul Enache il intrebase pe soferul camionului si acesta ii spusese ca Ceausestii sunt inauntru, pentru ca Enache mi s-a adresat mie: "Deschide portile!", de unde am dedus ca Enache stia ca acolo se petrece ceva.
Dupa ce i-am luat pe Ceausesti de acolo, am vazut ca ajunsesera si colegii mei acolo, la Plante, si s-au intors si ei cu noi spre oras, dar in busculadele de pe strazile din Targoviste, cand era sa ne linseze multimea, colegii cu ARO s-au pierdut de noi.
In felul acesta se explica raspandirea stirii certe, ca Ceausestii sunt deja retinuti, pentru ca acei colegi ai nostri au reusit sa ajunga la Inspectorat si sa povesteasca despre preluarea Ceausestilor de catre echipajul Paisie-Enache.
E posibil ca Inspectoratul sa ne fi apelat, dar noi cred ca am avut statia inchisa.
Sa revenim la scenele din sediul Militiei.
Da. Acolo in sediu, colegul meu Enache a plecat acasa. Eu am ramas. Dupa acele altercatii verbale si usoare imbranceli fata de Ceausesti, am zis eu la un moment dat: "Daca vreti asta, eu plec. Ramaneti dumneavoastra cu ei".
Dar colonelul Cont nu a fost de acord si ne-au luat de acolo, pe Ceausesti si pe mine, si ne-au bagat din nou in biroul comandantului, unde nu mai era nimeni.
Atunci m-a intrebat colonelul Cont daca le-am facut perchezitie. Eu am raspuns ca nu le-am facut. Colonelul Cont mi-a ordonat sa-l perchezitionez pe Nicolae Ceausescu, iar el a perchezitionat-o pe Elena Ceausescu, la care nu a gasit nimic de retinut. In schimb eu am retinut de la Ceausescu doua agende. Una mai mare, iar alta mai micuta. Cea micuta mi-a ramas mai intiparita in imagine, era filigranata cu numele lui, cu marginile aurite. Era o agenda mai speciala, facuta pe comanda, cum ar veni. Am mai gasit un stilou marca buna, gros, un set de chei, o batista si atat. Cheile erau mai multe, erau doua de seif, restul trei-patru de yale si un sigiliu. Pe sigiliu cred ca scria Cabinetul II.
De fapt, noua ne era teama sa nu aiba arme. Si nu au avut. De asemenea, marturisesc ca nu am facut nici un fel de act de notificare a acelor obiecte gasite la perchezitie. Ba, chiar le lasasem pe masa acolo, in biroul comandantului. Abia cand a fost sa plecam la unitatea militara, colonelul Cont mi-a zis: "Ia-le si pe astea!" si le-am bagat la mine in buzunar.
Uite, domnule, un lucru interesant. Daca Ceausescu ar fi avut notate in acele agende conturi deschise in banci din strainatate, cat ati stat dumneavoastra cu el acolo, zile si nopti, putea sa zica: "M-ai perchezitionat la Militie si mi-ai luat doua agende, te rog sa mi le dai inapoi".
Acest lucru nu s-a intamplat, nu mi-a cerut niciodata sa-i restitui obiectele retinute la perchezitie. Eu aproape ca uitasem de ele. Cand m-au prins militarii in garnizoana si au vrut sa ma lichideze ca terorist, ca sa demonstrez ca nu sunt terorist - pentru ca m-au pus la pamant, cu teava pustii in ceafa - am scos atunci obiectele lui Ceausescu, agendele si le-am aratat, spunandu-le: "Vedeti ce am cu mine, chemati comandantul aici, pentru ca el stie cine sunt. Si asa am scapat viu."
Erati in biroul comandantului Militiei judetene. Cand ati vazut primul ofiter de Armata intrand in biroul in care va aflati cu Ceausestii?
Intre timp, colonelul Cont a primit o instiintare, ca un mare grup de manifestanti targovisteni se indreapta spre cladirea Militiei judetene. Prin urmare, colonelul Cont a fost, cred, cu ideea sa fie stramutati Ceausestii vizavi, la unitatea militara. Banuiesc ca acest colonel Cont, sau nu stiu cine, a luat legatura cu unitatea militara in acest sens.
Asa se face ca la zece minute dupa ce am facut perchezitia, s-au prezentat doi ofiteri de la Armata. Unul dintre ofiteri avea un neg marisor la o spranceana, asta asa ca o distinctie, ca un semnalment. Cam in acelasi moment a venit si colonelul Dinu, loctiitorul comandantului Securitatii judetene. Am coborat cu toti sase si in fata scarilor am urcat intr-un ARO, la volan fiind colonelul Dinu.
Comandantul si loctiitorul comandantului Militiei judetene n-au aparut deloc la sediu in acel timp?
Nu. Absolut deloc. Cat am stat eu acolo, nu. Acei ofiteri de armata au venit ca niste executanti ai unui ordin de preluare a Ceausestilor. Ei nu s-au prezentat in nici un fel acestora din urma.
Le-au spus Ceausestilor, ca pentru o mai mare siguranta a lor, e mai bine sa mearga la unitatea militara din vecinatate. Cei doi Ceausesti au fost de acord. Am coborat cu totii.
V-a spus colonelul Contsa-i insotiti si dumneavoastra pe Ceausesti in unitatea militara?
Da. Mi-a dat aceasta dispozitie. Mi s-a adresat astfel: "De ce sa mearga colonelul de Securitate Dinu cu Ceausestii in garnizoana? Nu, trebuie sa te duci si dumneata, mergi si dumneata cu ei".
Cum sa va spun, eu oricum ma duceam cu cei doi Ceausescu. Si eu voiam sa merg. Nu stiu, poate instinctul. Fiindca eu m-am urcat in ARO, cred ca printre primii. De fapt eu il tineam pe Ceausescu tot timpul de brat si deci era de fiecare data langa mine. Nimeni nu s-a impotrivit urcarii mele in ARO. Cum s-a urcat Ceausescu, eu m-am urcat langa el.
Intre Militie si Unitatea Militara erau cam o mie de metri maxim. Cand am ajuns in fata unitatii militare, ofiterii de armata au dispus deschiderea portilor. Am intrat, si chiar la intrare, pe scari, a aparut comandantul unitatii, colonelul Kemenici Andrei, care i-a dat raportul lui Ceausescu:
"Domnule presedinte, sunt comandantul garnizoanei...", dupa formulele de atunci, cu emotie, asa i-a dat raportul, asigurandu-l ca se afla sub protectie si nu mai stiu ce i-a spus. Si daca nu ma insel, chiar Ceausescu a salutat; colonelul Kemenici a salutat in pozitie de militar si Ceausescu a dus mana la frunte. In orice caz a dat mana cu el, dupa care ne-a poftit in sala din incinta comandamentului, in care am ramas eu si cu cei doi Ceausesti.
Au luat televizorul din camera de cum am intrat si in incapere nu era nici radio, nici difuzor, nimic. In sala aia erau patru paturi, doua birouri, un cuier si o chiuveta. Ne-au spus: "Stati aici, ca urmeaza sa primim noi ordine in legatura cu dumneavoastra".
Cine s-a sesizat primul ca sunteti in haine de militian?
Probabil ca toti s-au sesizat de lucrul acesta. Eu eram intr-adevar in uniforma, atata doar ca nu mai aveam gradele pe umar. Le smulsesem in timpul altercatiei cu multimea, despre care am povestit.
Si-a exprimat Ceausescu dorinta sa ramaneti in continuare, cu el, in unitatea militara?
Nu. Nu. Sa va spun, pe mai departe, despre uniforma de armata. Cand eram acolo, in sala cu Ceausestii, era o caldura infernala de la o soba de teracota. A trebuit sa ma dezbrac si am ramas numai in camasa si intr-un pulover. Haina am agatat-o intr-un cuier-pom, unde erau mai multe vestoane atarnate. In noaptea in care am ajuns la unitatea militara, s-au iscat niste focuri de arma din unitate. Se tragea ca la balamuc. Noi am stins lumina, ne-am bagat pe sub paturi si dupa aceea, in intuneric, eu am luat din greseala din cuier o haina de capitan de armata, ca sa fiu pregatit pentru o eventuala iesire din acea incapere. Si de atunci am ramas imbracat cu acel veston de armata.
Pe 25 decembrie seara, cand am aterizat cu elicopterul pe stadionul "Steaua" din Ghencea, si m-a vazut domnul general Stanculescu Victor in uniforma combinata, cu pantaloni de militian si veston de armata, si cand toti ma felicitau si mi se adresau cu "eroul nostru", domnul general Stanculescu a spus: "Capitan te facem!", iar domnul avocat Lucescu Constantin a replicat pe loc: "Vezi, domnule, nu puteai sa iei uniforma de colonel?"
Intre timp, acolo in incaperea de la unitatea militara, din cand in cand, dupa aproximativ cate o ora, intra cate un ofiter sa mai observe cum stau lucrurile.
Pana la urma s-a hotarat ca in interior sa stau eu permanent cu Ceausestii si de la Armata, capitanul Boboc. In afara usii, facea planton locotenentul-major Stoica, tot de la Armata. Trebuie sa mentionez ca acel capitan Boboc nu a stat tot timpul acolo. Intra acolo din cand in cand, dar in permanenta numai eu am stat cu Ceausestii. Intra, statea treizeci-patruzeci de minute sa vada ce se mai intampla, iesea, venea peste o ora. Santinela din fata usii era, intr-adevar, in permanenta.
Am inteles ca a fost batut Ceausescu acolo, in incaperea aceea.
Aceasta s-a intamplat dupa momentul cand eu am iesit din incapere si m-am dus la comandament sa le spun ca Ceausestilor li s-a facut foame.
Cum am dedus eu asta? Ceausescu m-a intrebat: "Dumneata ai mancat ceva?". Am raspuns ca nu am mancat. Si mi-a zis sa intreb daca nu au ceva pe la popota de mancare.
M-am dus si am intrebat: "Nu ne da si noua cineva ceva de mancare?".
Un soldat ne-a adus pe o farfurie niste paine uscata, veche. Tot ce ne-a adus atunci se vedea ca le-a luat de la reziduuri, ramasite de la militari, asa ceva. Paine veche uscata, o bucata de branza la fel, si trei cani cu ceai. Atat ne-au dat.
Intre timp eu am mers de cateva ori la popota ofiterilor si acolo am mancat, se mancau... fripturi. Iar noua aici, cu Ceausestii, ne-au dat resturi alimentare. Acolo, la popota, chiar imi amintesc ca am baut si o gura de palinca, daca nu ma insel.
Deci nu este adevarata afirmatia comandantului unitatii militare, ca lui Ceausescu i-a fost servita mancarea pe care o mancau si soldatii si ofiterii din acea garnizoana?
Nu. Nici vorba.
In fapt, Ceausestii nici nu s-au atins de acea mancare. Parca au gustat ceva din ceai. Ceausescu a incercat sa muste si din paine, dar a renuntat cand a vazut-o asa veche si tare. Un detaliu: fiindu-le teama sa nu fie otravite alimentele, am gustat eu primul din ceai. Ceausescu chiar mi-a zis: "Ai curaj sa bei? Daca-i otravit?". Si eu am raspuns ca nu, nu are cine sa ne otraveasca si am gustat eu primul si apoi au gustat si ei, de fapt numai el, ea nu s-a atins de nimic.
Prin urmare, cate un ofiter de la Armata n-a facut echipa cu dumneavoastra si sa stati astfel in permanenta cu Ceausestii in acea incapere?
Nu. Nu. Capitanul Boboc mai venea din cand in cand, statea asa, aproape o ora, dupa care pleca si iar revenea la intervale variate de timp. Mai intrau si alti ofiteri, dar asa pentru cateva clipe. In rest, acolo in incapere, de permanenta am fost doar eu cu Ceausestii.
In unitatea militara, eu puteam sa umblu si liber. Asa se face ca atunci cand m-am dus la popota sa mananc ceva, a ramas cu Ceausestii capitanul Boboc. Dupa ce am mancat, m-am retras intr-un birou si am incercat sa ma odihnesc. Eram prea surescitat, n-am reusit nici macar sa atipesc si dupa o jumatate de ora m-am dus din nou la Ceausesti. Atunci a fost momentul cand l-am gasit pe Nicolae Ceausescu agitat, insangerat, cu hemoragie, cu haina si camasa patate de sange.
Versiune acreditata de cei din unitatea militara, ca Ceausescu a fost impiedicat sa mearga la fereastra pentru a comunica cu manifestantii din strada - este cel putin discutabila. Geamurile erau camuflate cu paturi si prevazute cu druguri groase de fier.
Eu simteam nevoia sa ma odihnesc si de doua-trei ori am mers la comandantul Kemenici, rugandu-l sa ma inlocuiasca cu cineva in timpul cat merg sa ma odihnesc. Eu chiar am vrut la un moment dat sa plec din unitate, dar comandantul Kemenici mi-a spus: "Dumneata i-ai dus, dumneata stai cu ei".
N-am lamurit bine cum ati ajuns de-ati imbracat un veston de capitan de armata in loc de cel de militian?
Din greseala. Era noapte, lumina era stinsa in incapere si cand a trebuit sa o conduc pe Elena Ceausescu la toaleta, pe intuneric am luat din cuier un veston. Mai tarziu, la lumina, mi-am dat seama ca nu este cel de subofiter de militie, dar am ramas imbracat cu el, mai ales ca era mai gros si imi tinea de cald, cand eram scosi afara din comandament - in masina de campanie sau in TAB. La un moment dat cineva a sesizat si mi s-a adresat: "Mai, tu esti cam tarcat". Dar ce conta acolo, in incaperea unde erau tinuti Ceausestii.
PARTEA A TREIA A INTERVIULUI VA URMA.
