Marius Tucă: Ce mai faci, Florine?
Florin Călinescu: Bine.
Lumea aşteaptă să vadă ce-a mai făcut Florin Călinescu. A trecut ceva vreme.
S-au întâmplat destule. În lumea mea personală se vede în fiecare zi ce fac. Prietenii, familia. Mai există lumea teatrului, unde sunt înscris într-un grafic.
Tu, înscris într-un grafic?
Da, m-am înscris eu singur pe mine însumi într-un grafic, cu Teatrul Mic.
Nu vrei să le spui celor care citesc ce face familia ta? Câţi copii ai, ce preocupări au?
Preocupările lor sunt atât de diverse şi de neaşteptate că, dacă le-am consemna acum, probabil până diseară ar fi deja depăşite.
Ai doi copii, trei copii?
Cunoscuţi, doi.
Şi necunoscuţi?
Dumnezeu ştie...
Băieţi, fete, fată şi băiat?
Băieţi, de 14 şi 16 ani, şi de-asta îţi spun că sunt la vârsta la care şi Playboy-ul, şi Hustler-ul, şi Penthouse-ul se perimează destul de repede.
Vor să facă televiziune, presă, vor să se facă actori, ce vor să facă? Cum şi-au dezvoltat personalitatea doi copii când tatăl lor e Florin Călinescu?
Cred că nici nu-şi dau seama de lucrul ăsta. Avem o relaţie relaxată şi nu există probleme din punctul ăsta de vedere.
Eşti un tată aspru? Dur?
Nu cred. Oricum, n-am nici sorţi de izbândă. La noi este o chestiune democratică şi se votează tot timpul, deci din start ei au două voturi împotriva mea. Eu doar îmi dau cu părerea, iar dumnealor fac ce vor.
Vor să se facă actori?
Nu ştiu, e prea devreme să ne pronunţăm.
Se joacă pe calculator?
Da.
Noaptea, târziu, sunt diverse site-uri, îi prinzi...
Cred că... de ce nu... Acum s-au descoperit noutăţi despre fenomenul masturbării, nouă când eram tineri ni se spunea că e nociv, că n-o să mai facem copii, că o să orbim...
Dar nici nu vedem prea bine.
Nici nu suntem văzuţi prea bine, probabil că alţii s-au masturbat mai mult decât noi. Sunt doi adolescenţi normali, cu preocupări normale.
Spune-mi, ce faci cu Tele7? Ai tot amânat, să-i spunem aşa, lansarea lui Tele7. Ai făcut mici modificări, ai adus filme româneşti, ai creat o adevărată modă într-o perioadă. Ce înseamnă pentru tine Tele7ABC şi când va avea loc lansarea?
Anul acesta nu este extraordinar cu povestea asta a televiziunii, pentru că am făcut câteva lucruri unde eram restanţier, cred, de vreo 10 ani de zile, de când a început această încorsetare. Pur şi simplu am descoperit lucruri care trebuiau făcute şi de care uitasem de mult. Să stai 10 ani, zi de zi, punând la socoteală şi cei doi ani petrecuţi la TVR, în televiziune e puţin cam mult. Eu nu mi-am dat seama, telespectatorii nu şi-au dat seama, dar... Ştiu că există peste ocean cariere de 20-30 de ani în domeniu, dar America este alt teritoriu, probabil au o genă specială unde se blochează toate aceste date şi pot să stea sub reflectoare 30-40 de ani, să-şi ia nişte proprietăţi, nişte yahturi imense şi, de fapt, să nu se bucure de viaţă şi să ajungă la aceleaşi dezamăgiri, sinucideri, boli de nervi.
Obosisei şi ai simţit nevoia să trăieşti un pic?
Nu eu obosisem. Cred că alţii.
Cei din jurul tău.
Probabil. S-au schimbat multe lucruri. Televiziunea este un loc de muncă extraordinar de solicitant pentru că, dacă există o mulţime de alte locuri de muncă în care poţi să faci lucruri din inerţie, aici, mai ales când le faci în direct, nu merge la fel.
Tu, practic, 10 ani ai lucrat la cel mai înalt nivel în televiziune.
Cred că am făcut de toate, în afară de ştiri. Am prezentat şi ora exactă, şi vremea, am făcut de la emisiuni de dimineaţă la revelioane şi emisiuni de cultură generală.
Ai simţit deci nevoia să te retragi? Cine a obosit? Cei de lângă tine, familia?
Nu. Televiziunea din România a decăzut.
De ce?
Din cauza presiunii politicului şi a legăturii trusturilor de presă cu politicul, pe diverse filiere. Se vede cu ochiul liber. Îndrăznesc să spun că inclusiv Televiziunea Naţională şi apoi toate care-s astăzi n-au fost create pentru menirea lor, ci pentru a urmări interese extra-mediatice. E valabil în mod special pentru televiziune, pentru că presa scrisă în orice ţară mai are legături cu câte-o tabără politică sau alta, în Occident marile ziare susţin, mai pe faţă, mai pe ocolite, o anumită tabără sau alta, cu observaţia că acolo avem de-a face cu o clasă politică clară şi stratificată. Şi îşi poate face o tradiţie din a susţine democraţii sau republicanii sau altă tabără, fără să supere pe nimeni. Trebuie să fie clare şi sponsorizarea politicienilor, şi simpatia artiştilor – vedem peste Ocean că, atunci când sunt alegerile, anumiţi artişti, scriitori, sportivi se duc în tabăra republicanilor şi aşa mai departe.
Bine, şi ce te împiedică pe tine să faci ce n-au făcut ceilalţi?
Ca să încheiem acest capitol, repet, televiziunile din România au fost create pentru a sluji alte interese, pentru că acolo unde a apărut televiziunea, în SUA, sigur că au beneficiat cu toţii, şi în mod special politicienii şi Casa Albă, de extraordinara ei rapiditate în a împrăştia cele spuse şi văzute. Numai că foarte repede acolo totul a virat spre entertainment, pentru că ăsta e adevărul: televiziunea înseamnă 80-95% divertisment. Restul, că e sport, că e orice altceva, este tras în glazura show-ului, şi la ei toate lucrurile sunt comestibile pentru că fac spectacol şi din emisiunile economice. Există şi lucruri stratificate, cum e CNN-ul, Fox-ul, care merg numai pe informaţii. Sau canale super-specializate, financiare şi aşa mai departe. La noi e ca şi cum s-ar fi făcut o fabrică de pantofi şi după aceea cineva a zis: „Hai să-i fierbem şi să-i facem tocăniţă. Sau hai să-i facem napolitane”.
Nu se poate, în televiziunea din România, ca noi să spunem populaţiei, eventual la rugămintea unor şefi sau proprietari, că afară este iulie şi sunt 30 de grade şi totul e bine, iar lumea să se uite la noi la televizor pentru că suntem simpatici şi, când iese pe stradă, să vadă că poate e tocmai iarnă, e frig şi pensia este foarte mică. În mintea telespectatorului poţi să te prăbuşeşti. Şi ce se întâmplă, îşi face loc şi acest prost gust teribil care se cheamă acum divertisment, iar lucrurile mai spălate sau cu ştaif sunt lipsite de grad de comparaţie.
Care este părerea ta despre Vacanţa Mare?
Nu am nici o părere despre povestea numită Vacanţa Mare. De altfel, nici nu le urmăresc emisiunile. Nici când făceam televiziune şi nici în anul ăsta de pauză nu mă mai uit la televizor. Citesc. Mă uit din când în când la câte un meci de fotbal şi la filme pe care mi le cumpăr de pe un program anumit.
Etapa aceasta se va termina cât de curând. Ori cei care au astfel de televiziuni vor aduce în continuare bani de acasă şi le vor susţine, ori televiziunile vor crăpa în nodul ăsta format din putere, broadcaster şi consumator. Ori se vor da pe brazdă şi vor da ce-şi doreşte telespectatorul... că, decât aşa, mai bine nu mai dai ştiri şi talk-show-uri.
Mai vorbeşti cu Adrian Sârbu?
N-am vorbit, anul ăsta.
Crezi că va veni o zi în care să vă împăcaţi?
Dar nu ne-am certat...
Atunci crezi că va veni o zi în care să vă întâlniţi din nou?
Se poate. Traseele mele şi ale lui deocamdată nu-mi arată clar locul în care ne vom întâlni. E posibil însă orice. ProTV îmi aparţine cel puţin în aceeaşi măsură ca şi lui şi e posibil să mă şi întorc acolo sau poate să fac nişte filme la Buftea, habar n-am! Dar nu ne-am certat şi de-asta n-avem de ce să ne împăcăm. El e un Cristofor Columb, eu sunt un Magellan. Unul a luat-o spre vest, celălalt a luat-o spre est. Nu e o situaţie conflictuală, nici o supărare.
Câţi colegi, prieteni te-au dezamăgit după ce-ai plecat din ProTV? Cât s-au schimbat oamenii cu care lucrai când erai în luminile rampei, numărul 1, după ce-ai plecat?
Ca să fie totul corect şi bine pus în pagină, România este un teritoriu bolnav. Toată lumea m-a întrebat dacă m-am certat. De ce trebuie tot timpul să ne certăm, în ochii oamenilor, de ce să fie o bătaie, o înjurătură? Cel care m-a încurajat ani de zile să fac ceea ce am făcut este Adrian Sârbu, lucru foarte important. Restul e ca la fotbal. Te mai loveşti, te mai superi, dar mergi înainte. Poate c-a sosit vremea să luăm o mică pauză.
Janine a avut vreun rol în ceea ce s-a întâmplat?
Nu cunosc. Este un om extraordinar şi nu cred că se amestecă în problemele lui Adrian.
Tu ai vreo problemă, în momentul ăsta?
Am, cred, un psoriazis, am nişte bube pe ici, pe colo, de nervi, de poluare, de stres, nu-mi explic...
Păi, de ce să fii stresat?
Vezi tu, cu adevărat, după 11 septembrie lucrurile s-au mai schimbat. Eu am plecat din ProTV, m-au apucat nişte mâncărimi, aici lucrurile merg cum merg. Ardeii nu mai sunt cum erau, preşurile, carnea, întreţinerea... Când mă trezesc dimineaţa şi văd tavanul ăla deasupra mea, totul îmi pare în regulă. După aceea intru într-o realitate hidoasă şi debusolantă, pe care încerc să o fac amuzantă. Dacă până şi colegul tău a ajuns secretar general... Puteam să-mi închipui orice: că ajunge fundaş la FC Naţional, că şi-a deschis un ziar, ceva... Vezi, lucrurile sunt atât de rapide..., iar în meseria mea ar trebui să te facă să clachezi. Am văzut un reportaj din Rusia. În afară de limbă, totul era asemănător. Era un tânăr ziarist pe faţa căruia se vedeau dorinţa şi neputinţa. Ce spunea era ca pe Dâmboviţa: că ceea ce s-a schimbat în Rusia e că presa poate spune orice, dar deznădejdea e că tot nu se întâmplă nimic...
Florine, dacă ar veni cineva şi ţi-ar spune că, întrucât n-ai reuşit să dai acum drumul la televiziunea asta, ai frustrări legate de politică, ce-ai zice?
Frustrările mele ţin de altă latură. Da’ şi aici m-am liniştit. Slavă Domnului că există vestitul grup de cercetători americani care lămuresc tot felul de lucruri, de la cromozomi la clonare, de la gena cutare la cutare. Frustrările mele, repet, vin din altă zonă, am făcut sport când eram timişorean, mai vedeam alţi copii cum fac pipi şi aveam o anumită frustrare în ceea ce priveşte dotarea sexuală sau, ştiu eu, ceva de genul ăsta. După aceea, m-am gândit şi m-am liniştit. Au stabilit şi cercetătorii americani că nu dimensiunea contează, ci ştiinţa. Şi deci m-am liniştit şi din punctul ăsta de vedere. Totul e relativ. Există indivizi cu 20, 25, 30 – am văzut în filme – care sunt refuzaţi sau pot să provoace un cancer de uter. Şi-atunci tot o glumă, tot o propunere, tot un citat contează, un cadou, un masaj, un parfum, o discuţie tandră... Femeile sunt iertătoare şi înţelegătoare la nesfârşit. Eu n-am nici o frustrare de genul ăsta. Frustrarea în ceea ce priveşte politica este că, trăind în această ţară, am parte de această politică pe care o comentăm cu toţii. Asta este frustrarea mea...
Bun, spune-ne când începe Tele7ABC şi mai spune-ne, după experienţa pe care ai avut-o...
Când vrei să înceapă?
Astăzi.
Astăzi o să înceapă.
Pe la ce oră?
Astăzi cum ajung la birou îţi promit că Tele7 o să înceapă.
Ce e mai important în ziua de astăzi? Banii, grila de programe, aparatura, ideile, oamenii...
Astăzi performanţa tehnicii în domeniu este remarcabilă şi nu-ţi mai trebuie tone de aparatură. Nu este nici chiar atât de scumpă. Deci poţi să-ţi amenajezi un platou, un lanţ din ăsta tehnic ca să transmiţi. Fără îndoială că importanţi sunt şi oamenii care se ocupă de povestea respectivă. Noi n-avem în România entertainment, un showman, şi atunci se apelează la actori. Aiurea! Sunt enorm de mulţi colegi de-ai mei care, dacă aprinzi un bec, au îngheţat. Televiziunea nu are nimic din măreţia lui Hamlet, din măreţia unui catharsis teatral, nu are nimic din adâncimea şi profunzimea lucrului pe scenă, din teatru. Ca teatrul nu este nimic. Şi filmul este superficial. În film dacă o pui de... Niciodată o actriţă de film americană nu poate să fie mai bună ca Valeria Seciu sau ca Olga Tudorache... Însă percepţia noastră este atât de bine dirijată, încât dacă o vezi pe Sharon Stone, dacă o vezi p-aia, dacă o vezi p-ailaltă, frumuseţea pare că e talent, acţiunea, tema, partenerii parcă sunt... pescăruşul, degetul pe trăgaci, frâna maşinii, roata pe asfalt, câinii care aleargă, casele din New York parcă sunt tot timpul nota de plată a producătorului. Ei, la teatru, când te uiţi trei-patru ore la Olga Tudorache, domn’e, nu vezi nici detalii, nici prea multe obiecte. Ori e talentată, ori nu.
Corect. Ai văzut ultimele filme, astea româneşti?
Da.
Şi?
Eu am o nemulţumire în ceea ce priveşte filmul nostru din ultimii ani, pentru că se cantonează într-o singură direcţie: a descrie mizeria şi drama şi jegul şi gunoiul şi... Mie nu mi se pare nici o şmecherie. Se cheltuiesc nişte bani şi să filmezi că în România e urât, că oamenii n-au caracter, ca la ştirile din televiziune... Păi, astea sunt ştiri? Se bat acum toate televiziunile la ora 7 ca să arate violuri, crime şi incendii. Astea sunt emisiuni de ora 7-8, o dată pe săptămână – am văzut în Occident, unde ai câte o emisiune de crime. De ce fac asta? Asigură un oarecare rating, dar nu pot să spună altceva. Caragiale ne-a dat o lecţie. Şi el a descris toate lucrurile pe care le descriu regizorii ăştia noi pe ecran... Dar bănuiala mea – chiar certitudinea – este că domnul Caragiale a iubit cu disperare această ţară.
Tu o iubeşti?
Da.
Ce film ai face tu? Despre ce? Cum? Ce fel de film?
Din anumite raţiuni nu pot să spun subiectul, pentru că...
Tu spui că filmele care sunt făcute astăzi sunt filme despre mizeria din România...
Cu siguranţă aş face un film despre România şi românii din ea, dar – cum spunea Nichita, poate nu-mi aduc aminte exact unul din termeni, celălalt e sigur – cu abjecţie şi tandreţe. Cu dragoste şi afecţiune. Dacă nu iubeşti povestea asta în care eşti şi tu amestecat, atunci n-are nici un rost. Totul este la noi diferit. Mă uitam şi aseară la fotbal: pasele noastre, plasele noastre, strigăturile noastre, felul nostru... Un jucător român dă o pasă şi pe urmă se opreşte, aşteaptă să vină mingea la el, să se încolăcească, să zică: „Du-mă până la poartă şi bagă-mă acolo”, şi-al nostru zice: „Nu ştiu, mă mai gândesc”. Tot timpul venim însă cu chestia asta: lasă, bre, să câştige ăia de la Paris Saint-Germain. Nu, e o eroare...
Avem nişte copii buni la matematică, la fizică, la chimie, care însă sunt cocoşaţi de frig, care duc lipsă de compas, cretă şi creioane. Aş face un film, de exemplu, despre copiii aceştia geniali ai României care, dacă nu se cară sau nu au condiţiile necesare, ajung nişte exponate la Antipa sau la Mina Minovici. E aici o deznădejde, ca şi cum ai împuşca ultimii „tigri albi” sau ultimii „elefanţi mov”. Să vii cu băşcălia asta, cu un pahar de lapte şi-un corn... Nişte poveşti de-astea, de Urmuz, cu laptele şi cornu’... Mâine o să se enerveze Guvernul: ţigarea de masă, biletu’ de tramvai, trecutul străzii... O să vezi câte-un ministru care să stea pe la intersecţii sau câte-un deputat care să ajute bătrâne să treacă strada. Program naţional de trecut strada! Când vezi lucrurile astea... – noi singuri ne punem în situaţii care ne fac să o ţinem într-un râs continuu. Cum e asta, programul „laptele şi cornu’”, program japonez?!
Nu este destinul poporului român?
Nu.
De a fi tragic şi băşcălios în acelaşi timp?
Bănuiala mea este că, dacă nu intervenea brutal comunismul...
Bun, a venit comunismul... Dă-mi o definiţie a românului de astăzi.
Nu pot să dau o definiţie pentru că aici am şi probleme de geneză. Dacă aş fi un cercetător al etnogenezei poporului meu, eu n-aş putea să spun ce înseamnă român. Românul nu există! O fi fost probabil scitul, pe la începuturi. O fi fost dacul... Şi dup-aia s-a terminat cu noi. Mă uit la tine, tu ai sigur ceva de vizigot, cârmâz, cuman... Eu am ceva de bulgar, turc, tătar...
Păi, şi nu există nici o trăsătură proprie românului?
Singura trăsătură a românului e de găsit în Mioriţa, pe care o urăsc din toate puterile mele. Ar trebui interzisă în şcoli. Nu numai că nu este o capodoperă, ci este povestea care ne distruge sistematic ca popor. Ce ne învaţă? Ne învaţă să cântăm la fluier şi să stăm pitiţi după un gard, că vin unii să ne omoare... Şi să începem să ne plângem şi să ne pregătim de îngropăciune.
Cu tine se întâmplă ceva paradoxal: iubeşti ţara, dar nu iubeşti poporul.
Iubesc şi poporul, pentru că altfel n-aş face ceea ce fac. În mine zac doi oameni, o ilustrare perfectă a ceea ce înseamnă zodiacul. Eu sunt Maimuţă la chinezi şi Taur la europeni. Deci tot ce fac ca exhibare ţine de zodia Maimuţei. Mă tăvălesc, mă strâmb, sunt clovn, sunt circar, sunt ce vor ei. Când vrea unul să mă ia la mişto – un politician, un ziarist –, zic că ăsta e un coţcar, un gras, un urât... Ei bine, şi? E o jignire adusă milioanelor de telespectatori care se uită la un astfel de individ, după părerea mea. Ca Taur însă, visam să fiu cabanier, agricultor, scriitor... Îmi plăcea să mă urc pe scenă, să joc, să fac un film, să fac lucrul ăsta care se cheamă televiziune, după care să fug să-mi găsesc liniştea. Eu, dacă poţi să mă crezi, sunt în stare să mă uit ore în şir la o apă care curge.
Eşti un om bogat?
Mulţumesc sistemului care mi-a permis ca o parte din încasările pe care le aduceam ProTV-ului să-mi revină mie. Mă deranjează când presa face confuzia între bugetari şi particulari. Şi pot fi oameni cinstiţi şi colo, şi colo, în ciuda insinuării foarte grave că toţi furăm în ţara asta. Am câştigat totul pe facturi şi mi-am luat tot ce mi-a trecut prin cap. Că mi-am luat poate prea multe maşini, e şi pentru că n-am avut când am fost mic. Păi, prima maşină mi-am cumpărat-o la 35 de ani... Mi-am luat o casă în afara Bucureştiului pentru că nu mai vreau să fiu înconjurat de curiozitatea vecinilor şi m-am săturat să fiu cobaiul lui Dej şi Ceauşescu în 10 metri pătraţi. Mi-am luat-o din banii de la Lumini şi umbre. După filmul ăsta, doi ani de zile am avut salariu de ministru.
Ce părere ai despre topul ăsta cu cei mai bogaţi 100 de oameni din România?
E treaba lor. Noi venim cu justificarea că se face şi în America. Pe mine nu mă deranjează că cineva e homosexual sau consumator de diverse substanţe. Noi nu putem, noi doi sau Guvernul României, să mergem să spunem: „Domn’e, hai să învârtim globul invers!”. Că românii, românismul, buricul pământului... – hai să terminăm cu prostiile astea! Suntem o ţară mică, trebuie să intrăm într-o alianţă, pentru că în cealaltă am văzut cum a fost, doar nu o să ne aliem cu arabii sau cu asiaticii!... Va costa enorm intrarea în NATO şi în UE, dar poate peste 30 de ani copiii noştri or să fie fericiţi. Nu putem însă să spunem noi la nesfârşit ce e împotriva firii. Olandezii discută despre eutanasiere şi despre consumul de droguri, hai şi noi să vedem cum e cu homosexualitatea, cum e cu bordelurile. Noi avem, uite-aşa, o brânză, o varză şi-un viezure, o Biblie în mâna dreaptă şi tot timpul zicem: „Cum, noi, poporul român, noi suntem miezul de la ceapă, cei mai curaţi, cei mai cuminţi, virili, cei mai frumoşi! Noi stabilim roza vânturilor, suntem Ecuatorul, gravitaţia, noi suntem tot...! Dumnezeul nostru ortodox e Dumnezeul tuturor!” Pe o planetă unde, vezi, religia este acum originea tututor relelor. Şi atunci vin şi întreb: „Cine-i poporul român? Unde-i poporul ăla blând?”. Mă uitam şi la fostul preşedinte, auzi ce-l frământa pe el în „almanahurile” alea pe care le-a scos: că eu l-am criticat şi m-am îmbogăţit. Ar fi trebuit să sărăcesc. Poate atunci îşi scotea pălăria. Remarca aia m-a făcut să-mi dau seama ce departe suntem de Vest...
Apropo de Constantinescu, Radu Vasile, Roman! Acum, că-şi scot memoriile, ce părere ai? Ai avut curiozitatea să te uiţi peste cărămizile astea ale lor?
Mă uit, pentru că asta este lumea în care trăiesc şi vreau să văd care este mărturia lor. Totul este discutabil... Acolo e părerea dânşilor.
Crezi că era momentul să-şi scoată memoriile Emil Constantinescu, de exemplu, sau Radu Vasile?
Asta numai dânşii pot să ştie. Dacă aşa au crezut de cuviinţă... Problema nu este că Iliescu scrie, Năstase scrie, Constantinescu, Roman, Vasile scriu, ei pot să scrie ce vor. Însă nu înţeleg de ce nu-şi fac treaba atunci când sunt la putere! Nu înţeleg şi pace, dom’le! Este ca şi cum m-aş trezi dimineaţa şi te-aş întâlni eu pe tine sau tu pe mine cu urdori la ochi, năclăit, făcând caca într-un boschet, pipi într-un ficus, mergând cu pantofii în mână şi cămaşa sub braţ. „Ce-i, măi Florine, de ce nu te-ai spălat?” „Păi, m-am sculat şi eu acuma.” „Şi de ce nu te-ai spălat?” „N-am timp, am o problemă, intrăm în NATO acum, după ce intru în NATO trag şi apa, mă închei şi la şireturi şi mai văd eu ce fac.”
Eu nu înţeleg un lucru: de ce în România de 12, 14 ani de zile nu s-a putut face treabă? Pentru că eu, dacă eram politician în anul 1990, făceam un lucru simplu – îi chemam pe toţi la masă şi le ziceam: „Băi, fraţilor – rege, ăia staţi prin puşcării, ăilalţi staţi pe nu ştiu unde, Securitate, dosare, poeţi, artişti –, haide, dom’le, să vedem care este problema, să stabilim câteva coordonate. Furăm, se fură peste tot – haide să furăm un sacou, o perdea, dar cu şăgălnicie, aşa, să aibă şi ăştia o banană şi-un şniţel în mână şi-un loc de muncă...”. Şi luam două lucruri ca etalon: Japonia şi Germania, două ţări făcute pilaf în 1945.
Noi n-avem însă spiritul neamţului; hai să dăm legile toate, să terminăm cu golăneala asta care continuă la nesfârşit. Adică oamenii ăştia care scriu cărţi – mă întorc la povestea spusă de tine – ştiu doar să scrie şi să citească, ei nu puteau să afle care este cel mai securizat paşaport, buletin, permis de conducere auto? Ba puteau, dar trebuie să fie tot felul de firme, tot timpul... Nu ştiau că trebuie demilitarizată poliţia? Ba ştiau, dar dosarul se face, e dat la şef, şeful zice: „Vasilică, uită de cercetarea asta...”. Politicianul ar trebui să ştie că îi va fi bine când va merge pe stradă şi va zice: „Bă, Tucă, neam de neamul tău caracalean nu ştia unde-i Bucureştiul dacă nu ziceam eu: «Veniţi!»”...
Dacă nu puneam reflectorizante...
...Neam de neamul tău, da’ neam de neamul lui Diaconescu, ce să mai zic? Asta unde se mai putea întâmpla decât în Caracal?!
Cum o să arate grila când o să ai bani şi o să dai drumul la Tele7?
O să mă axez 90% pe divertisment şi 10% pe informaţie.
Nu-i mai bine să vii la Antena 1 şi să facem o treabă?
Nu eşti tu cel în măsură să negocieze.
Ba da, sunt.
Nu. Pentru asta trebuie să mi-l dai pe Voiculescu. Când joci fotbal şi dai goluri... eu nu cred că se duce Rivaldo la cluburi şi zice : „Sunt Rivaldo, nu mă vreţi? E ceva de lucru, ceva goluri de dat?”.
Dar lumea ar trebui să ştie că tu ai primit oferte de la Antena 1.
Acum 8 sau 9 ani am venit la Antena 1...
Ei, hai, nu mai repeta acum povestea asta!
Ba o repet, ca să ştie şi Voiculescu.
O ştie, o ştie...
Aşa... Am venit până la Antena 1 când se înfiinţase, atunci, am intrat la secretariat, şi o fată care e acum purtător de cuvânt pe la TVR şi cu ăla care făcea reflectorul m-au ţinut acolo vreo două ore şi apoi am plecat. Dar, ca să închei şi cu acest capitol, sunt în relaţii cordiale cu tine, cu Oancea. Dacă nu vorbesc cu Voiculescu, atunci cu fata lui, că dânsul a zis că nu se mai ocupă decât de politică.
Mai candidezi la preşedinţie?
Dacă intru în PUR, candidez.
Şi dacă nu intri?
Dacă nu intru în PUR, nu candidez la preşedinţie, că nu am de ce să candidez.
Ziceai la un moment dat că vrei să candidezi.
Fiind un cetăţean liber, pot să intru în orice fel de discuţie, să fac orice fel de glumă, de aserţiune, de panseu. Ca să faci parte din viaţa politică, trebuie să fii inclus într-o mişcare politică. Aştept ca PUR-ul să crească, să mai prindă cărniţă, şi poate că îl iau la omor...
