Moarte la Jimbolia. Fetița de 9 ani de atunci nu va uita și nici ierta vreodată împușcarea tatălui ei pe fâșie, în România

10 Feb 2020 | scris de Marina Constantinoiu, Istvan Deak
Moarte la Jimbolia. Fetița de 9 ani de atunci nu va uita și nici ierta vreodată împușcarea tatălui ei pe fâșie, în România Galerie foto (4)

Una dintre cele mai dificile situaţii politice cu care Republica Democrată Germană (RDG) a trebuit să se confrunte în toată existenţa acestui stat a fost dorinţa cetăţenilor săi de a fugi în Occident. Ca şi românii, a căror libertate de mişcare era îngrădită de regimul comunist, şi est-germanii au visat la un trai în libertate, în Germania Federală.

Apariţia Zidului Berlinului a blocat în mare măsură încercările lor de evadare. Zidul era bine păzit şi făcea victime. Sigur că încercări au existat, dar au apărut şi alternativele.

Cetăţenii RDG au căutat variante, iar România, cu Dunărea şi ieşirea ei la mare, părea una ideală. În plus, fugarii plecau de la premisa că alte graniţe nu erau supravegheate atât de strict precum cele ale Germaniei de Est, lucru care rareori s-a şi adeverit. România ajunsese să fie considerată cea mai sângeroasă graniţă a Europei. O ilustrează perfect cazul pe care îl vom descrie mai jos.

Campania de presă dedicată frontieriştilor români şi nu numai, care şi-au încercat norocul la graniţele României comuniste, vă aduce acum o relatare a unei tragedii petrecute la Jimbolia. O tragedie a unei familii de est-germani, mamă, tată și fetiță de 9 ani, veniți în România să-și încerce norocul la graniță, pentru a putea ajunge, via Iugoslavia, în Germania Federală, în 1972. 

Această campanie este, până la urmă, o lecţie de istorie. Pe care nici manualele şcolare nu o conţin, dar care lipseşte, de fapt, dintr-unul dintre cele mai importante instrumente în procesul condamnării  crimelor comunismului, „Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”.

Dacă membrii unei comisii prezidenţiale recunosc, negru pe alb, în acest raport, că nu au avut acces la documentele care să clarifice fenomenul frontierist, mai exact numărul victimelor de la graniţe, condamnarea crimelor comunismului s-a făcut, fără acest capitol esenţial din istoria recentă, de formă.

Supravegheați

Începând cu anii’60, una dintre misiunile ofiţerilor fostei Securităţi est-germane STASI era şi aceea de a supraveghea cetăţenii din RDG care stăteau mai mult timp în România în calitate de turişti, studenţi, sau care efectuau vizite profesionale. Cu această ocazie, STASI se străduia să împiedice tentativele de fugă ale acestora. Căci est-germanii se foloseau de România şi de Iugoslavia  pentru a ajunge în Republica Federală Germania (RFG), oricât de neverosimilă ar părea această variantă.

Din cercetările de până acum, rezultă că aproximativ 800 de est-germani şi-au încercat norocul la graniţele României, dar numai circa 250 au şi reuşit să ajungă acolo unde îşi propuseseră.

Cazul de faţă este proba că dosarele conţin informaţii. Totul este ca accesul la acestea să fie liber. Accesul la dosarele care conţin descrieri ale omorurilor de la graniţă, care au fost anchetate, în condiţiile în care se anchetau astfel de evenimente atunci. 

În Germania, în arhivele temutei Securităţi est-germane STASI, există dosare complete, inclusiv cu documente în limba română, despre incidente de la graniţele României.

Circa 800 de est-germani au încercat să fugă, prin România, în Occident. Dintre aceştia, doar 250 au reuşit. Restul au fost arestaţi, iar unii au murit.

Justificarea

Cazul cetățeanului est-german Rudolph Babendererde (41 ani), profesor de chimie și scriitor, originar din Rostock, și al familiei sale - soție și fiică de 9 ani - nu poate trezi decât revolta față de un sistem, iată, universal criminal, cum a fost (şi este) comunismul. Căci în Coreea de Nord el îşi arată şi acum dimensiunea răului.

Vom vedea mai jos cum oamenii sistemului aprobau crima, o justificau, o treceau la „pagube colaterale” doar pentru că sistemul însuşi justifica omorul în numele păstrării cu forţa în ţară a celor care nu mai doreau acest lucru. Şi în România, şi în Germania de Est. Oamenii sistemului vorbeau aceeaşi limbă. Niciunul dintre cei pomeniţi în dosarul Babendererde nu s-a uitat în ochii copilului de 9 ani care şi-a văzut tatăl agonizând 20 de minute, după ce fusese împuşcat. De fapt, nimeni nu vorbeşte despre copil decât ca despre infractorul care a încercat să treacă fraudulos o graniţă.

Cumnatul a fugit tot prin România

Conform documentelor existente în arhiva serviciilor secrete est-germane MfS, BStU BV Rostock AU 160/73 HA Bd.I și II, cumnatul lui Rudolph Babendererde a fost cel care a convins practic familia acestuia să încerce să scape de viața mizerabilă din RDG, fugind în Germania de Vest via România (BStU 00037).

Cumnatul, H.B., încercase să fugă din blocul comunist prin portul Constanța, de unde îi trimisese o vedere surorii sale la data de 30.06.1971.

După un an, în iulie 1972, el a reușit să își anunțe telefonic sora că a stat în închisoare în Timișoara pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, apoi a fost eliberat, cu condiția să se prezinte în decurs de trei zile la Ambasada Republicii Democrate Germane din București.

H. B şi un prieten cehoslovac, pe care l-a cunoscut în închisoare, au decis să fugă în Iugoslavia. S-au ascuns într-un lan de porumb din aproprierea localităţii Jimbolia. Noaptea au trecut frontiera, au ajuns la Ambasada Republicii Federale Germane din Belgrad, au primit pașapoarte provizorii și au ajuns în Germania de Vest.

H.B. s-a stabilit la Hamburg. El îi indica surorii sale, în iulie 1972, să vină în România cu familia ei și să treacă prin același loc prin care a trecut el. Spunea că trebuie fie doar atenți la sârmele de semnalizare, fiindcă fâșia nu este foarte bine păzită, iar grănicerii nu făceau uz de armă. El avusese noroc, alții tocmai de armă au avut parte.

Planurile de fugă

Cei doi soţi Babendererde nu stau prea mult pe gânduri și obțin vize de intrare în țările socialiste Cehoslovacia, Ungaria, România, cu scopul final declarat al unei vacanțe în Bulgaria. Sunt însoțiți și de fiica lor de doar 9 ani.

La data de 5 august pornesc în direcția Bulgaria, de fapt cu intenția clară de a încerca să treacă granița din România spre Iugoslavia.

La 11 august ajung în România. Cinci zile mai târziu au început să caute locul ideal. S-au dotat cu hărţi, binoclu, busolă, briceag și alte obiecte importante pentru trecere.

Ce s-a întâmplat în noaptea de 17 spre 18 august 1972 la Jimbolia

Din acest punct redăm declarația oficială inițială a soției lui Rudolph Babendererde (36 de ani, la vremea faptelor) despre cele întâmplate, așa cum a fost ea redactată de procurorii români, tradusă de soldatul M. Ion, și transmisă oficialilor est-germani, fiind înregistrată ca document BStU00093 în arhiva amintită.

În noaptea de 17 spre 18 august împreună cu soțul meu Rudolph Babendererde și cu fiica noastră am încercat să trecem ilegal frontiera de stat din România spre Iugoslavia. În Iugoslavia voiam să ne întâlnim cu fratele meu, domiciliat în Hamburg. Această întâlnire am plănuit-o deja în Germania prin telefon. Din RDG am trecut în Cehoslovacia și apoi în Ungaria, și de aici în România prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, la data de 11.08.1972.

La data de 17.08.1972 am venit cu mașina de la Timișoara la Jimbolia, unde ne-am dat jos înainte de a ajunge în oraș. Soțul s-a dus să parcheze mașina, apoi s-a întors la noi pe jos. Apoi am stat ascunși în porumb și am așteptat să se întunece. Apoi ne-am îndreptat în direcția graniței cu Iugoslavia. În jurul orei 00.30 am ajuns în aproprierea frontierei. După ce am ieșit din porumb pe arătură am continuat să ne deplasăm târâș pe burtă. Atunci am atins o sârmă întinsă acolo și a început să sune un fel de clopoțel. Imediat au apărut niște soldați care strigau la noi, dar noi nu înțelegeam.

Noi am rămas liniștiți întinși la pământ!!! Soldații au tras câteva focuri în aer și apoi imediat au deschis focul asupra soțului meu care stătea întins pe pământ. Soldații m-au despărțit cu copilul de soțul meu și nu m-au lăsat să mă apropii de soțul meu lovit mortal. El a murit fără ajutor și fără mângâiere după circa 20 de minute“, a notat soția lui Rudolph Babendererde, după reținerea sa de către români.

Proces-verbal de cercetare la faţa locului

Ce a notat, la data de 18.08.1972,  maiorul Covei Gheorghe de la Unitatea Militară 02914 Jimbolia în procesul-verbal de cercetare la fața locului (BStU00089): “Un militar grănicer a reținut trei persoane care încercau să treacă fraudulos frontiera în Iugoslavia, pe direcția localității Jimbolia. Soldatul I.Ioan, în timp ce executa paza frontierei de stat, a observat la lumina unor fulgere trei siluete ce se deplasau pe mâini și picioare spre frontieră, după ce auzise în prealabil făcând un zgomot un mijloc de semnalizare. I-a somat, a tras focuri de avertisment. La un moment dat nu i-a mai văzut, apoi la alte descărcari electrice i-a observat din nou, trecând iarăși la somație de avertisment, după care, văzând că nu se supun la somațiile făcute, a tras asupra persoanei ce părea mai în față spre granițe, pe care a împușcat-o ”.

Câte gloanţe a tras grănicerul?

Raportul medico-legal (BStU00040), întocmit de șeful serviciului medico-legal al județului Timiș, medic primar Crișan Traian, ridică mari semne de întrebare privind numărul de focuri trase de soldat în direcția celor trei. “Moartea lui Babendererde Rudolph a fost violentă. Ea se datorează hemoragiei interne prin ruperea ficatului de către proiectil de armă de foc. Orificiul de intrare al împușcăturii mortale este situat la nivelul hemitoraceului stâng pe linia axilară posterioară, iar cel de ieșire la nivelul rebordului costal drept. În drumul lui, proiectilul a traversat: peretele toracic, diafragma, stomacul și ficatul. Leziunile de la nivelul membrului superior stâng și al umărului stâng sunt cauzate de cel puțin un glonț care, abordând tangențial regiunea anatomic respectivă, a creat plăgi succesive în seton. Tragerea s-a făcut de la distanța care o depășește pe cea a acțiunii factorilor complementari ai tragerii. În momentul tragerii victima era cu spatele spre pușcaș, oferindu-i acestuia flancul stâng, iar direcția glonțului care a produs leziunea mortală este aproximativ orizontală”.

Declaraţie de MARTOR a soldatului grănicer

Soldatul grănicer este citat ca martor în dosar și oferă următoarea declarație în Unitatea militară nr. 02914, dosar nr. 156/18.08.1972 (BStU00099). “În timp ce executam serviciul de pază a frontierei de stat am auzit un zgomot, iar la o fulgerătură am observat trei siluete. Le-am somat, apoi nu le-am mai văzut pentru că era întuneric, apoi la altă fulgerătură le-am observat din nou și iarăși am somat reușind să le rețin. Am tras semnal și a venit escorta căruia i-am predat cele 2 persoane reținute. După ce am venit la subunitate am aflat că sunt două persoane mamă și fiică care au vrut să treacă frontiera în Iugoslavia. Am mai aflat că acestea sunt din R.D. Germană, de cetățenie germane”. Grănicerul „pierde” pe drum decedatul, pe care nu îl mai pomeneşte în relatare, mulţumindu-se cu succesul operaţiunii, reţinerea femeii (de profesie stomatolog) şi a fetiţei.

Dosar penal pe numele soţiei

Drept urmare, maiorul, adică organul de cercetare, dispune arestarea preventivă a celor doi supraviețuitori pentru 24 de ore în arestul unității. Cazul a ajuns a doua zi și pe masa Procuraturii locale Timișoara, fiind deschis dosar penal pe numele soției profesorului Babendererde pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.

În declaratia oferită pentru Procuratura Timiș la data de 19 august 1972, soția lui Babendererde adaugă că în Iugoslavia, la Kikinda, îi aștepta fratele său cu mașina, care urma să îi ducă în RFG. Ea mai adaugă că erau patru soldați în momentul reținerii, declaratii pe care ulterior le retrage și le dezminte vehement la interogatoriul efectuat de anchetatorii RDG în Rostock, unde a fost trimisă în arest. 

Procurorul Corfariu Alexandru, organ de cercetare, dispune la 19 august arestarea preventivă a inculpatei pentru alte 5 zile pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei  care este pedepsită de art.20,21-245 cu 3 luni - 1,5 ani (jumătate din pedeapsa pentru trecerea efectivă), cu recomandarea ca pedeapsa să fie mai mare de trei luni fiindcă inculpata a fost prinsă în flagrant.

Procurorul Radu Brădiceni a notat următoarele în dosar număr 2541/B/1972 (BStU 00041 și 00042). “Învinuita, în ziua de 18 august 1972, ora 02.20, împreună cu soțul său și fiica sa au încercat să treacă, în mod fraudulos, frontiera de stat la RS România cu RSF Iugoslavia, pe direcția localității Jimbolia. În momentul în care se aflau la o distanță de cca 400 m. de fâșia de frontieră, au atins un sistem de alarmă, care s-a declanșat, astfel că a fost semnalată prezența lor în zona respectivă.

Ca urmare a alarmei declanșate, fiind descoperiți de un militar grănicer, acesta i-a somat, în mod regulamentar, de două ori, trăgând 6 focuri de armă. Nesupunându-se somației, militarul grănicer a tras în persoana care se afla cel mai aproape pe linia de frontieră, respectiv numitul Babendererde Rudolph, împușcându-l mortal. Organele de grăniceri, în continuare, au reținut învinuita împreună cu fiica sa, conducându-le la pichetul de grăniceri. Învinuita a fost arestată preventiv începând cu data de 18 august 1972 și a fost predată reprezetantului Ambasadei RD Germane la București la data de 22 august 1972”

Cadavrul profesorului a rămas în România

Profesorul Rudolph Babendererde a fost ucis, de faţă cu fiica sa de numai nouă ani şi cu soţia sa. Cadavrul său a rămas în România, iar pentru cele două, mamă şi fiică, a început un alt coşmar.

Au fost prinse, reţinute şi în cele din urmă trimise în Germania de Est, unde urma o altă etapă a acestei istorii triste.

În continuare vă prezentăm ce a urmat după ancheta de la Jimbolia, care a avut-o în prim-plan pe soţia profesorului ucis în noaptea dinspre 17 spre 18 august 1972, la Jimbolia, în timp ce încerca, împreună cu familia, să treacă graniţa, pe fâşie, în Iugoslavia.

Tovarăşii iau legătura. Avem un mort, ne scuzaţi...

Încă din data de 18 august dimineața, se transmite la București informația că un cetățean est-german a fost împușcat mortal la graniță. Drept urmare, colonelul Petre și maiorul Rebegeanu (conform documentelor) s-au prezentat la Ambasada RDG din București (BStU000138) pentru a-l asigura pe generalul est-german Richter că statul român regreta cele întâmplate, iar Procuratura Generală va investiga cazul și le va comunica rezultatele anchetei.

Regimul ferm al frontierelor din România ne face să credem că tovarășii români care au blocat acest incident cu uzul armelor au acționat evident legal și în cadrul dispozițiilor existente. În afară de asta, un frontierist trebuie să ia în calcul toate consecințele într-un stat cu un regim ferm de frontieră, dacă în ciuda somațiilor vrea să își ducă planul la îndeplinire”, a venit răspunsul reprezentanților est-germani.

În replică, colonelul Petre le-a transmis că statul român nu își dorește să aducă acest caz în atenția opiniei publice, doar că soția lui Babendererde a făcut o solicitare de repatriere a cadavrului (BStU000139).

„B. şi-a trădat ţara şi nu avem niciun interes să îi repatriem corpul neînsufleţit”

I-am transmis că B. și-a trădat țara și nu avem nici un interes să îi repatriem corpul neînsuflețit și că îl rog să mandateze organele competente să îngroape cadavrul în Timișoara, dacă legea română o permite. I-am cerut ca soția să fie pusă sub presiune astfel încât să renunțe la această solicitare”, își informează Richter superiorii din Berlin. Partea română a acceptat și s-a ajuns la un acord privind repatrierea celor două inculpate și a mașinii care staționa în Jimbolia (maşina cu care familia est-germană a ajuns la Jimbolia – n.r).

Bani pentru îngrijirea mormântului? Nici vorbă!

La data de 22 august, soția lui R.B a beneficiat de o întâlnire cu reprezentanții Ambasadei RDG pe aeroportul Otopeni (BStU 000140-142). Aceștia i-au comunicat că nu are voie să părăsească România cu bani asupra ei, astfel că ea le-a dat 1000 de lei, cu rugămintea ca această sumă să ajungă la persoana care va avea grijă de mormântul soțului ei. I s-a transmis că banii vor fi confiscați pentru a achita cheltuielile provocate de tentativa lor de fugă. Ea a reclamat că vrea exhumarea și repatrierea soțului ei, despre care nu știe unde este înmormântat și nici nu i s-a dat nici măcar un certificat de deces. I s-a comunicat că și mașina lor personală a fost confiscată de statul est-german.

„De ce a tras de patru ori, când niciunul nu mişca?”

Ea a cerut oficialilor să ancheteze de ce grănicerul a tras de patru ori în soțul ei, deși nici unul dintre ei nu mișca. I s-a râs în față. “Și cel mai nespălat rrom din Iugoslavia are mai multă libertate decât oamenii din RDG și România. Dacă RDG ar da libertate de mișcare cetățenilor ei nu s-ar ajunge aici”, a reacționat femeia, spre stupefacția oficialilor.

La data de 22 august, cele două, mama şi fiica, au fost preluate de serviciile secrete est-germane STASI și urcate într-un avion al RDG venit pe aeroportul Otopeni. Întoarse la Rostock, calvarul urma să continue. Interogatorii zi și noapte, percheziții acasă, turnătorii, șicane, persecutări și amenințări pentru toți membrii familiei.

Soția profesorului Babendererde Rudolph, absolventă de Stomatologie, a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru ”tentativă de nereîntoarcere în RDG” şi a fost trimisă în închisoarea de la Rostock, în care s-au văzut aruncaţi mulţi dintre frontieriştii est-germani.

Peste ani, a reușit să-și deschidă un cabinet stomatologic la Hamburg, unde a profesat împreună cu fiica sa, tot stomatolog. 

FOTO: Documente în EXCLUSIVITATE obținute de autori de la arhiva STASI din Berlin. Cititorii care doresc să ofere informații despre cazuri de trecere ilegală a frontierei României în anii comunismului pot contacta autorii la adresele de mail: marina.constantinoiu@gmail.com și istvan.deak2014@gmail.com

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră