EXCLUSIV. Imagine inedită din arhiva personală a lui Ion Mihai Pacepa. Securitatea, pe urmele Nadiei Comăneci, la competiții internaționale

În vara anului 1976, în numai o oră (sau, poate, mai puţin), întreg mapamondul lua la cunoştinţă că undeva, într-o parte neînsemnată şi cenuşie a Europei, există o ţară, până atunci nebăgată în seamă, numită România.

Şi asta pentru că o fetiţă din Oneşti, o gimnastă de 14 ani, arătase lumii întregi că există perfecţiune în sport. Nadia Comăneci avea să devină, din acea clipă, sinonimul perfecțiunii.

Devenită o vedetă internaţională de primă mărime imediat după ce a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii, în 1976, la Olimpiada de la Montreal, Nadia Comăneci s-a aflat permanent în atenţia regimului comunist de la București. Din simplul motiv că regimul dictatorial comunist era interesat să se folosească de ima­ginea ei.

Prevenirea dezastrului

Orice mișcare greșită din partea marii sportive, orice declarație stânjenitoare pentru regim sau posibil gând de părăsire a lagărului comunist ar fi fost un dezastru pentru imaginea regimului  lui Nicolae Ceaușescu, așa că la București sportivei i se aduceau osanale și i se confereau medalii nu neapărat pentru a onora adevărata performanță, ci mai degrabă pentru a se construi o imagine de normalitate.

Pentru a nu devia de la “linie”, activitatea sportivei a fost suprave­gheată îndeaproape, iar mi­siunea i-a revenit Securităţii.

Iniţial, această atenţie a îmbrăcat forma unei protecţii acordate sportivei în faţa potenţialelor pericole venind din partea unor terorişti, bolnavi psihic sau infractori de drept comun, ulte­rior Securitatea şi-a extins suprave­gherea preventivă într-o acţiune vastă de urmărire în care erau incluşi atât Nadia, cât şi familia sa, prietenii, colegii, antrenorii.

Semn clar al importanței ”obiectivului” devenit bun național este însăși prezența lui Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) al României comuniste și consilier personal al președintelui Nicolae Ceaușescu, la competiția internațională de la Nagoya, din noiembrie 1976.

Un autograf

Generalul de trei stele apare, de altfel, într-un instantaneu surprins la Nagoya, alături de Nadia Comăneci. Pentru orgoliul său sau pentru tatăl de fată care era el însuși, Mihai Pacepa a solicitat un autograf de la marea sportivă, pe care l-a obținut.

Succesul Nadiei la Nagoya a fost consemnat, printre altele, de cotidianul Daytona Beach Morning Journal, din 14 noiembrie 1976.

Imaginea face parte din arhiva personală a generalului și mi-a fost pusă la dispoziție de general în 2005, când am realizat un interviu în serial, publicat în paginile cotidianul Jurnalul Național.

Nemulțumiri acumulate

În timp, această permanentă mo­nitorizare, cumulată cu imixtiunile politice în activitatea sa profesională, precum şi îngrădirea deplasărilor în străinătate, au făcut practic impo­sibilă onorarea invitaţiilor venite de la diverse organizaţii şi foruri inter­na­ţio­nale, au creat o stare de ne­mul­ţu­mi­re evidentă a sportivei.

”Cu cât nemulţumirea sa devenea mai evidentă, cu atât restricţiile im­puse de activiştii de partid şi de Secu­ri­tate deveneau mai severe. De exemplu, în ziua de 5 aprilie 1989, Consiliul Na­ţional pentru Educaţie Fizică şi Sport a solicitat aprobarea pentru a se răspunde favorabil cererii televiziunii franceze Canal Plus de a se realiza un interviu cu Nadia Comăneci, antrenor federal la Federaţia Română de Gimnastică, de reporterul sportiv Cris­tophe Roux, interviu programat în ziua de 7 aprilie 1989. Interviul urma să fie transmis la sfârşitul lunii mai 1989 în cadrul unei emisiuni despre marile gimnaste ale lumii, pe fondul unor imagini puse la dispoziţie de Te­le­viziunea Română. În ziua de 6 apri­lie, de la cabinetul lui Emil Bobu, se­cretar al CC al PCR, s-a comunicat că nu se aprobă acordarea interviului.

În acest context, Nadia Comăneci nu a ezitat să-şi manifeste nemul­ţu­mirea în cercul său de apropiaţi, fapt ce nu a scăpat atenţiei Securităţii, de­ter­minând-o să-şi intensifice ac­ţiu­ni­le de supraveghere. Cu toate acestea, te­mutei poliţii politice i se rezervase o surpriză de proporţii. La 29 noiembrie 1989, la ora 8:00, postul de radio ma­ghiar Kossuth transmitea urmă­toa­rele: “Marţi, înainte de ora 6:00 di­mi­neaţa, încă şase persoane au trecut fron­tiera prin zona Chişinău-Criş, con­duse de un român care fusese ar­vunit dinainte. Vechea stea mondială românească Nadia Comăneci a lăsat casa bine aranjată, maşina nouă şi a ales libertatea. S-a plâns că a primit foarte multe oferte din străinătate ca să fie antrenoare, dar nu a fost lăsată din ţara ei nicăieri, în ultima vreme. În ultimii ani, nici măcar în Ungaria n-a putut să vină (…)””, se consemnează într-un articol publicat în suplimentul ”Scînteia” al cotidianului Jurnalul Național, în anul 2009.

Incredibil, dar adevărat

În noaptea de 27/28 noiembrie 1989, Nadia Comăneci a trecut ilegal granița româno-maghiară, iar la 1 decembrie fosta gimnastă era deja în Statele Unite ale Americii, după ce a solicitat azil politic Guvernului SUA la ambasada acestei ţări de la Viena.

Acest gest al Nadiei a avut un efect major asupra opiniei publice din ţară, chiar asupra familiei conducătoare a României, fiind parcă un semn pentru ceea ce avea să se întâmple în România în mai puţin de o lună de la fuga fostei mari sportive.

Două lucruri au determinat-o să fugă, după cum explica Nadia: faptul că i se interzisese să călătorească în străinătate şi să spună ce gândeşte.

Semnalul

Un document declasificat după mai mulţi ani al Pentagonului arată că Statele Unite au văzut în gestul Nadiei Comăneci semnale că la Bucureşti urmau să se producă curând schimbări politice majore, scrie rador.ro.

Din document reiese că un ofiţer american a vorbit despre fuga Nadiei cu un oficial din România, iar în urma discuţiilor, ofiţerul american a conchis în raportul către superiorii săi că o parte semnificativă a poporului român manifestă deschidere către democraţie, acesta fiind unul din semnalelele că la Bucureşti urmau să se producă modificări statale ireversibile…

Mass-media internaţionale au preluat, difuzat şi amplificat la cote nebănuite ştirea părăsirii României de către Nadia Comăneci.

În tot cursul zilei de miercuri, 29 no­iembrie 1989, posturile de radio ame­ricane au anunţat părăsirea României de către Nadia Comăneci, în timp ce canalele de televiziune locale şi re­ţelele naţionale ca ABC, CBS şi NBC au de­dicat programe speciale, aducând pe micul ecran secvenţe din parti­ci­pările gimnastei la olimpiade, cam­pio­nate mondiale şi alte concursuri in­ternaţionale.

În acelaşi timp, în toate emisiunile, ca şi în ziarele apărute joi, 30 decembrie, a fost subliniată semnificaţia politică a gestului Nadiei, articolele (chiar şi New York Times şi Washington Post au publicat fotografia Nadiei pe prima pagină) purtând titluri precum “Nadia a ales libertatea” sau “Nadia a făcut un nou salt extraor­dinar: cel spre lumea liberă”.

”Ştirea a bulversat practic aparatul de securitate, declanşând o adevărată alertă la Bucureşti. Ce se întâmplase, de fapt? Cercetările efectuate de Securitate pentru elucidarea contextului în care Nadia a reuşit să părăsească ţara au condus la următoarele date:

La 4 noiembrie 1989 au intrat în Ro­mânia, prin PCTF Stamora Moraviţa, cu două autoturisme închiriate la Vie­na, cetăţenii americani de origine ro­mână Panait Constantin, de 36 de ani, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, şi Talpoş Aurel, de 25 de ani, originar din Cenad, jud. Timiş. Aceştia părăsiseră România în iunie 1981, trecând fraudulos frontiera în Iugoslavia şi stabilindu-se ulterior în SUA.

Scopul venirii în România a celor doi a fost acela de a-i scoate din ţară pe Paraschiv Gheorghe, din Bucureşti, Talpoş Gheorghe, Talpoş Dumitru şi Talpoş Gabriela, din Sânnicolau Mare, jud. Timiş.

La 14 noiembrie 1989, Nadia l-a cunoscut pe Panait Constantin la aniversarea zilei de naştere a unei cunoştinţe. Securitatea estima că “pe fondul nemulţumirilor şi unor dificultăţi financiare pe care le traversa”, Nadia a acceptat propunerea acestuia de a părăsi România.

În noaptea de 27/28 noiembrie 1989, grupul format din Paraschiv Gheorghe, Talpoş Gheorghe, Talpoş Dumitru, Talpoş Gabriela, la care s-au adăugat Nadia Comăneci, Marcu Monica-Maria şi Bias Aurel-Adrian, a trecut fraudulos frontiera, fiind ob­ser­vat în dimineaţa zilei de 28 noiembrie la pichetul de grăniceri din locali­tatea Kiszombor (Ungaria).

În aceeaşi dimineaţă, Panait Constantin şi Talpoş Aurel au ieşit din ţară pe la PCTF Nădlac, la bordul celor două autoturisme, şi au preluat în ziua de 29 noiembrie grupul celor şapte persoane de la Hotelul Royal din Szeged, plecând ulterior spre Austria”, se consemnează în suplimentul ”Scînteia” al Jurnalului Național, din 2009.

Liberation îi dedica o pagină întreagă, sub titlul “Nadia Comăneci îşi ia zborul în Vest”, în vreme ce L’Equipe publica pe prima pagină un uriaş portret al Nadiei, sub titlul “Comăneci, marele salt”. În interior, ziarul mai consacra evenimentului o întreagă pagină cu titlul “Marea evadare”. Cel mai aspru comentariu la adresa regimului comunist din România venea din partea ziarului L’Huma­nite prin articolul “Un star părăseşte întunericul”.

Le Figaro consacra o întreagă pagină a ediţiei de la 1 decembrie fugii Nadiei. Sub portretul gimnastei, câteva rânduri rezumau telegrafic evoluţia ei: “Perfecţiunea la Montreal, deziluzia mai târziu. O campioană a aflat ce înseamnă să sufere. Ea a ales libertatea”.

Sub titlul “Ca într-un film de spionaj”,
Le Figaro titra: “Dramele ne vin acum din Europa de Est, nu de la Hollywood. În România se petrec adevărate scenarii de cinema. Fosta campioană a scăpat din ţară miercuri, după ce fusese eroina sistemului socialist. Realitatea întrece ficţiunea. Multe episoade din viaţa Nadiei sunt mai mult decât româneşti”.

Le Figaro mai cita o primă tentativă de fugă a campionei, prinsă de Securitate şi torturată de fiul preşedintelui Ceauşescu, conchizând însă: “E greu să deosebeşti adevărul din mulţimea de zvonuri care circulă în legătură cu Nadia”.

În Marea Britanie, ziarele de mare tiraj au declanşat o campanie de presă, consacrând subiectului comentarii în prima pagină sau în primele două.