Domnule Ambasador, felicitări! Un comunicat al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti anunţă presa că aţi făcut un gest care s-ar putea constitui într-un semnal pentru români, asta dacă la Bucureşti există urechi de auzit şi ochi de văzut.
Luni, împreună cu reprezentanţi ai Ambasadei, aţi vizitat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Acolo, Dragoş Petrescu, preşedintele, şi membrii Colegiului, v-au prezentat activitatea Consiliului şi aţi făcut un tur al arhivelor.
Cum vi s-a părut? E de muncă, nu? Sunt multe dosare? Sunt multe, Domnule Ambasador, căci şi vieţile distruse de Securitate au fost multe.
Aţi spus, la plecare, că CNSAS are un rol important de jucat în efortul României de a se împăca cu trecutul comunist. Nimic mai adevărat. Dar sper că nu v-a păcălit nimeni că România asta are de gând.
Sau aşa vi s-a spus?
Căci dacă da, atunci vă recomand să mergeţi să vedeţi şi arhivele Armatei şi pe cele ale Justiţiei comuniste. Cum adică unde?
A, nu aveţi unde? Mda, România nu a deschis nici în anul de graţie 2016 aceste arhive.
Şi atunci credeţi că are vreun gând să se împace cu propriul trecut?
Domnule Ambasador, cereţi, vă rog, să vizitaţi şi arhivele Armatei şi Justiţiei. O să aveţi surprize mari.
Acolo trebuie să fie adevărul despre câteva sute, poate chiar mii (presa din Iugoslavia vorbea despre 2000 în anul 1988) de români şi nu numai care au murit pentru că au încercat să fie liberi.
Acolo, Domnule Ambasador, veţi afla adevărul despre ce însemna o temniţă în aer liber, numită România. O temniţă care îşi păzea cu arma deţinuţii şi care dădea ordin de tragere în cei care îndrăzneau să evadeze.
Li se spunea „frontieriştii”. Zeci de mii au îndrăznit şi au reuşit să fugă. Sunt, şi au fost, cetăţeni ai lumii libere.
Sute, poate chiar mii, aşa cum spuneam, au sfârşit pe fundul apei, la frontieră, ucişi de conaţionalii lor, care aveau ordin să tragă.
Nimeni nu le ştie numărul exact. Pe nimeni nu a preocupat asta. Câţiva ziarişti nebuni au încercat, în anii scurşi de la Revoluţie, să asambleze un puzzle imposibil.
Fără arhivele Justiţiei şi Armatei, fără voinţă politică de a face lumină, munca imensă a cercetătorilor şi a jurnaliştilor, oricât ar fi ea de intensă şi de costisitoare, nu va aduce adevărul.
Mergeţi la arhiva Armatei, Domnule Ambasador! Poate pe Dumneavoastră vă primesc.
