Mişcare-surpriză a lui Vladimir Putin la Kremlin

12 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Mişcare-surpriză a lui Vladimir Putin la Kremlin


El l-a îndepărtat din funcţia de şef al Administraţiei Prezidenţiale pe Serghei Ivanov, relatează RT, citând biroul de presă al Kremlinului.
Ivanov a ocupat numeroase posturi importante în Guvern, inclusiv pe cel de ministru al Apărării, în anii 2000. Acum, el a fost numit reprezentant special al preşedintelui pentru ecologie şi transport.
Totodată, Putin l-a numit şef în locul lui Ivanov pe Anton Vaino. Vaino a fost adjunctul lui Ivanov din mai 2012, când Ivanov a fost numit şef al Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele a declarat, potrivit RT, că Ivanov însuşi a cerut să fie transferat într-un nou post, şi l-a propus pe Vaino drept candidat la postul pe care l-a ocupat el.
„Îmi amintesc că am căzut la înţelegere să nu rămâi în postul acesta mai mult de patru ani”, i-ar fi spus Putin lui Ivanov, în cadrul unei întâlniri, vineri, difuzate live de Russia 24. „Sunt receptiv la dorinţa ta de a fi transferat într-o altă arie de activitate”, a mai spus Putin.

Alte stiri din Externe

Ultima oră