Ungaria a decis vineri seară să întărească unilateral interdicția de import de cereale ucrainene, sfidând Comisia Europeană care anunțase cu câteva ore mai devreme că pune capăt restricțiilor, scrie Le Monde.
„Ungaria își va închide granițele pentru 24 de produse ucrainene”, față de patru pâna acum, pentru a „proteja interesele fermierilor ”, a scris ministrul Agriculturii Istvan Nagy pe Facebook
Interdicția acoperă, printre altele, cerealele, semințele de rapiță și de floarea soarelui, făina, uleiul de gătit, mierea și anumite tipuri de carne. Potrivit deciziei, toate acestea vor dura până la 30 iunie 2023, decretul relevant a fost deja publicat în Monitorul Oficial și se aplică importului a 24 de produse agricole în total, scrie siteul Index.hu
Pe urmele Ungariei, Polonia a anunțat vineri că a decis să prelungească embargoul asupra cerealelor ucrainene. „Nu suntem de acord cu decizia Comisiei Europene și, în interesul fermierilor și consumatorilor polonezi, luăm măsuri naționale ”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Müller, agenției PAP.
Cu câteva ore înainte de expirarea măsurilor, Bruxelles-ul a anunțat că le pune capăt, în schimbul angajamentului de la Kiev de a controla afluxul de cereale în țările vecine. La sfârșitul lunii aprilie, Bruxelles-ul a încheiat un acord cu cinci state membre (Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, România) care le permite să blocheze comercializarea grâului, porumbului, rapiței și floarea-soarelui ucrainene pe solul lor, cu condiția să nu împiedice tranzitul către alte țări.
În urma ridicării taxelor vamale UE în mai 2022, aceste țări au înregistrat un aflux de cereale la prețuri reduse din Ucraina, dar s-au blocat la sol din cauza unor probleme logistice. Această situație a provocat un val de nemulțumire în rândul producătorilor.