Un locuitor din regiunea pariziană are o obligațiune la purtător emisă de statul român în 1929 pentru care acum cere 115 milioane de euro. Instituțiile oficiale din România îl plimbă de la unele la altele iar ambasada României tace, scrie Le Parisien
Pe hârtia de lux puțin îngălbenită scrisă în limba română, suma menționată este ușor de înțeles în franceză: „500 Franci Aur” care sunt împărțiți pe spatele hârtiei în multiple cupoane mici alcătuind această „datorie publică românească” sub forma unei obligațiuni la purtător. Acest document, publicat în 1929, îi aparține lui Henri B., 82 de ani, locuitor din regiunea Parisului care insistă asupra anonimatului său „din motive de securitate”.
Fost consilier juridic și om de afaceri, viitorul apropiat va spune dacă, achiziționându-l, a câștigat lozul cel mare sau, dimpotrivă, a făcut cea mai proastă investiție din cariera sa. Încă o dată în această săptămână, prin avocatul său, Grégory Levy, Henri B. a trimis o citație Ambasadei României în Franţa, cerând, în plata acestor cupoane, suma de 115 milioane de euro. Inițial, Henri B. l-a achiziționat în 2018, cumpărând aceste bonuri de la „un colonel român care le-a deținut în familie”, pentru suma de 300.000 de euro. „În total, acesta vândut aceste obligațiuni pentru cinci miliarde”, amintește Henri B.
În anii 1930, era obișnuit ca statele, pentru a-și finanța datoria publică, să emită acest tip de bon de trezorerie. Faptul că sunt „la purtător” înseamnă că aceste bonuri nu sunt nominative, ci aparțin persoanei care este în posesia lor. Majoritatea, ca aceasta, menționează rata dobânzii asociată cu aceasta. „De aceea, după toți acești ani, această obligațiune la purtător, cu o valoare intrinsec scăzută, reprezintă o sumă atât de colosală”, explică avocatul Grégory Levy.
„Instituțiile din România ne plimbă de la unele la altele”
În susținerea pretențiilor sale, Henri B. evidențiază expertiza unei companii financiare românești specializată în acest tip de tranzacții, care evaluează obligațiunea la purtător la 115.887.000 de euro. Alte rapoarte de expertiză atestă autenticitatea documentului pe care diferitele instituții românești solicitate de Henri B nu o contestă. „Problema este că aceste organizații ne plimbă de la unele la altele”, deplânge persoana în cauză.
Astfel, Banca Națională a României a răspuns în 2020 că nu este competentă, pentru ca nu a emis ea însăși aceste obligațiuni, ele au fost emise „de către Statul Român prin intermediul Ministerului Finanțelor". Obosit de "război", Henri B. a apelat așadar la Ambasada României în Franța. Citată pentru prima dată la începutul lui 2022, apoi din nou săptămâna trecută de avocatul Grégory Levy, serviciile ambasadorului nu au răspuns. În timp ce unele obligațiuni la purtător au o dată de valabilitate, Henri B. se asigură că ale lui, chiar și la nouăzeci și trei de ani de la emiterea lor, sunt încă perfect valabile.
