Accident dramatic în Cuba. Un avion Boeing 737 al companiei Cubana de Aviacion s-a prăbuşit în timp ce decola de pe aeroportul Jose Marti din Havana, conform televiziunii de stat cubaneze.
Televiziunea de stat a anunţat că pe aeroportul internaţional s-a petrecut un accident, în timp ce surse aeroportuare şi martori oculari au precizat că un Boeing 737 care decolase în direcţia Holguin (estul Cubei) s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, în momentul în care se pregătea de primul viraj, scrie 20minutes.fr.
La bordul aeronavei se aflau 104 persoane, iar trei se află în stare critică după ce au supravieţuit incidentului, conform ziarului de stat Granma.
Avionul s-a prăbuşit pe un câmp în apropierea cartierului Santiago de las Vegas, situat lângă aeroport. Echipajele de urgenţă s-au deplasat la locul accidentului, iar unii localnici s-au oferit să ajute autorităţile. Tot la faţa locului s-a deplasat şi preşedintele ţării, Miguel Diaz-Canel, instalat de curând în funcţie.
Aeronava a fost închiriată de compania aeriană, conform Granma.