Ucraina denunță distrugerea „deliberată” de cereale de către protestatarii polonezi la graniță, Polonia deschide o anchetă

12 Feb 2024
Ucraina denunță distrugerea „deliberată” de cereale de către protestatarii polonezi la graniță, Polonia deschide o anchetă

Guvernul ucrainean a denunțat luni „distrugerea deliberată” de către protestatarii polonezi a cerealelor ucrainene destinate Uniunii Europene la granița dintre cele două țări, scrie Le Monde.

Ministerul politicii agrare al Ucrainei a declarat într-un comunicat că „condamnă ferm” incidentul de duminică, în care fermierii polonezi nemulțumiți au blocat granița cu Ucraina și au aruncat pe drumuri cereale ucrainene destinate Uniunii Europene. Kievul a cerut, de asemenea, Varșoviei să identifice „rapid” și să-i pedepsească pe făptași.

„Astăzi asistăm la o nouă escaladare a violenței la granița noastră comună”, a denunțat pe Facebook Taras Kachka , ministrul adjunct al Economiei și reprezentant comercial al țării sale . „Doare să vezi cereale ucrainene pe drum ”, s-a plâns Iryna Vereshchouk , vicepremierul ucrainean, pe Telegram.

Potrivit fotografiilor și videoclipurilor postate pe rețelele de socializare, fermierii polonezi, care au început vineri să blocheze mai multe puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, au aruncat conținutul mai multor camioane ucrainene în semn de protest față de ceea ce ei consideră concurență neloială.

Polonia deschide o anchetă
 „Suntem în proces de strângere de documente, intervievăm martori și conservăm imagini care probabil vor constitui elemente esențiale de probă” , a declarat Agenției France-Presse purtătorul de cuvânt al parchetului din Lublin, Agnieszka Kepka.

Anterior, guvernul ucrainean a denunțat „distrugerea deliberată” . „Deteriorarea cerealelor ucrainene la granița poloneză este inacceptabilă ”, a criticat șeful diplomației ucrainene, Dmytro Kuleba, pe X. 

„Ambasada și consulatul general al Ucrainei la Lublin s-au adresat imediat poliției poloneze pentru a deschide un dosar cu privire la această crimă rușinoasă, scrie Pravda Ucraina

„Astfel de metode ale protestatarilor nu ar trebui tolerate într-o țară europeană civilizată, ca să nu mai vorbim de latura morală a acestei provocări", a spus Vasyl Zvarych, Ambasadorul Ucrainei în Polonia; 

Prin urmare, cerem ca vinovații să fie găsiți și aduși în fața justiției. Autoritățile poloneze ar trebui să răspundă decisiv în domeniul juridic la această crimă rușinoasă și ofensivă pentru ucraineni și majoritatea polonezilor și să nu permită astfel de acțiuni barbare în viitor”, a spus ambasadorul ucrainean. 

Alte stiri din Externe

Ultima oră