Statul Islamic a lansat o nouă ameninţare în privința Balcanilor, în ultimul număr al publicaţiei lor de propagandă şi de recrutare "Rumiyah", informează vineri agenţia de presă MIA.
Gruparea jihadistă îi îndeamnă pe toţi susţinătorii să-i ucidă pe cei care "nu se supun legilor lui Allah", alăturând îndemnului o fotografie a marelui muftiu din Bosnia şi Herţegovina, Husein Karazovic, şi a adjunctului său, Hussein Smajic, pe care îi consideră "impostori ai islamului şi lideri ai comunităţii non-islamice".
Statul Islamic le cere susţinătorilor săi să-i ucidă pe cei doi şi să le distrugă trupurile în explozii, în faţa soţiilor şi copiilor lor. "Vărsaţi sângele lor impur, lăsaţi-l să curgă pe străzile Balcanilor", se poate citi în text.
Lansată în septembrie 2016, "Rumiyah" este ultima publicaţie de propagandă şi de recrutare a SI. Aceasta înlocuieşte publicaţia anterioară a organizaţiei teroriste, 'Dabiq', după ce jihadiştii au pierdut controlul asupra oraşului cu acelaşi nume din nordul Siriei.
Fiecare număr al revistei este publicat lunar în mediul online, fără notificări prealabile, prin intermediul unor conturi Twitter ce aparţin membrilor SI. Ulterior, acesta este distribuit şi către Facebook, Telegram sau pe bloguri.