Au trecut cinci luni de la accidentul rutier care a îngrozit locuitorii din Quinto, cantonul Ticino din Elveția. Conform rechizitoriului întocmit de procurori, șoferul român G.P. a intrat fără urme de frânare cu TIR-ul său de 40 de tone într-o mașină mică, care staționa într-un blocaj rutier pe autostrada A2.
În momentul impactului, TIR-ul avea 90 de km\h, astfel că Fordul în care se afla o familie germană compusă din patru membri, a fost pur și simplu târât 24 de metri și presat sub o autoutilitară, provocând decesul celor patru persoane.
Anchetatorii au stabilit că șoferul român de 50 de ani a văzut mașina familiei cu cel puțin 400 de metri înaintea impactului. Dacă ar fi început să frâneze la o distanța de cel puțin 70 de metri, ar fi putut evita impactul.
“Însă șoferul român a apăsat din nou pedala de accelerație, iar soții Kurt şi Petra S. (ambii de 43 de ani) au murit pe loc, la fel și fiicele lor Emely (12) și Luise (8)”, scrie cotidianul elvețian Blick am Abend.
Anchetatorii au avansat și câteva posibile scenarii ale accidentului, însă niciuna nu a fost confirmată până acum oficial.
“Prima variantă este că șoferul pornit din Madone Bergamo și născut în România a ațipit la volan. A doua este că a încercat să se sinucidă. Cert este că nu s-au găsit urme de alcool sau droguri în sângele său”, adaugă sursa citată.
Șoferul român a ajuns în stare gravă la spital. Acum este în afara oricărui pericol, dar susține că nu își mai amintește nimic. “Când mă gândesc la acel accident, e o gaură totală în memoria mea”, le-a declarat românul anchetatorilor.