Familia senatorului John McCain, personalitate marcantă a politicii din SUA, candidat al republicanilor la Preşedinţie, a anunţat vineri că acesta a decis să înceteze tratamentul împotriva cancerului cerebral care i-a fost descoperit de medici acum un an, anunţă CNN.
Senatorul republican, în vârstă de 81 de ani, fost candidat la Casa Albă în 2008, era sub tratament din iulie 2017, după ce a fost diagnosticat cu glioblastom, o formă agresivă de cancer cerebral, cu o rată foarte mică de supravieţuire.
"De un an, John a depăşit aşteptările de supravieţuire", a scris familia sa într-un comunicat. "Dar avansarea bolii şi îmbătrânirea inexorabilă şi-au spus cuvântul. Cu tăria sa obişnuită, a decis să pună capăt tratamentului său medical", a adăugat familia senatorului.
John McCain urma tratamentul în statul Arizona, unde s-a retras din vara trecută la reşedinţa sa. Erou al războiului din Vietnam, a fost prizonier timp de cinci ani, fiind torturat în timpul captivităţii.