"Nu mai zic nimic", a fost replica purtătorului de cuvânt după ce a înfruntat un asalt de întrebări incomode din partea jurnaliștilor, care au încercat să o determine să comenteze relația dintre Fundația Clinton și Departamentul de Stat atunci când acesta era condus de către actualul candidat democrat la președinția Statelor Unite, Hillary Clinton.
E-mail-urile, ce au fost publicate de către Judicial Watch, arată cum persoane din cercurile apropiate ale lui Clinton și ale soțului ei, căutau să stabilească relații sau cereau favoruri pe vremea când fosta Primă Doamnă era șefa Departamentului de Stat al SUA.
Reporterii au încercat să clarifice situația unui "asociat" de care Doug Band, fostul consilier al lui Bill Clinton, a cerut "să se aibă grijă", insinuând astfel ca acestuia să i se găsească un loc de muncă în cadrul Departamentului și al cărui nume a fost cenzurat din motive necunoscute. Trudeau a raspuns că nu poate vorbi despre cazuri specifice și a încercat să se eschiveze declarând că "Departamentul angajeaza în mod regulat politicieni cu o gamă largă de aptitudini pentru o varietate de slujbe" și că nu este "neobișnuită" ca recomandarea candidaților să vină pe mai multe canale.
De asemenea, reporterii au încercat să afle părerea lui Trudeau în legătură cu un e-mail ce conținea o cerere specială din partea echipei fostului președinte Bill Clinton. In 2009, Doug Band cerea ca o "mână dreaptă" a fostului Secretar de Stat, Huma Abedin, să îl pună pe miliardarul Gilbert Chagoury în legătură cu o persoană din cadrul Departamentului. Trudeau, insa, eschivat din nou în momentul în care jurnaliștii au cerut detalii despre acest episod , afirmând: "Nu voi vorbi despre e-mailuri specifice", iar mai apoi a adăugat că nu este neobisnuit ca Departamentul de Stat să lucreze cu "o largă
varietate de indivizi si organizații inclusiv oameni de afaceri, organizații non-profit, ong-uri și centre de analiză". Acest răspuns l-a făcut pe jurnalistul AP Matt Lee să aibă o intervenție dură, acesta insistând ca purtatorul de cuvânt să raspundă la intrebara pusă mai devreme de un alt reporter și anume: "A făcut Departamentul cercetări in legătura cu acest caz astfel încât să se determine că nu au fost nereguli?". Nereușind să obțină un raspuns satisfăcător, Lee a rabufnit și a insistat să afle dacă a avut loc o anchetă internă în cadrul Departamentului, însă nici de data aceasta răspunsul purtătorului de cuvant Elizabeth Trudeau nu a clarificat nimic, aceasta raspunzând că cei din Departament sunt "încrezatori ca nu s-a încalcat regulamentul".
Credibilitatea lui Hillary Clinton a fost pusă la grea încercare în ultima perioadă după ce Wikileaks a publicat un număr impresionant de e-mailuri ce au arătat cum elita Partidului Democrat american a tras sforile în așa fel încât Bernie Sanders să piardă alegerile primare pentru desemnarea candidatului pentru președinția Statelor Unite ale Americii.