Medicii își pierduseră orice speranță în privința recuperării ei, dar fiul unei femei din Emiratele Arabe Unite, aflate în stare vegetativă de 28 de ani, a fost cel care nu a renunțat și a rămas încrezător în revenirea femeii.
Este un caz spectaculos, prezentat de cotidianul britanic The Independent.
Munira Abdullea a avut un accident de mașină în Emiratele Arabe Unite în 1991. Avea 32 de ani și a fost grav rănită la cap, creierul său fiind puternic afectat.
Ani în șir nu au existat semne că s-ar mai putea trezi.
Dar în 2017 a fost transferată în Germania și a primit medicație specială și ședințe de fizioterapie, iar anul trecut a început să dea semne că ar răspunde la tratament. Fiul ei nu şi-a pierdut însă niciodată încrederea că ea se va trezi.
"Nu am renunțat niciodată la ea pentru că am avut întotdeauna sentimentul că într-o zi se va trezi", a spus fiul său, Omar Webair, în vârstă de 32 de ani.
Tânărul îşi aminteşte totul ca şi când s-ar fi întâmplat ieri: “Aveam patru ani atunci când s-a întâmplat accidentul. Trăiam în Al Ain. În acea zi nu erau autobuze disponibile la şcoală ca să mă aducă acasă”.
La ora 16, mama sa a venit la şcoală pentru a-l lua pe micul Omar. În drum spre casă însă, un autobuz şcolar i-a spulberat.
"Mama mea stătea cu mine pe bancheta din spate.Ea s-a aplecat asupra mea și m-a îmbrățișat, pentru a mă proteja de lovitură", a mai povestit Webair.
În urma coliziunii el a scăpat doar cu o lovitură la cap. Mama sa însă a suferit un traumatism cerebral grav.
“Nu existau telefoane mobile şi nu puteam să sunăm o ambulanţă pentru ajutor. A stat aşa ore întregi”, a mai spus tânărul.
Munira Abdulla a fost dusă în cele din urmă la spital, unde Ii s-a recomandat să fie transportată de urgenţă la Londra pentru îngrijiri. Acolo a fost declarată a fi în stare vegetativă, lipsită de orice reacţie, dar capabilă să simtă durerea.
Ulterior a fost adusă înapoi în oraşul natal, Al Ain, unde timp de câţiva ani a fost hrănită printr-un tub pentru a rămâne în viaţă. Avea parte de fizioterapie, astfel medicii asigurându-se că muşchii ei nu aveau să se atrofieze din cauza lipsei de mişcare.
Doamna Abdulla a petrecut ani de zile în spitale din Emiratele Arabe Unite, trecând de la un loc la altul, ca urmare a cerințelor de asigurare.
În aprilie 2017, familia a primit un ajutor pentru un program multidisciplinar în Germania, din partea prinţului din Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed.
Medicii s-au axat pe fizioterapie și medicație pentru îmbunătățirea capacităților de trezire.
”Scopul nostru principal era să îi redăm conștiența fragilă și posibilitatea de a se dezvolta într-un corp în recuperare, ca o plantă delicată care are nevoie de un teren bun pentru a crește”, a explicat dr. Ahmad Ryll, specialist neurolog, care o tratează pe doamna Abdulla.
În iunie 2018, în timpul ultimei săptămâni de tratament s-a întâmplat un lucru neaşteptat.
“A avut loc un incident în camera spitalului, iar mama a reacționat. În acel moment corpul ei a resimțit un şoc”, a spus Omar.
Aparent, tânărul se certa cu cineva în camera ei de spital, iar femeia, stimulată de vocile ridicate, a început să scoată sunete. Trei zile mai târziu miracolul s-a produs. Abdulla s-a trezit.
“Motivul pentru care am împărtăşit povestea ei, povestea noastră, este pentru a le spune oamenilor să nu îşi piardă speranţa în cei dragi. Nu îi consideraţi morţi atunci când sunt într-o astfel de stare. În toţi aceşti ani, doctorii mi-au spus că este un caz lipsit de speranţă şi că nu era nicio şansă ca ea să se trezească. De fiecare dată când îmi peirdeam speranţa mergeam la ea şi îi vorbeam. Astfel îmi îmbunătăţeam starea”, a declarat Omar.
Conform publicației The National, Abdulla a fost adusă acasă alături de familie, de cei dragi, acolo unde îşi continuă recuperarea. Ziarul prezintă și o imagine cu aceasta, în scaunul cu rotile, în fața Marii Moschei Sheikh Zayed.