Șeful serviciilor de securitate ale Republicii Moldova, Alexandru Musteață, avertizează asupra unui „risc foarte mare” al unei noi ofensive rusești asupra Transnistriei, regiunea de est a țării, la granița cu Ucraina, scrie La Repubblica.
Ofensiva ar putea începe la începutul anului. „Întrebarea nu este dacă Federația Rusă va întreprinde un nou avans către teritoriul Republicii Moldova, ci când o va face”.
Șeful erviciilor de securitate ale Moldovei a spus că agenția sa crede că Moscova evaluează diferite scenarii pentru a ajunge în Moldova și că o ofensivă ar putea fi lansată în ianuarie-februarie sau mai târziu în martie-aprilie.
El a mai amintit că pe teritoriul Transnistriei se află „cel mai mare depozit de muniție din Europa”, pe care rușii îl păzesc. Oficialul nu exclude ca posibila invazie a Federației Ruse în Moldova să fie asociată cu utilizarea acestor muniții într-o eventuală confruntare militară.
„Obiectivul Federației Ruse de a crea un coridor terestru către regiunea transnistreană rămâne actual și astăzi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse în această direcție ar putea avea loc încă din 2023. Implementarea depinde și de evoluția evenimentelor din război în Ucraina” spune Serviciul de Informații și securitate al Moldovei.
Transnistria, controlată de separatiști pro-ruși, găzduiește permanent 1.500 de soldați ruși și un depozit mare de arme.