România, intermediar pentru Siria. Bashar al-Assad a înapoiat Franţei Legiunea de Onoare acordată în 2001

20 Apr 2018 | scris de Marina Constantinoiu
România, intermediar pentru Siria. Bashar al-Assad a înapoiat Franţei Legiunea de Onoare acordată în 2001

Şeful statului sirian, Bashar al-Assad, le-a luat-o înainte francezilor, care aveau de gând să îi retragă Legiunea de Onoare, pe care i-au acordat-o în 2001. Şi a predat distincţia înainte ca Franţa să apuce să i-o ceară înapoi, oficial.

România a fost implicată în acest proces, fiindcă Ministerul sirian de Externe a predat Franţei, prin intermediul Ambasadei României la Damasc, înalta distincţie a statului francez. Ambasada României la Damasc reprezintă şi interesele Franţei în Siria, după ce Parisul şi-a închis reprezentanţa diplomatică în 2012, precizează postul francez BFM TV.

Franţa a iniţiat o procedură de retragere a Legiunii de Onoare atribuite preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat luni seara, pentru AFP, o sursă din anturajul preşedintelui Emmanuel Macron.

Comunicatul oficial sirian precizează că această măsură vine după participarea Franţei "în agresiunea tripartită contra Siriei, din 14 aprilie, alături de SUA şi Regatul Unit".

Preşedinţia siriană arată că Bashar al-Assad "nu se simte onorat de această decoraţie a unui regim servitor al SUA, care sprijină organizaţii teroriste în Siria şi atacă un stat membru al ONU cu încălcarea flagrantă a fundamentelor şi principiilor dreptului internaţional".

Preşedintele sirian a primit Marea Cruce a Legiunii de Onoare din mâinile preşedintelui francez Jacques Chirac, în 2001, cu ocazia vizitei lui Bashar al-Assad la Paris, la puţin timp după ce i-a succedat la putere tatălui său, Hafez al-Assad.

Conform AFP, procedura de retragere a Legiunii de Onoare este atributul Marelui Maestru al Ordinului, şi anume preşedintele în exerciţiu al Republicii Franceze, scrie agerpres.ro.

Din 2010, un decret permite simplificarea procedurii în cazul străinilor care au "comis acte contrare onoarei". În ceea ce priveşte cetăţenii francezi, această distincţie este automat retrasă oricărei persoane condamnate la cel puţin un an de închisoare cu executare. 

 

Le ministère des Affaires étrangères a renvoyé à la France, par l'intermédiaire de l'ambassade de Roumanie à Damas, qui représente ses intérêts en Syrie, la médaille de "l'Ordre de la Grande Croix" que le président précédent, Jacques Chirac, avait remis au président al-Assad lors de sa visite à Paris en juin 2001.

Alte stiri din Externe

Ultima oră